matriță sf [At: VALIAN, V. / V: măt~ / Pl: ~țe / E: ger Matrize] 1 Dispozitiv în care a fost prelucrat negativul formei pe care trebuie să o aibă o piesă ce se fabrică prin deformare plastică, sub presiune Vz formă, tipar. 2 Piesă a mașinii tipografice în care este gravat sau imprimat negativul literelor sau al formelor.

MATRIȚĂ, matrițe, s. f. Unealtă cu o cavitate interioară, alcătuită din unul sau mai multe elemente, folosită la fasonarea, prin deformare plastică, sub presiune, a unor materiale. ♦ Formă în care se toarnă literele de tipografie.

MATRIȚĂ s.f. 1. Unealtă în care s-a executat negativul formei care urmează să fie dată unui material prin deformare plastică sub presiune. 2. (Poligr.) Formă de turnat literele. 3. V. matrice [în DN]. [< germ. Matrize].

MATRIȚĂ s. f. 1. unealtă în care s-a executat negativul formei ce urmează să fie dată unui material prin deformare plastică. 2. piesă a mașinii tipografice în care e gravat negativul literelor. (< germ. Matrize)

MATRIȚĂ ~e f. 1) Unealtă folosită la modelarea prin deformare plastică sub presiune a unor materiale. 2) Formă în care se toarnă caracterele tipografice. /<germ. Matrize

MATRICE, (1, 4) matrice, s. f. 1. (Mat.) Sistem de numere grupate într-un tablou dreptunghiular care are un anumit număr de coloane, linii sau rânduri. 2. (Log.) Tabel reprezentând valoarea de adevăr a unui enunț pe baza valorii de adevăr a elementelor sale componente. 3. (Anat.) Uter. ♦ Fig. Obârșie, origine. 4. (Biol.) Partea fundamentală, nediferențiată a citoplasmei, a cromozomilor etc. – Din lat. matrix, -icis, fr. matrice.

matrice sf [At: (cca 1580) CUV. D. BĂTR. II, 312/6 / V: măt~ (înv) mitrece, (reg) ~ică, ~ici, ~icie, met~, metricie / Pl: ~ici, ~/ E: lat matrix, -icis, fr matrice] 1 (Înv) Uter. 2 (Fig) Obârșie. 3 (Îlav) Din ~ Încă de când a fost conceput, înainte de a se naște. 4 (Ban; îf mătrice) Oaie care a fătat și dă lapte. 5 (Reg) Presupusă boală internă care se manifestă prin sterilitate. 6 (Pop; îf mătrice) Colici intestinale la nou-născuți Si: (reg) cârcel Vz plânsul-cel-rău. 7 (Reg; d. copii; îe) A avea mătrici A fi neastâmpărat. 8 (Reg) Apendicită. 9 (Reg) Hemoroizi. 10 (Reg; mpl) Reumatism. 11 (Reg) Umflătură a venelor de la mâini și de la picioare Vz varice. 12 (Trs; lpl) Furnicături prin mâini sau prin picioare, provocate de amorțeală. 13 Registru original care conține lista contribuabililor. 14 (Mat; șîs ~ de m linii și n coloane) Sistem de numere dispuse într-un tablou cu un număr de coloane și linii. 15 (Log) Tabel reprezentând valoarea de adevăr a unui enunț pe baza valorii de adevăr a elementelor sale componente. 16 (Blg) Parte nediferențiată a citoplasmei, a cromozomilor etc. 17 Matriță. 18 (Bot; reg) Paracherniță (Parietaria officinalis). 19 (Bot; reg) Ventrilică (Veronica officinalis). 20 (Bot; reg) Mușetel (Matricaria chamomilla). 21 (Bot; reg) Spilcuțe (Chrysanthemum parthenium). corectat(ă)

matricie sf vz matrice

matrița vt [At: DEX / Pzi: ~țez / E: matriță] A prelucra un material prin deformare plastică, cu ajutorul unei matrițe.

mătrice sf vz matrice

mătrici² s vz matrice

mătricie sf vz matrice

mătriță² sf vz matriță

MATRICE, (1, 2) matrice, s. f. 1. (Mat.) Sistem de numere grupate într-un tablou dreptunghiular care are un anumit număr de coloane, linii sau rânduri. 2. (Log.) Tabel reprezentând valoarea de adevăr a unui enunț pe baza valorii de adevăr a elementelor sale componente. 3. (Anat.) Uter. ♦ Fig. Obârșie, origine. 4. (Biol.) Partea fundamentală, nediferențiată a citoplasmei, a cromozomilor etc. – Din lat. matrix, -icis, fr. matrice.

MATRICE ², matrice, s. f. (Mat.) Sistem de numere grupate într-un tablou dreptunghiular care are un anumit număr de linii sau rînduri, fiecare rînd avînd același număr de numere, aranjate în coloane.

MATRICE ¹ s. f. Uter.

MATRICE s.f. I. Organ al mamiferelor în care se dezvoltă fătul pînă la naștere; uter. II. (Mat.) Sistem de numere grupate într-un tablou dreptunghiular cu un anumit număr de linii sau rînduri, fiecare rînd avînd același număr de numere dispuse în coloane. [Var. matriță s.f. / < lat. matrix, cf. fr. matrice].

MATRIȚA vb. I. tr. A prelucra (un material) la forjă, în matriță. [< germ. matrizieren].

MATRICE s. f. 1. organ al mamiferelor în care se dezvoltă fătul până la naștere; uter. ◊ (fig.) origine. 2. substanța fundamentală a țesutului conjunctiv. 3. partea fundamentală, nediferențiată, a citoplasmei, a cromozomilor etc. 4. substanță în care este inclusă o fosilă. 5. (mat.) tablou dreptunghiular dintr-un anumit număr de linii sau rânduri dispuse în coloane. 6. (stat.) aranjament ordonat al unui ansamblu de elemente. (< fr. matrice, lat. matrix, -icis)

MATRIȚA vb. tr. a prelucra (un material) cu ajutorul unei matrițe. (< germ. matrizieren)

MATRICE² f. log. Tabel reprezentând valoarea de adevăr a unui enunț pe baza valorii de adevăr a elementelor sale componente. /<lat. matrix, ~cis, fr. matrice

MATRICE¹ f. înv. Cavitate internă a aparatului genital feminin în care se dezvoltă embrionul; mitră; uter. /<lat. matrix, ~cis, fr. matrice

A MATRIȚA ~ez tranz. (materiale) A prelucra cu matrița. /Din matriță

matrice f. 1. Anat. unul din organele interne (la femei); 2. tipar în care se toarnă metale pentru litere tipografice, monede, medalii; 3. registru original după care s’a stabilit rolurile contribuțiunilor.

*matríce f. (lat. mátrix, -icis, mamă, origine. V. matriculă). Anat. Organu în care se face concepțiunea (mitră). Tiparu în care se toarnă literele tipografice, monetele, medaliile ș. a. Registru original după care s’aŭ stabilit rolurile contribuțiunilor. – Uniĭ zic matríță, pl. e. V. mitrică.

matriță (formă) (desp. ma-tri-) s. f., g.-d. art. matriței; pl. matrițe

matriță (formă) (ma-tri-) s. f., g.-d. art. matriței; pl. matrițe

matriță s. f. (sil. -tri-), g.-d. art. matriței; pl. matrițe

!matrice (mat., biol.) (desp. ma-tri-) s. f., art. matricea, g.-d. art. matricii; pl. matrici

matrița (a ~) (desp. ma-tri-) vb., ind. prez. 1 sg. matrițez, 3 matrițează; conj. prez. 1 sg. să matrițez, 3 să matrițeze corectat(ă)

matrice (mat., biol.) (ma-tri-) s. f., art. matricea, g.-d. art. matricei; pl. matrice

matrița (a ~) (ma-tri-) vb., ind. prez. 3 matrițează

matrice (anat.) s. f. (sil. -tri-), art. matricea, g.-d. art. matricei

matrice (mat., log.) s. f. (sil. -tri-), art. matricea, g.-d. art. matricei; pl. matrice

matrița vb. (sil. -tri-), ind. prez. 1 sg. matrițez, 3 sg. și pl. matrițează

MATRICE s. v. geneză, naștere, obârșie, origine, proveniență.

matrice s. v. GENEZĂ. NAȘTERE. OBÎRȘIE. ORIGINE. PROVENIENȚĂ.

matrice s. v. COLICĂ. CRAMPĂ. GRANAT. MITRĂ. MUȘEȚEL. PARACHERNIȚĂ. REUMATISM. SPASM. SPILCUȚĂ. UTER. VENTRILICĂ.

matrice (petrogr.), (engl.= matrix) liant al rocilor detritice psefitice (conglomerate, brecii) și psamitice (→ graywacke), de natură alogenă (min. argiloase, mice, clorite, micrite carbonatice). M. formată prin acumulare sindepozițională cu clastele pe care le înglobează este o protom., cea rezultată prin alterarea și substituția clastelor instabile din p.d.v. chimic este epim., iar recristalizarea fracțiunii argiloase din protom. conduce la apariția unei ortom.

MATRÍȚĂ (< germ.) s. f. 1. (TEHN.) Unealtă alcătuită dintr-una sau mai multe părți, folosită la fasonarea unul material prin deformarea lui plastică sub presiune. Se deosebesc m. de forjat, m. de predat, m. de injectat mase plastice etc. 2. (POLIGR.) M. de linotip = m. folosită la turnarea literelor de linotip. ◊ M. de monotip = m. paralelipipedică care are gravată pe una din fețele frontale floarea literei; se folosește la turnarea literelor. ◊ M. de stereotipie = m. confecționată din carton special, pe care se imprimă forma inversă formei tipografice.

MATRIȚĂ s. f. 1. Unealtă folosită la fasonarea prin deformare plastică, prin presiune, a unor materiale. V. f o r m ă, t i p a r. Ne servim de nicovale și ciocane, numite matrițe, care au tăiate pe suprafața lor profilul pieselor de forjat. IOANOVICI, TEHN. 120, cf. 114. Și azi pila constituie auxiliarul cel mai prețios al muncitorului în atelierele sărac utilate, la lucrări de montaje, la fabricarea matrițelor, în sculării. ORBONAȘ, MEC. 217, cf. 235. O matriță cu ghevint. . . se înșurubează cu șurubul de recul. IONESCU-MUSCEL, FIL. 445, cf. id. ȚES. 393, NOM. MIN. I, 97. În prezent, avem corhandate la șapte întreprinderi din țară aproape 300 de matrițe, care ne trebuie pentru fabricarea fitingurilor. SCÎNTEIA, 1 960, nr. 4 849. Săpăturile conduse de specialiștii muzeului au descoperit. . . un atelier monetar, cu piesele lui caracteristice, cu unele din matrițele folosite atunci. ib. 1 963, nr. 6 079. 2. Piesă a mașinii tipografice în care este gravat sau imprimat negativul literelor sau al formelor. Cf. VALIAN, V., MOLIN, V. T. 54. Matriță de linotip. DP. Matriță de stereotipie, ib. - Pl.: matrițe. – Și: (prin adaptare la sistemul fonetic popular) mătríță s. f. KLEIN, D. 156. – Din germ. Matrize.

MATRÍCE¹ s. f. 1. Registru (LM) original care conține lista contribuabililor (ȘĂINEANU, D.U., CADE). 2. Matriță. CADE. Din lat. matrix, -icis, fr. matrice.

MATRÍCE² s. f. v. mătrice.

MĂTRÍCIE s. f. v. mătrice.

MĂTRÍȚĂ² s. f. v. matriță.