MATRIȚĂ s. f. 1. Unealtă folosită la fasonarea prin deformare plastică, prin presiune, a unor materiale. V. f o r m ă, t i p a r. Ne servim de nicovale și ciocane, numite matrițe, care au tăiate pe suprafața lor profilul pieselor de forjat. IOANOVICI, TEHN. 120, cf. 114. Și azi pila constituie auxiliarul cel mai prețios al muncitorului în atelierele sărac utilate, la lucrări de montaje, la fabricarea matrițelor, în sculării. ORBONAȘ, MEC. 217, cf. 235. O matriță cu ghevint. . . se înșurubează cu șurubul de recul. IONESCU-MUSCEL, FIL. 445, cf. id. ȚES. 393, NOM. MIN. I, 97. În prezent, avem corhandate la șapte întreprinderi din țară aproape 300 de matrițe, care ne trebuie pentru fabricarea fitingurilor. SCÎNTEIA, 1 960, nr. 4 849. Săpăturile conduse de specialiștii muzeului au descoperit. . . un atelier monetar, cu piesele lui caracteristice, cu unele din matrițele folosite atunci. ib. 1 963, nr. 6 079. 2. Piesă a mașinii tipografice în care este gravat sau imprimat negativul literelor sau al formelor. Cf. VALIAN, V., MOLIN, V. T. 54. Matriță de linotip. DP. Matriță de stereotipie, ib. - Pl.: matrițe. – Și: (prin adaptare la sistemul fonetic popular) mătríță s. f. KLEIN, D. 156. – Din germ. Matrize.