19 definiții pentru marafet

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MARAFET, marafeturi, s. n. 1. (Pop. și fam.; la pl.) Fasoane, mofturi; nazuri; fițe. 2. (Pop. și fam.; mai ales la pl.) Podoabă (pretențioasă). ♦ Lucru mărunt, fleac. 3. (Înv.) Meșteșug, dibăcie; iscusință, pricepere, măiestrie. ♦ Procedeu, mijloc; p. ext. truc, tertip; înșelătorie, artificiu. – Din ngr. maraféti.

marafet sn [At: (a. 1776) URICARIUL, XIX, 346 / V: (înv) ~rif~ / Pl: ~uri / E: ngr μαραφέτι, tc marifet] 1 (Înv) Iscusință. 2 (Înv) Profesie. 3 (Înv; lpl) Acțiuni, manevre care dovedesc iscusință, virtuozitate. 4 (Înv; precedat de pp „de” și urmat de un genitiv) Procedeu iscusit. 5 (Înv; ccr) Dispozitiv ingenios Si: (pop) meșteșug. 6 (Înv; dep) Înșelătorie. 7 (Fam; dep; mpl) Diverse lucruri mărunte și lipsite de importanță Si: chițibușuri, dichisuri, fleacuri, nimicuri. 8 (Dep; mpl) Mofturi. 9 (Reg) Ghidușie.

MARAFET, marafeturi, s. n. 1. (Pop. și fam.; la pl.) Fasoane, mofturi; nazuri; fițe. 2. (Pop. și fam.; mai ales la pl.) Podoabă (pretențioasă). ♦ Lucru mărunt, fleac. 3. (Înv.) Meșteșug, dibăcie; iscusință, pricepere, măiestrie. ♦ Procedeu, mijloc; p. ext. truc, tertip; înșelătorie, artificiu. – Din ngr. maraféti.[1]

  1. Argotic, se folosește și „marafeți” (doar la plural), cu sensul de „cantitate de bani”. Sinonime: biștari, lovele — raduborza

MARAFET, marafeturi, s. n. 1. (Mai ales Ia pl.) Fasoane, nazuri, mofturi, fandoseli. Cît vrei, domnule? Fără marafeturi, cît vrei? PAS, Z. II 115. Vin-încoace, Guguleo, ce atîtea marafeturi? ALECSANDRI, T. I 162. Lasă marafeturile, deschide-ți inima. NEGRUZZI, S. III 11. ♦ Gesturi, mișcări ostentative (pentru a-și arăta anumite însușiri); strîmbături. Vizitiul, după ce plesni de cîteva ori din bici și mai făcu și cîteva marafeturi prin care voia să arate abilitatea ce avea în meseria sa, trase butca la scară, FILIMON, C. 44. 2. (Mai ales la pl.) Podoabă (pretențioasă) întrebuințată ca garnitură la haine. Nu-mi plac marafeturile de fir ale popilor. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 231. ♦ Lucruri mărunte, fleacuri, nimicuri. Mai aveau și alte marafeturi, adunate de pe te miri unde. PAS, E. I 79. 3. Meșteșug, dibăcie, abilitate, măiestrie. Aici e curechiul Gătit cu marafeturi. SEVASTOS, N. 287. Adică-i greu marafet de a să-mprieteni cu copiii! ALECSANDRI, T. 1233. ♦ Mijloc, procedeu; p. ext. truc, artificiu. Mă smulgi de lîngă el printr-un marafet uzat. CARAGIALE, N. F. 56.

MARAFET ~uri n. pop. 1) Dispoziție de moment, neașteptată și stranie; maraz; moft; naz; toană; capriciu. 2) Obiect lipsit de valoare; fleac. 3) Podoabă prețioasă. 4) înv. Capacitate de a lucra cu multă ușurință și dexteritate; dibăcie; măiestrie; iscusință; pricepere. /<ngr. maraféti, turc. marifet

marafet n. 1. măestrie, mijloc viclean: atunci găsise alt marafet de a-i necăji GHICA; 2. pl. fasoane, nazuri: ian lasă marafeturile, deschide-ți inima NEGR. [Vechiu-rom. marifet, pricepere, talent = turc. MARIFET].

*marafét n., pl. urĭ (din maĭ vechĭu marifet, d. turc. ar. ma’rifet, talent, geniŭ, abilitate, artă, știință, calitate). Vechĭ. Dibăcie, pricepere. Mijlocire, intermediŭ. Maĭ pe urmă. Artificiŭ, șiretlic, tertip. Azĭ. Fam. Lucru accesoriŭ, ornament saŭ ceva căruĭa nu-ĭ găseștĭ nume imediat: mașina avea la roată un marafet care o făcea să meargă bine. Pl. Mofturĭ, marazurĭ, nazurĭ, fasolelĭ: a face, a umbla cu marafeturĭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

marafet (fam., pop.) s. n., pl. marafeturi

marafet (fam., pop.) s. n., pl. marafeturi

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

MARAFET s. v. abilitate, capriciu, chef, destoinicie, dexteritate, dibăcie, fandoseală, fantezie, fason, fiță, ingeniozitate, intrigă, iscusință, isteție, istețime, îndeletnicire, îndemânare, maimuțăreală, mașinație, meserie, moft, naz, ocupație, poftă, pricepere, profesiune, prosteală, sclifoseală, stratagemă, subterfugiu, șiretenie, șiretlic, șmecherie, știință, talent, tertip, toană, truc, uneltire, ușurință, viclenie, vicleșug.

marafet s. v. ABILITATE. CAPRICIU. CHEF. DESTOINICIE. DEXTERITATE. DIBĂCIE. FANDOSEALĂ. FANTEZIE. FASON. FIȚĂ. INGENIOZITATE. INTRIGĂ. ISCUSINȚĂ. ISTEȚIE. ISTEȚIME. ÎNDELETNICIRE. ÎNDEMÎNARE. MAIMUȚĂREALĂ. MAȘINAȚIE. MESERIE. MOFT. NAZ. OCUPAȚIE. POFTĂ. PRICEPERE. PROFESIUNE. PROSTEALĂ. SCLIFOSEALĂ. STRATAGEMĂ. SUBTERFUGIU. ȘIRETENIE. ȘIRETLIC. ȘMECHERIE. ȘTIINȚĂ. TALENT. TERTIP. TOANĂ. TRUC. UNELTIRE. UȘURINȚĂ. VICLENIE. VICLEȘUG.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

marafet (marafeturi), s. n.1. (Înv.) Îndemînare, dibăcie. – 2. (Înv.) Intermediere, mijloc, organ. – 3. Truc, vicleșug. – 4. Capcană, cursă, prefăcătorie, intrigă. – Mr. murafete, megl. murafet. Tc. marifet, din arab. mả rifa (Roesler 598; Șeineanu, II, 247; Lokotsch 1418), cf. ngr. μαραφέτι „mijloc”, alb. marifet, bg. murafet și rus. marafety podpuskatĭ „a-și bate joc”, pe care Vasmer, II, 98 îl consideră de origine obscură și care pare a proveni din rom.Der. marafetos, adj. (viclean, înșelător); marafetui, vb. refl. (a se purta).

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

marafet, marafeturi s. n. 1. (pop. – la pl.) mofturi; nazuri 2. (pop. – mai ales la pl.) podoabă pretențioasă 3. (er.) penis

Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MARAFÉT s. n. 1. (Învechit) Iscusință, pricepere, măiestrie, abilitate. Într-adevăr, mi să cade să încep a învăța și eu marafeturile lui chir Iane. KOTZEBUE, U. 22r /4. Într-această orînduială stă tot temeiul marafetului de a petrece omul în lume în bine. PISCUPESCU, O. 159/18, cf. 19/14. M-am silit a-l învăța toate. . . marafeturile cu care trebuie să fie împodobit un adevărat calemgiu. FILIMON, O. I, 101. Adică-i greu marafet de-a se-nprieteni cu copiii, împlinindu-le toate vroințele! ALECSANDRI, T. 1233. ♦ Profesiune, meserie. Acești nemți. . . fiind papistași, cu marafetu neguțătoresc, nu-i găsim scriși la catagrafia ce avem (a. 1814). DOC. EC. 170. Femeile. . . se duseră ca să dea loc ciubucciilor să-și facă și ei marafetul lor. FILIMON, O. I, 204. ♦ (La pl.) Acțiuni, manevre care dovedesc iscusință, virtuozitate. Îi mai trimesese și zece tigri vii și zece lei foarte grozavi și învățați la deosebite marafeturi. GORJAN, H. II, 86/27. Vizitiul, după ce plesni de cîteva ori din bici și mai făcu cîteva marafeturi prin care, voia să arate abilitatea ce avea în meseria sa, trase butca la scară. FILIMON, O. I, 100. ♦ (Precedat de prep. „prin” și urmat de un genitiv) Procedeu, mijloc iscusit; mijlocire (pricepută). Lucrurile ce se vor afla la casele tîlharilor. . . , prin marafetul ispravnicului de ținut, dîndu-se toate pe seama sătenilor cu izvod (a. 1776). URICARIUL, XIX, 346, cf. IV, 69/9. Prin marafetul vatavului de aprozi să dea împlineala acei negustori, zece la sută (a. 1783). N. A. BOGDAN, C. M. 79. Cer ca ei să fie deosebiți de cavafi, să-și facă staroste și epitropi prin marifetul lui ici-ciohodar, iar cavafii să-și facă staroste al lor deosebit (a. 1823). DOC. EC. 287. Prin marafetul patriarhului Țarigradului în locul lor alți călugări credincioși și cinstiți alegîndu-se, să se trimată (a. 1828). URICARIUL, VII, 112. Dă unui numbașir misiunea de a aduce la divan pe egumen prin marafetul ispravnicilor (a. 1811 – 1847). IORGA, S. D. I-II, 460. ♦ (Concretizat) Mecanism iscusit, dispozitiv ingenios; meșteșug. Avele [de prins pește] au și marafet cu niște plumburi de se lasă la fund. ap. HEM 2154. 2. (Învechit, de obicei la pl.) Truc, tertip; vicleșug, înșelătorie. Nefiind mulțămit de domnul lui, de Ghica. . . tot îmbla cu marafet, de-l săpa pe Ghica pe la porți turcești (sfîrșitul sec. XVIII). LET. III, 264/37. Să găsim vreun tirtip ca să-i luăm [banii] înapoi; ia caută tu un marafet, de, să te văz. FILIMON, O. I, 289, cf. 126, 158. Mă smulgi de lîngă el printr-un marafet uzat. CARAGIALE, N. F. 56. 3. (Familiar, adesea depreciativ; mai ales la pl.) Nume generic pentru diverse lucruri mărunte (și lipsite de importanță); fleacuri, nimicuri; chițibușuri; dichisuri. În baier intră multe marafeturi. . . tămîie neagră, tămîie albă, piper, silitră. PAMFILE, DUȘM. 229. Nu-mi plac marafeturile de fir ale popilor. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II, 231. Ca la armată, avea fiecare lădița lui și în ea tot avutul: o cămașă de schimb, o izmană, ciorapi. . . Mai aveau și alte marafeturi adunate de pe te miri unde. PAS, L. I, 79. Aici e curechiul Gătit cu marafeturi. . . Asta-i a românului Plăcută mîncare Gătită cu dresuri De mare mirare. SEVASTOS, N. 287. Ia-ți marafeturile și pleacă, nu mai încurca locul aici. COMAN, GL. 4. (De obicei depreciativ; mai ales la pl.) Mofturi, nazuri, fasoane. Calul făcu cu dînsul cîte marafeturi, pînă ce acela, pierzîndu-și echilibrul, fu aruncat. CODRU-DRĂGUȘANU, C. 226. Cu cuconița nu trebuie multe marafeturi. NEGRUZZI, S. III, 77. Vin-încoace Guguleo. . . ce atîtea marafeturi. ALECSANDRI, T. 459. Tare ești prost, Ioane! Nu înțelegi tu c-aceste sînt marafeturi de mireasă? GANE, N. I, 62. Uța juca cum se joacă la circiumă. . . fără multe marafeturi, fără mult încunjur. SLAVICI, N. II, 169. Căutai să-mi tălmăcesc pricina acestor năzăreli sau poate chiar marafeturi ale Pisicuții. HOGAȘ, M. N. 94, cf. 29, id. dr. I, 65. Noi copiii, aduși în salon cu de-a sila, sărutam mîna la cucoane și după multe marafeturi recitam. . . poezioare franțuzești. BRĂESCU, A. 65. Multe marafeturi și dezmierdări mai au și târgoveții aceștia. . . , cugetă el. SADOVEANU, O. IX, 75. Trage, domnule, o dată cocoșul și nu-mi umbla mie cu marafeturi. C. PETRESCU, Î. II, 55. Stroe Vardaru îi cunoștea prea bine marafeturile teatrale. id. A. R. 16. Cît vrei, domnule? Fără marafeturi, cît vrei? Și ne înțelegem. PAS, Z. II, 115. Lelița cu pui pe piept, Face badei marafet. ȘEZ. XII, 140. Si fas atîtea marafeturi? Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. 5. (Regional) Ghidușie (PAMFILE, J. I, 127); poznă, ispravă (H II 153); bucluc (com. din STRAJA-RĂDĂUȚI). – Pl.: marafeturi. – Și: (învechit) marifét s. n. – Din ngr. μαραφέτι. – Marifet < tc. marifet.

Intrare: marafet
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • marafet
  • marafetul
  • marafetu‑
plural
  • marafeturi
  • marafeturile
genitiv-dativ singular
  • marafet
  • marafetului
plural
  • marafeturi
  • marafeturilor
vocativ singular
plural
marifet
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

marafet, marafeturisubstantiv neutru

  • 1. popular familiar (la) plural Fasoane, mofturi; nazuri; fițe. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Cît vrei, domnule? Fără marafeturi, cît vrei? PAS, Z. II 115. DLRLC
    • format_quote Vin-încoace, Guguleo, ce atîtea marafeturi? ALECSANDRI, T. I 162. DLRLC
    • format_quote Lasă marafeturile, deschide-ți inima. NEGRUZZI, S. III 11. DLRLC
    • 1.1. Gesturi, mișcări ostentative (pentru a-și arăta anumite însușiri); strâmbături. DLRLC
      • format_quote Vizitiul, după ce plesni de cîteva ori din bici și mai făcu și cîteva marafeturi prin care voia să arate abilitatea ce avea în meseria sa, trase butca la scară. FILIMON, C. 44. DLRLC
  • 2. popular familiar mai ales la plural Podoabă (pretențioasă). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: podoabă
    • format_quote Nu-mi plac marafeturile de fir ale popilor. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 231. DLRLC
    • 2.1. Lucru mărunt. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Mai aveau și alte marafeturi, adunate de pe te miri unde. PAS, E. I 79. DLRLC
  • 3. învechit Abilitate, dibăcie, iscusință, meșteșug, măiestrie, pricepere. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Aici e curechiul Gătit cu marafeturi. SEVASTOS, N. 287. DLRLC
    • format_quote Adică-i greu marafet de a să-mprieteni cu copiii! ALECSANDRI, T. 1233. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

Un articol lingvistic