MARAFÉT s. n. 1. (Învechit) Iscusință, pricepere, măiestrie, abilitate. Într-adevăr, mi să cade să încep a învăța și eu marafeturile lui chir Iane. KOTZEBUE, U. 22^r /4. Într-această orînduială stă tot temeiul marafetului de a petrece omul în lume în bine. PISCUPESCU, O. 159/18, cf. 19/14. M-am silit a-l învăța toate. . . marafeturile cu care trebuie să fie împodobit un adevărat calemgiu. FILIMON, O. I, 101. Adică-i greu marafet de-a se-nprieteni cu copiii, împlinindu-le toate vroințele! ALECSANDRI, T. 1233. ♦ Profesiune, meserie. Acești nemți. . . fiind papistași, cu marafetu neguțătoresc, nu-i găsim scriși la catagrafia ce avem (a. 1814). DOC. EC. 170. Femeile. . . se duseră ca să dea loc ciubucciilor să-și facă și ei marafetul lor. FILIMON, O. I, 204. ♦ (La pl.) Acțiuni, manevre care dovedesc iscusință, virtuozitate. Îi mai trimesese și zece tigri vii și zece lei foarte grozavi și învățați la deosebite marafeturi. GORJAN, H. II, 86/27. Vizitiul, după ce plesni de cîteva ori din bici și mai făcu cîteva marafeturi prin care, voia să arate abilitatea ce avea în meseria sa, trase butca la scară. FILIMON, O. I, 100. ♦ (Precedat de prep. „prin” și urmat de un genitiv) Procedeu, mijloc iscusit; mijlocire (pricepută). Lucrurile ce se vor afla la casele tîlharilor. . . , prin marafetul ispravnicului de ținut, dîndu-se toate pe seama sătenilor cu izvod (a. 1776). URICARIUL, XIX, 346, cf. IV, 69/9. Prin marafetul vatavului de aprozi să dea împlineala acei negustori, zece la sută (a. 1783). N. A. BOGDAN, C. M. 79. Cer ca ei să fie deosebiți de cavafi, să-și facă staroste și epitropi prin marifetul lui ici-ciohodar, iar cavafii să-și facă staroste al lor deosebit (a. 1823). DOC. EC. 287. Prin marafetul patriarhului Țarigradului în locul lor alți călugări credincioși și cinstiți alegîndu-se, să se trimată (a. 1828). URICARIUL, VII, 112. Dă unui numbașir misiunea de a aduce la divan pe egumen prin marafetul ispravnicilor (a. 1811 – 1847). IORGA, S. D. I-II, 460. ♦ (Concretizat) Mecanism iscusit, dispozitiv ingenios; meșteșug. Avele [de prins pește] au și marafet cu niște plumburi de se lasă la fund. ap. HEM 2154. 2. (Învechit, de obicei la pl.) Truc, tertip; vicleșug, înșelătorie. Nefiind mulțămit de domnul lui, de Ghica. . . tot îmbla cu marafet, de-l săpa pe Ghica pe la porți turcești (sfîrșitul sec. XVIII). LET. III, 264/37. Să găsim vreun tirtip ca să-i luăm [banii] înapoi; ia caută tu un marafet, de, să te văz. FILIMON, O. I, 289, cf. 126, 158. Mă smulgi de lîngă el printr-un marafet uzat. CARAGIALE, N. F. 56. 3. (Familiar, adesea depreciativ; mai ales la pl.) Nume generic pentru diverse lucruri mărunte (și lipsite de importanță); fleacuri, nimicuri; chițibușuri; dichisuri. În baier intră multe marafeturi. . . tămîie neagră, tămîie albă, piper, silitră. PAMFILE, DUȘM. 229. Nu-mi plac marafeturile de fir ale popilor. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II, 231. Ca la armată, avea fiecare lădița lui și în ea tot avutul: o cămașă de schimb, o izmană, ciorapi. . . Mai aveau și alte marafeturi adunate de pe te miri unde. PAS, L. I, 79. Aici e curechiul Gătit cu marafeturi. . . Asta-i a românului Plăcută mîncare Gătită cu dresuri De mare mirare. SEVASTOS, N. 287. Ia-ți marafeturile și pleacă, nu mai încurca locul aici. COMAN, GL. 4. (De obicei depreciativ; mai ales la pl.) Mofturi, nazuri, fasoane. Calul făcu cu dînsul cîte marafeturi, pînă ce acela, pierzîndu-și echilibrul, fu aruncat. CODRU-DRĂGUȘANU, C. 226. Cu cuconița nu trebuie multe marafeturi. NEGRUZZI, S. III, 77. Vin-încoace Guguleo. . . ce atîtea marafeturi. ALECSANDRI, T. 459. Tare ești prost, Ioane! Nu înțelegi tu c-aceste sînt marafeturi de mireasă? GANE, N. I, 62. Uța juca cum se joacă la circiumă. . . fără multe marafeturi, fără mult încunjur. SLAVICI, N. II, 169. Căutai să-mi tălmăcesc pricina acestor năzăreli sau poate chiar marafeturi ale Pisicuții. HOGAȘ, M. N. 94, cf. 29, id. dr. I, 65. Noi copiii, aduși în salon cu de-a sila, sărutam mîna la cucoane și după multe marafeturi recitam. . . poezioare franțuzești. BRĂESCU, A. 65. Multe marafeturi și dezmierdări mai au și târgoveții aceștia. . . , cugetă el. SADOVEANU, O. IX, 75. Trage, domnule, o dată cocoșul și nu-mi umbla mie cu marafeturi. C. PETRESCU, Î. II, 55. Stroe Vardaru îi cunoștea prea bine marafeturile teatrale. id. A. R. 16. Cît vrei, domnule? Fără marafeturi, cît vrei? Și ne înțelegem. PAS, Z. II, 115. Lelița cu pui pe piept, Face badei marafet. ȘEZ. XII, 140. Si fas atîtea marafeturi? Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. 5. (Regional) Ghidușie (PAMFILE, J. I, 127); poznă, ispravă (H II 153); bucluc (com. din STRAJA-RĂDĂUȚI). – Pl.: marafeturi. – Și: (învechit) marifét s. n. – Din ngr. μαραφέτι. – Marifet < tc. marifet.