mâzdă sf [At: PSALT. SCH. 37/2 / V: măz~ / Pl: ~de, ~di / E: slv мьзда] 1 (Înv) Mită (1). 2 (Reg) Camătă. 3 (Îvr) Sumă plătită drept chirie pentru locuință.

MÎZDĂ s.f. (Mold.) Mită. Pentru mîzdă ai năpăstuit pre cei trei boiari. VARLAAM. Piiarde pre sine luătoriul de mîzde. DP, 9^v. Iau bani mîzdă și acoperă pre cei vinovați. AMD 1767, 142^r; cf. PRAV.; URECHE; DOSOFTEI, PS.; CANTEMIR, IST.; AXINTE URICARIUL; CANTEMIR, HR.; NCCD (gl.). Variante: măsdă (URECHE), mizdă (AMD 1767, 142^r). Etimologie: sl. mĭzda. Vezi și mîzdar, mîzdealnic, mîzdi, mizditor. Cf. ademană, aslam, ujurie.

mîzdă f., pl. e (vsl. mĭzda). Vechĭ. Mită: argintul săŭ nu dede într’aslamu și mîzdă spre nevinovațĭ nu luo (= luă Ps. S. 14, 5).

MÂZDĂ s. v. camătă, dobândă, mită, procent, șperț.

mîzdă s. v. CAMĂTĂ. DOBÎNDĂ. MITĂ. PROCENT. ȘPERȚ.

mîzdă (-de), s. f. – 1. Recompensă, salariu, retribuție. – 2. Mită, cîștig necinstit. – 3. Aldămaș, bacșiș, dare. – Var. măzdă, măzdea. Sl. mizda „recompensă” (Miklosich, Lexicon, 388; Cihac, II, 191). Sec. XVII, înv. – Der. mîzdelnic, adj. (înv., corupt); mîzdi (var. măzdi, măzdui), vb. (a corupe), înv.

mâzdă, mâzde, s.f. – (reg.; înv.) Camătă (Bud, 1908; Papahagi, 1925; ALR, 1965): „Niște grițărași ce i-am avut, i-am dat pe mâzdă și mă tot vaiet că n-am” (A. Radu, 1941: 16). Termen atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei (DRT). – Din vsl. mizda „recompensă” (Scriban; Miklosich, Cihac, cf. DER; MDA).

mâzdă, -e, s.f. – Camătă (Bud 1908; Papahagi 1925; ALR 1965): „Niște grițărași ce i-am avut, i-am dat pe mâzdă și mă tot vaiet că n-am” (A. Radu 1941: 16). Termen atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei (DRT). – Din sl. mizda „recompensă”.

MÎZDĂ s. f. 1. (Învechit) Mită (1). Măzdă spre nevinovați nu luo. PSALT. SCH. 37/2 Și dereapta loru împlu-se prețu (m i t ă C², măzdi H, mîzde D). PSALT. 44, cf. 20. Pentru mîzdă ai năpăstuit pre cei trei boiari. VARLAAM C. 394, cf. 393. Pentru căci au giudecat cu măzgă giudeț strâmb, l-au giunghiat. HERODOT (1 645), 283, cf. 416. Turcii toate schimbările fac pentru măsdă (mită). URECHE, LET. I, 192/30, cf. 81/31, 106/18. Hotru să cheamă și cela ce îndeamnă, și amăgeaște pre vrun cucon de-l spurcă cineva și face sodomie, dînd mîzdă vreunui cetaș al lui. PRAV. 172. Cînd veri vrea să giudeci dirept, să nu cauți în obrazul celor ce să pîrăsc. . . nice să iai mîzdă de la nime. EUSTRATIE, PRAV. 13/7 Nice voiaște-n feațe, Luînd mîzde-n giudeațe. DOSOFTEI, PS. 42/24, cf. 188/11. Cel mai de mirat lucru că măzdă sau daruri afară din cele obicinuite nu lua nici cum. AXINTE URICARIUL, LET. II, 174/25. Antenor și Eneas cari sau cu mîzdă agiunși fiind de la Menelaos sau cu mai bune capete . . . îndemna și sfătuia . . . de război cu alți greci să nu să apuce. CANTEMIR, HR. 93, cf. id. IST. 118, 144, 351, BARONZI, L. 114. Ca să izbutească . . . , dădeau bucuros mîzdă, adecă mită. IORGA, C. I. II, 202. Mîzda tot ochiul orbește și mita tot pierdutul nemerește, se zice pentru a arăta puterea banului. ZANNE, P. V, 402. 2. (Regional) Camătă, uzură. Iți ia moșia . . . C-a cuprins-o cu mîzda. BUD, P. P. 40, cf. T. PAPAHAGI, M. 225. leu bań pe mîzdă. ALR I 1 593/361 cf. 1 594/347, 348, 350, 351, 354, 361, ALR, II 3 627/353, 362. 3. (Învechit, rar) Sumă plătită drept chirie pentru locuință. Cf. DHLR II, 515. – Pl.: mîzde și mîzdi. – Și: măzdă s. f. – Din slavonul мьзда.