mâzdă, mâzde, s.f. – (reg.; înv.) Camătă (Bud, 1908; Papahagi, 1925; ALR, 1965): „Niște grițărași ce i-am avut, i-am dat pe mâzdă și mă tot vaiet că n-am” (A. Radu, 1941: 16). Termen atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei (DRT). – Din vsl. mizda „recompensă” (Scriban; Miklosich, Cihac, cf. DER; MDA).