MÎZDĂ s. f. 1. (Învechit) Mită (1). Măzdă spre nevinovați nu luo. PSALT. SCH. 37/2 Și dereapta loru împlu-se prețu (m i t ă C², măzdi H, mîzde D). PSALT. 44, cf. 20. Pentru mîzdă ai năpăstuit pre cei trei boiari. VARLAAM C. 394, cf. 393. Pentru căci au giudecat cu măzgă giudeț strâmb, l-au giunghiat. HERODOT (1 645), 283, cf. 416. Turcii toate schimbările fac pentru măsdă (mită). URECHE, LET. I, 192/30, cf. 81/31, 106/18. Hotru să cheamă și cela ce îndeamnă, și amăgeaște pre vrun cucon de-l spurcă cineva și face sodomie, dînd mîzdă vreunui cetaș al lui. PRAV. 172. Cînd veri vrea să giudeci dirept, să nu cauți în obrazul celor ce să pîrăsc. . . nice să iai mîzdă de la nime. EUSTRATIE, PRAV. 13/7 Nice voiaște-n feațe, Luînd mîzde-n giudeațe. DOSOFTEI, PS. 42/24, cf. 188/11. Cel mai de mirat lucru că măzdă sau daruri afară din cele obicinuite nu lua nici cum. AXINTE URICARIUL, LET. II, 174/25. Antenor și Eneas cari sau cu mîzdă agiunși fiind de la Menelaos sau cu mai bune capete . . . îndemna și sfătuia . . . de război cu alți greci să nu să apuce. CANTEMIR, HR. 93, cf. id. IST. 118, 144, 351, BARONZI, L. 114. Ca să izbutească . . . , dădeau bucuros mîzdă, adecă mită. IORGA, C. I. II, 202. Mîzda tot ochiul orbește și mita tot pierdutul nemerește, se zice pentru a arăta puterea banului. ZANNE, P. V, 402. 2. (Regional) Camătă, uzură. Iți ia moșia . . . C-a cuprins-o cu mîzda. BUD, P. P. 40, cf. T. PAPAHAGI, M. 225. leu bań pe mîzdă. ALR I 1 593/361 cf. 1 594/347, 348, 350, 351, 354, 361, ALR, II 3 627/353, 362. 3. (Învechit, rar) Sumă plătită drept chirie pentru locuință. Cf. DHLR II, 515. – Pl.: mîzde și mîzdi. – Și: măzdă s. f. – Din slavonul мьзда.