lepră sf [At: NEAGOE, ÎNV. 76/32 / Pl: ~re / E: ngr λέπρα] 1 Boală contagioasă cronică, frecventă mai ales în regiunile tropicale, produsă de un bacil, manifestată prin leziuni ale pielii și ale sistemului nervos periferic Si: (înv) gubăvie, pricază¹, stricăciune. 2 (Înv; îs) ~a (cea) arăpească sau ~a arabilor Formă de lepră (1) manifestată prin îngroșarea pielii membrelor și apariția unor răni purulente. 3 (Înv; îs) ~a (cea) grecească Formă de lepră (1) manifestată prin erupții cu bășicuțe pe piele, care, uscându-se, lasă pete scorțoase cu crăpături purulente. 4 (Îs) ~ venerică Fază cronică a unor boli venerice, caracterizată prin ulcerații și răni purulente. 5 (Ccr) Pustule, erupții, cauzate de lepră (1). 6 (Rar) Pelagră. 7 (Fig) Element nociv cu o mare răspândire, care acționează intens Si: flagel, plagă, racilă. 8 (Fig) Persoană antipatică, lipsită de caracter și fără scrupule. 9 (Arg) Denunțător. 10 (Înv) Boală a unor pomi fructiferi manifestată prin apariția unui praf alb pe ramuri, frunze sau fructe. 11 (Bot; îc) ~a-lupului Plantă din familia criptogamelor (Anthoceras punctatus).

LEPRĂ, (2) lepre, s. f. 1. Boală contagioasă cronică, frecventă mai ales în regiunile tropicale, produsă de un bacii specific și caracterizată prin leziuni ale nervilor și prin apariția pe piele a unor pete și plăgi care cu timpul distrug țesuturile. ◊ Fig. Ignoranța e o lepră rușinoasă care... amestecată cu nesățioasa iubire de argint, devine o plagă de nevindecat. RUSSO, O. 128. 2. Fig. Om lipsit de conștiință, fără scrupule, decăzut (din punct de vedere moral), care provoacă dezgust, scîrbă. Stai, lepră, ține-l Iordache, să scot eu ceva să-l legăm. Stai, spurcatule, că te-nvățăm noi. DUMITRIU, B. F. 61. Păi ce vrei, că noi cu ei ne mîncăm viața, ei sînt leprele stăpînirii aici în Obor. CAMIL PETRESCU, O. II 219.

LEPRĂ ~e f. 1) Boală contagioasă cronică, care se manifestă prin apariția pe piele a unor răni ce duc la descompunerea treptată a țesutului muscular. 2) fig. Viciu care macină chipul moral al omului. 3) fig. peior. Om fără scrupule; persoană cu o purtare urâtă. [Sil. le-pră] /<ngr. lépra

lepră f. 1. boală grețoasă a pielii ce acopere corpul de bube și solzi, cari rod încet-încet pe pacient: lepra, foarte comună în evul-mediu, a dispărut aproape cu desăvârșire; 2. fig. lucru hidos, respingător: lepra vițiului.

lépră f., pl. e (ngr. și vgr. [de unde și lat.] lépra, d. vgr. leprós, solzos). O grozavă boală de pele. Fig. Lucru hidos: lepra vițiuluĭ. Persoană antipatică: cine-ĭ lepra asta? V. pricază. – Lepra e molipsitoare și e cauzată de un bacil specific numit al luĭ Hansen, care seamănă cu al ofticiĭ și care face ca pelea să se acopere cu pústule și solzĭ. În vechime ĭa bîntuĭa cu furie în basinu Mediteraneĭ, pe unde și azĭ e în stare endemică. Dar adevăratele eĭ focare îs în Indochina, China, Japonia, Antile, Brazilia și Noua Caledonie. Din Orient în Eŭropa a fost adusă de armata romană. În România se află vre-o 300 de leproșĭ, dintre care ceĭ maĭ mulțĭ în județu Tulcea, ĭar uniĭ instalațĭ în leprozeria de la Răchitoasa (Tecucĭ). Lepra durează anĭ întregĭ și e une-orĭ incurabilă. Un bolnav în România a suferit 69 de anĭ de ĭa. – Mult timp leproșiĭ aŭ fost un obĭect de oroare și dezgust. O lege a luĭ Moĭse îĭ separa de restu poporuluĭ. După cruciate, pustiirile eĭ ajunsese spăĭmîntătoare. Atuncĭ s’aŭ fundat spitale pentru leproșĭ, și numaĭ în Eŭropa ele eraŭ 20,000 în seculu XIII (V. lazaret, lazarone). Îndată ce se semnala un caz de lepră, bolnavu era dus la biserică, i se cînta rugăcĭunea morților, și pe urmă-l duceaŭ la spital saŭ la îngrăditura rezervată lor. Fie-care lepros era obligat în apusu Eŭropeĭ să poarte o cîrîitoare specială ca să-ĭ înștiințeze pe trecătorĭ să se ferească de el. Xavier de Maistre, în Leprosu din cetatea Aosteĭ, a descris admirabil trista condițiune a acestor nenorocițĭ.

lepră (desp. le-pră) s. f., g.-d. art. leprei; (racile; persoane) pl. lepre

lepră (le-pră) s. f., g.-d. art. leprei; (racile, persoane) pl. lepre

lepră s. f. (sil. -pră), g.-d. art. leprei; (racile, persoane) pl. lepre

LEPRĂ s. (MED.) (înv.) gubăvie, stricăciune, (slavonism înv.) pricază.

LEPRĂ s. (MED.) (înv.) gubăvie, stricăciune, (slavonism înv.) pricază.

lepră (lepre), s. f. – 1. Boală. – 2. (Arg.) Denunțător. – Megl., mr. lepră. Ngr. λέπρα (sec. XVIII), cf. alb. ljeprë, bg. lepra (Tiktin; Iordan, Dift., 95). – Der. lepros, adj. (cu lepră); leproserie (var. leprozerie), s. f., din fr. léproserie.

LÉPRĂ (< ngr.) s. f. 1. Boală infecțioasă cronică, cu localizare cutanată și viscerală, provocată de un bacil acidorezistent, numit Mycobacterium leprae sau bacilul Hansen. După un debut sub forma unor pete roșii, boala evoluează lent spre noduli ulceroși, care duc la mutilări locale (mai ales la față și la extremități). Endemică în numeroase țări tropicale sau subtropicale (America de Sud și Centrală, Africa, Asia). Boala afectează în jur de 11 milioane persoane, India fiind țara cu cel mai mare număr de bolnavi din lume. ♦ Fig. Racilă, plagă. 2. Om fără caracter, fără scrupule; ticălos.