Definiția cu ID-ul 682909:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

lépră f., pl. e (ngr. și vgr. [de unde și lat.] lépra, d. vgr. leprós, solzos). O grozavă boală de pele. Fig. Lucru hidos: lepra vițiuluĭ. Persoană antipatică: cine-ĭ lepra asta? V. pricază. – Lepra e molipsitoare și e cauzată de un bacil specific numit al luĭ Hansen, care seamănă cu al ofticiĭ și care face ca pelea să se acopere cu pústule și solzĭ. În vechime ĭa bîntuĭa cu furie în basinu Mediteraneĭ, pe unde și azĭ e în stare endemică. Dar adevăratele eĭ focare îs în Indochina, China, Japonia, Antile, Brazilia și Noua Caledonie. Din Orient în Eŭropa a fost adusă de armata romană. În România se află vre-o 300 de leproșĭ, dintre care ceĭ maĭ mulțĭ în județu Tulcea, ĭar uniĭ instalațĭ în leprozeria de la Răchitoasa (Tecucĭ). Lepra durează anĭ întregĭ și e une-orĭ incurabilă. Un bolnav în România a suferit 69 de anĭ de ĭa. – Mult timp leproșiĭ aŭ fost un obĭect de oroare și dezgust. O lege a luĭ Moĭse îĭ separa de restu poporuluĭ. După cruciate, pustiirile eĭ ajunsese spăĭmîntătoare. Atuncĭ s’aŭ fundat spitale pentru leproșĭ, și numaĭ în Eŭropa ele eraŭ 20,000 în seculu XIII (V. lazaret, lazarone). Îndată ce se semnala un caz de lepră, bolnavu era dus la biserică, i se cînta rugăcĭunea morților, și pe urmă-l duceaŭ la spital saŭ la îngrăditura rezervată lor. Fie-care lepros era obligat în apusu Eŭropeĭ să poarte o cîrîitoare specială ca să-ĭ înștiințeze pe trecătorĭ să se ferească de el. Xavier de Maistre, în Leprosu din cetatea Aosteĭ, a descris admirabil trista condițiune a acestor nenorocițĭ.