IRITÁ, irít, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) enerva, a (se) înfuria. 2. A (se) produce o ușoară congestie sau o inflamație dureroasă. – Din fr. irriter, lat. irritare.
Sursa: DEX '98 | Adăugată de gall | Greșeală de tipar | Permalink

A IRITÁ irít tranz. A face să se irite; a enerva. /<fr. irriter, lat. irritare
Sursa: NODEX | Adăugată de siveco | Greșeală de tipar | Permalink

A SE IRITÁ mă irít intranz. 1) A deveni din ce în ce mai nervos; a se enerva. 2) (despre țesuturi, organe etc.) A ajunge în stare de iritație. /<fr. irriter, lat. irritare
Sursa: NODEX | Adăugată de siveco | Greșeală de tipar | Permalink

IRITÁ vb. I. tr., refl. a (se) enerva, a (se) supăra. II. tr. a produce o congestie, o inflamație ușoară. (< fr. /s'/irriter, lat. irritare)
Sursa: MDN | Adăugată de raduborza | Greșeală de tipar | Permalink

IRITÁ vb. I. 1. tr., refl. A (se) supăra, a (se) mânia. 2. tr. A produce o congestie, o inflamație ușoară. [P.i. irít. / < fr. irriter, it., lat. irritare].
Sursa: DN | Adăugată de LauraGellner | Greșeală de tipar | Permalink

IRITÁ vb. 1. v. inflama. 2. v. enerva.
Sursa: Sinonime | Adăugată de siveco | Greșeală de tipar | Permalink

iritá vb., ind. prez. 1 sg. irít, 3 sg. și pl. irítă
Sursa: Ortografic | Adăugată de siveco | Greșeală de tipar | Permalink

IRÍTĂ, irite, s. f. Inflamație a irisului, care se manifestă prin dureri locale, imposibilitate de a suporta lumina, prin contracția pupilei, decolorarea irisului etc. – Din fr. iritis.
Sursa: DEX '98 | Adăugată de gall | Greșeală de tipar | Permalink

IRÍTĂ s. f. inflamație a irisului (I, 2). (< fr. iritis)
Sursa: MDN | Adăugată de raduborza | Greșeală de tipar | Permalink

IRÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a irisului. [Cf. fr. iritis, it. irite].
Sursa: DN | Adăugată de LauraGellner | Greșeală de tipar | Permalink

irítă s. f., pl. iríte
Sursa: Ortografic | Adăugată de siveco | Greșeală de tipar | Permalink

iríță s.f. (reg.) 1. torțel, cuscută, iniță. 2. grâu roșu de vară.
Sursa: DAR | Adăugată de blaurb | Greșeală de tipar | Permalink

iríță s. f. – 1. Varietate de grîu timpuriu. – 2. Cuscută, cuscuta-inului (Cuscuta europaea). – Var. ieriță. Sl. jarica, erica (Cihac, II, 149; Conev 47; Drăganu, Dacor., V, 328), cf. bg., slov., cr., rus. jarica, pol. jarzyca. Sensul al doilea este rezultat al unei confuzii cu iniță. Aceleiași rădăcini sl. îi aparține ghircă (var. hircă, ircă), s. f. (varietate de grîu timpuriu, Triticum durum), din sl. jarka, rus., rut. girka. Ariuș, adj. (timpuriu, se spune în Olt. și Banat despre anumite varietăți de mere), pe care Drăganu, Dacor., V, 328, îl derivă din sb. jaruch „timpuriu”, pare a fi suferit în fonetism influența mag. erös „tare”, de unde provine și iriș, adv. (Trans., mult, considerabil).
Sursa: DER | Adăugată de blaurb | Greșeală de tipar | Permalink