IRITÁ, irít, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) enerva, a (se) înfuria. 2. A (se) produce o ușoară congestie sau o inflamație dureroasă. – Din fr. irriter, lat. irritare.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

A IRITÁ irít tranz. A face să se irite; a enerva. /<fr. irriter, lat. irritare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE IRITÁ mă irít intranz. 1) A deveni din ce în ce mai nervos; a se enerva. 2) (despre țesuturi, organe etc.) A ajunge în stare de iritație. /<fr. irriter, lat. irritare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

IRITÁ vb. I. 1. tr., refl. A (se) supăra, a (se) mânia. 2. tr. A produce o congestie, o inflamație ușoară. [P.i. irít. / < fr. irriter, it., lat. irritare].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

IRITÁ vb. I. tr., refl. a (se) enerva, a (se) supăra. II. tr. a produce o congestie, o inflamație ușoară. (< fr. /s'/irriter, lat. irritare)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

IRITÁ vb. 1. v. inflama. 2. v. enerva.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

iritá vb., ind. prez. 1 sg. irít, 3 sg. și pl. irítă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

IRÍTĂ, irite, s. f. Inflamație a irisului, care se manifestă prin dureri locale, imposibilitate de a suporta lumina, prin contracția pupilei, decolorarea irisului etc. – Din fr. iritis.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

IRÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a irisului. [Cf. fr. iritis, it. irite].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

IRÍTĂ s. f. inflamație a irisului (I, 2). (< fr. iritis)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

iríță s.f. (reg.) 1. torțel, cuscută, iniță. 2. grâu roșu de vară.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

iríță s. f. – 1. Varietate de grîu timpuriu. – 2. Cuscută, cuscuta-inului (Cuscuta europaea). – Var. ieriță. Sl. jarica, erica (Cihac, II, 149; Conev 47; Drăganu, Dacor., V, 328), cf. bg., slov., cr., rus. jarica, pol. jarzyca. Sensul al doilea este rezultat al unei confuzii cu iniță. Aceleiași rădăcini sl. îi aparține ghircă (var. hircă, ircă), s. f. (varietate de grîu timpuriu, Triticum durum), din sl. jarka, rus., rut. girka. Ariuș, adj. (timpuriu, se spune în Olt. și Banat despre anumite varietăți de mere), pe care Drăganu, Dacor., V, 328, îl derivă din sb. jaruch „timpuriu”, pare a fi suferit în fonetism influența mag. erös „tare”, de unde provine și iriș, adv. (Trans., mult, considerabil).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

irítă s. f., pl. iríte
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*irít și -éz, a -á v. tr. (lat. irrito, -áre, din hirritare, rudă cu hirrire, a hîrîi. V. întărît). Supăr, înfuriĭ: vorba asta l-a iritat. Excit (ațîț) tare: a irita poftele. Med. Inflamez puțin: bronchiile bolnavuluĭ îs iritate.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

íriță f., pl. e (rus. sîrb. ĭárica, grîŭ de vară). Unde? Tortel.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink