FLÚIER, fluiere, s. n. 1. Instrument muzical popular de suflat, alcătuit dintr-un tub subțire de lemn prevăzut cu găuri. 2. Instrument mic, mai ales de metal, cu care se fluieră; fluierătoare. 3. (Tehn.) Dispozitiv cu ajutorul căruia se pot emite diferite sunete, făcând să treacă prin el un curent de gaze sau de aburi, întrebuințat mai ales pentru semnalizare. 4. Șuierătură, fluierătură. 5. (Pop.) Gambă; tibia. [Pr.: -flu-ier] – Cf. alb. floere.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

FLÚIER ~e n. 1) Instrument muzical de suflat constând dintr-un tub subțire (de regulă de lemn), prevăzut cu mai multe orificii. ~ ciobănesc. 2) Instrument mic cu ajutorul căruia se emit fluierături de semnalizare. 3) Dispozitiv actionat de aburi sau gaze, întrebuințat pentru semnalizare. ~ul locomotivei. 4) fam. Osul gros și lung, situat între genunchi și gleznă; tibia. ~ul piciorului. [Sil. flu-ier] / Cuv. autoht.
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

FLÚIER s. I. v. fluierătură. II. v. tibia.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

flúier s. n., pl. flúiere
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

1) flúĭer și (Rț.) flóĭer n., pl. e (d. a fluĭera, ca șuĭer 1 d. a șuĭera. D. rom. vine ngr. flogéra, alb. flĭojére, rut. floĭára, pol. ceh. fujara, ung. furulya [și de aicĭ] sîrb. frula). Flaut simplu cĭobănesc cu 6-8 găurĭ (V. bucĭum, caval, naĭ, tilincă, tulnic, ocarină). Fluĭerătură, țurloĭ, (tibie), osu cel maĭ gros dintre genuchĭ [!] și călcîĭ. – Și flúĭeră și flóĭeră, f., pl. e (Hațeg).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

2) flúĭer, a -á v. intr. (dintr´o răd. flu- [rudă cu fluture și lat. flare, a sufla, și flúere, a curge] cu aceĭașĭ term. ca în a șuĭera). Vest. Șuĭer.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

FLUIERÁ, flúier, vb. I. Intranz. I. 1. A emite un sunet asemănător cu al fluierului (1) sau o combinație (melodică) de sunete, suflând printre buze sau printre degetele băgate în gură. ◊ Compus: fluieră-vânt s. m. invar. = om care își pierde vremea, care umblă haimana. ♦ (Despre unele păsări) A scoate sunete asemănătoare cu ale fluierului (1). ♦ Tranz. (La spectacole, manifestări sportive etc.) A-și manifesta dezaprobarea sau aprobarea prin fluierături. 2. A cânta din fluier (1). 3. A emite sunete ascuțite întrebuințând un instrument special, mai ales pentru semnalizare. II. (Despre vânt, furtună, vijelie etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ascuțit și puternic; a șuiera. [Pr.: flu-ie-] – Din fluier.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

A FLUIERÁ¹ flúier intranz. 1) A cânta din fluier. 2) A scoate sunete pătrunzătoare cu un instrument special (pentru a semnaliza ceva). 3) A produce un sunet, suflând printre buze sau printre degetele băgate în gură. 4) (despre păsări) A scoate sunete asemănătoare cu ale fluierului. 5) (despre vânt, furtună etc.) A produce un zgomot ascuțit și continuu; a șuiera. [Sil. flu-ie-] /Din fluier
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A FLUIERÁ² flúier tranz. 1) A cânta prin fluierat. ~ o melodie. ◊ Fluieră-vânt calificativ depreciativ, atribuit unei persoane care umblă fără rost; pierde-vară. 2) A trata cu fluierături (manifestând nemulțumire, dezaprobare). [Sil. flu-ie-] /Din fluier
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

FLUIERÁ vb. v. șuiera.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

fluierá (flúier, át), vb. – 1. A scoate un sunet asemănător fluierului. – 2. A cînta din fluier. – 3. A chema scoțînd sunete asemănătoare fluierului. – 4. A scoate sunete asemănătoare fluierului spre a-și manifesta dezaprobarea. Creație expresivă, bazată pe consonanța f(l)iu, care redă fluieratul. Cuvîntul imitativ fiu (-fiu) este curent, cf. țiu; pentru infixul expresiv l, cf. flișcui „a fluiera”, fli(u)șcă „trișcă”. De aici și fliuira, redus la flui(e)ra, ca șuera în loc de ș(i)uira. Fluier, s. n. (intrument muzical de suflat; trișcă; gambă, tibia; șuierătură); cf. mr. fluier, fluiară, fiflioară, megl. (s)friel, pare un der. postverbal. Sensul de „tibia”, comun întregului teritoriu limbii rom. (ALR, I, 58) apare și în lat. tibia. În general, se preferă să se plece de la fluier, despre a cărui origine s-a discutat destul de mult, cuvînt obscur sau necunoscut, după Pușcariu 625; Philippide, II, 712 și DAR, i-au căutat uneori diferite origini lat. (*flibŭla, după Crețu 322; fibŭla, după Subak, Arch. Triest., XXX, 425, cf. împotrivă REW 3278; *fluilum, der. imposibil de la flāre, după Pascu, I, 86; *flaulāre, după Pascu, Lat., 269), gr. (*φλουιάροιν, de la φλέινος „făcut din trestie”, pe baza lui φλέως „trestie”, după Giuglea, Dacor., III, 587-90) sau autohtone (Pușcariu, Lr., 179). Prezența alb. fljo(j)ere i-a determinat pe mai mulți cercetători să caute aici etimonul cuvîntului rom. (Berneker 285; cf. Meyer 108), dar alb. provine în mod sigur din rom., ca și ngr. φλογέρα, sb. frűla, frulica, slov. fujara, ceh., pol. fujara, rut. fl’ojara, fl’ojera, fujera, mag. furulya (Candrea, Elemente, 403; Cihac, II, 499, mag. ar fi originea cuvîntului rom.; cf. Miklosich, Wander., 10 și Miklosich, Fremdw., 88; Daničič, III, 75; Berneker 285). Origine expresivă a lui fluier a fost intuită de puțini cercetători, cf. Iordan, BF, II, 77. Der. fluierar, s. n. (nai); fluierar, s. m. (persoană care face fluiere; persoană care cîntă din fluier; nume dat mai multor păsări cu picioare lungi: Oedicnemus crepitans, Limosa aegocephala), ultimul sens bazat pe accepția de fluier „tibia”; fluierărie, s. f. (îndeletnicirea de fluierar); fluieraș, s. m. (înv., fluierar, persoană care cîntă din fluier; grangur, Oriolus galbula); fluierător, adj. (care fluieră); fluierător, s. m. (fluierar; nume dat mai multor păsări cu picioare lungi; varietate de iarbă, Tamus communis); fluierătură, s. f. (șuierătură); fluieroi, s. m. (fluier mare, folosit în Banat).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

fluierá vb., ind. prez. 1 sg. flúier, 3 sg. și pl. flúieră
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

flúĭeră-vî́nt m., pl. tot așa. Fam. Om fără ocupațiune, leneș.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

---

fluier, instrument popular străvechi și cu o arie de răspândire foarte largă. Este confecționat din lemn de diferite esențe, dar se cunosc și fluiere din os sau metal. În practica muzicală, f. este strâns legat de repertoriul (2) păstoresc. Astăzi se cunosc la noi și formații de fluierași instruite, mai ales în zonele cu tradiție păstorească. ♦ În funcție de mărime și de felul în care sunt confecționate, precum și de procedeele de emitere a sunetelor, se poate întocmi un tabel destul de bogat al f. existente în practica folclorică din România. În prima categorie ar intra f. fără dop, adică cele cu tubul deschis la ambele capete. Sunetul se produce la acestea prin despicarea coloanei de aer la locul pe unde se suflă, parte care este subțiată, executantul ținând instr. pieziș (semitraversier). Cel mai simplu f. din această categorie este tilinca, un tub deschis la ambele capete, fără nici un fel de găuri pentru degete și de lungime care variază între 60 și 80 cm. Modificările de înălțime (2) a sunetelor se produc pe baza suflului, ajutat și prin închiderea parțială cu degetul a părții inferioare a tubului. Din aceeași categorie mai fac parte f. moldovenesc, de mărime mică și mare, ambele tipuri având câte 6 deschizături pentru degete; f. dobrogean, cu 7 deschizături, de mărime mică și mijlocie, precum și Cavalul bulgăresc format din trei piese care se îmbucă, de unde și dimensiunea mai mare a instr. Are 8 deschizături pentru degete. A doua categorie cuprinde f. cu dop, categorie în care se pot desluși câteva tipuri: tilinca cu dop de format mareș Cavalul* cu 5 deschizături pentru degete, de format mare, destinat cântecelor domoale cu linie melodică întinsă, curgătoare, meditativă; f. propriu-zis, care poate fi de mărime mică, mijlocie sau mare și are 6 deschizături pentru degete. Repertoriul său este foarte bogat și variat, cuprinzând toate genurile (1, 3) folclorice; f. gemănat (sau îngemănat), cu tuburile egale, este de mărime mică și mijlocie și are 6 deschizături pentru degete aplicate pe tubul prin care se construiește linia melodică. Celălalt nu are sau nu poate avea deschizătură; f. gemănat, cu tuburile egale și cu 7 deschizături la mărime mică și mijlocie; f. gemănat cu tuburi inegale de mărime mică și mijlocie, și are 6 deschizături pentru degete aplicate pe tubul melodic, cel de ison* sau burdon (I, 1) fiind mai scurt; f. cu 7 deschizături dintre care 6 sunt deasupra și una dedesubt instr. Este de dimensiuni mici. Tot aici se poate înscrie și f. transversale, asemănătoare flautului* dintre care unul cu 6 deschizături, de format mic și mare, și altul cu 7 deschizături, numai de format mare.
Sursa: DTM (2010) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink