FLUIERĂTOARE, fluierători, s. f. Fluier (2). Ce ai în gură?... – Un fel de fluierătoare. SAHIA, N. 104.

FLUIERĂTOARE ~ f. fam. Jucărie rudimentară folosită de copii pentru a fluiera; șuierătoare. [Sil. flu-ie-ră-toa-] /a fluiera + suf. ~ătoare

fluĭerătoáre f., pl. orĭ. Vest. Șuĭerătoare.

fluierător, ~oare [At: MINEIUL (1776), 34 / S și: (înv) flue~ / P: flu-ie~ / Pl: ~i, ~oare / E: fluiera + -ător] 1 a Care fluieră. 2 sm Fluierar (1). 3 sf Fluier (3). 4 sm (Om) Purcăraș. 5 sf Plantă erbacee din familia dioscoreaceelor, cu flori galbene-verzui și cu fructe bace roșii Si: (reg) brâie, lemn-nelemn, napi-porcești-de-pădure, napii-porcului-de-pădure, viță-neagră (Tamus communis). 6 sn (Reg) Instrument muzical nedefinit mai de aproape Cf nai, fluierar (11-12).

FLUIERĂTOR, -OARE, fluierători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care fluieră. 2. S. f. Fluier (2). 3. S. f. Plantă erbacee cu flori galbene-verzui și cu fructe bace roșii (Tamus communis). [Pr.: flu-ie-] – Fluier + suf. -ător.

șuĭerătoáre f., pl. orĭ. Est. Fluĭer mic (de metal saŭ de os) întrebuințat la dat semnale în poliție (țignal), în armată, în marină (siflie), la căile ferate ș. a. – În vest fluĭerătoare. V. sirenă.

fluierătoare s. f., g.-d. art. fluierătorii; pl. fluierători

fluierătoare s. f., g.-d. art. fluierătorii; pl. fluierători

fluierătoare s. f., g.-d. art. fluierătorii; pl. fluierători

FLUIERĂTOARE s. I. șuierătoare. (Scoate sunete dintr-o ~.) II. (BOT.; Tamus communis) (reg.) napi-porcești-de-pădure (pl.), viță-neagră.

FLUIERĂTOARE s. I. șuierătoare. (Scoate sunete dintr-o ~.) II. (BOT.; Tamus communis) (reg.) napi-porcești-de-pădure (pl.), viță-neagră.

TAMUS X., FLUERĂTOARE, fam. Dioscorcaceae. Gen originar din regiunile mediteraneene, 4 specii, erbacee, perene. Tulpini agățătosre. Frunze alterne. Flori dioice, dispuse în raceme axilare, cele mascule cu 6 stamine lungi, cele femele, scurte, cu 6 petale. Fruct, bacă roșie cu cîteva semințe.