fluierătură sf [At: PANN, S. 1, 4/8 / P: flu-ie~ / Pl: ~ri / E: fluier + -ătură] 1 Sunet pe care îl emite cineva cântând din fluier (1). 2 Sunet pe care îl emite cineva suflând printre buze sau printre degetele băgate în gură Si: fluier (5). 3 (Lpl) Fluierături (2) ale publicului în semn de aprobare sau dezaprobare la spectacole, competiții sportive etc. 4 Șuierătură. 5 Suflare puternică (și zgomotoasă) a vântului.

FLUIERĂTURĂ, fluierături, s. f. 1. Sunet scos din fluier sau fluierînd din gură. ◊ (Despre cîntecul unor păsări) S-auzeau pe imaș fluierăturile mărunte ale bobocilor. CAMILAR, TEM. 73. 2. Șuierătură, șuierat. Departe se auzea fluierătura unei locomotive. PAS, Z. I 127. ♦ Suflare puternică a vîntului. Fluierătura viforului, descărcările și scăpărarea trăsnetelor se apropiau de ei. DUMITRIU, P. F. 15.

fluĭerătúră f., pl. ĭ. Vest. Șuĭerătură.

șuierătură sf [At: BIBLIA (1688), 176²/50 / Pl: ~ri / E: șuiera + -ătură] 1-7 Șuierat¹ (1-7). 8 Sunet strident, ascuțit și prelung, produs prin suflarea cu putere a aerului printre buzele întredeschise, printre dinți, printre degetele băgate în gură sau cu ajutorul unui instrument special Si: șuier (1), șuierat¹ (8), (rar) șuierare (8), (îvr) șuieret. 9 Sunet (ascuțit) scos de unele animale, păsări sau insecte Si: șuier (2), șuierat¹ (9), (rar) șuierare (9). 10 Zgomot caracteristic, ascuțit și puternic, pe care-l face vântul, furtuna, vijelia etc. Si: șuier (3), șuierat¹ (10), vâjâit, (rar) șuierare (10). 11 Zgomot strident, scurt și intens produs de anumite obiecte, corpuri care se deplasează, se mișcă, se învârtesc ori spintecă aerul cu iuțeală sau care se freacă violent de o suprafață dură Si: șuier (11), șuierat¹ (11) (rar) șuierare (11).

șuĭerătúră f., pl. ĭ. Est. Rezultatu șuĭerăriĭ: s’a auzit o șuĭerătură. Modu cum șuĭerĭ: șuĭerătura asta nu-mĭ place. – În vest fluĭerătură.

fluierătură s. f., g.-d. art. fluierăturii; pl. fluierături

fluierătură s. f., g.-d. art. fluierăturii; pl. fluierături

fluierătură s. f., g.-d. art. fluierăturii; pl. fluierături

FLUIERĂTURĂ s. 1. fluier, fluierat, șuier, șuierat, șuierătură. (Se aude o ~ prelungă.) 2. (rar) signal, (pop.) țignal. (~ unui vardist.)

FLUIERĂTURĂ s. 1. fluier, fluierat, șuier, șuierat, șuierătură. (Se aude o ~.) 2. (rar) signal, (pop.) țignal. (~ unui vardist.)