15 definiții pentru elegie
din care- explicative (9)
- morfologice (3)
- specializate (2)
- enciclopedice (1)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
ELEGIE, elegii, s. f. 1. Specie a poeziei lirice în care sunt exprimate sentimente de melancolie, de tristețe, de jale; p. ext. plângere, jeluire. 2. Compoziție muzicală cu caracter melancolic, trist. – Din fr. élégie, lat. elegia.
ELEGIE, elegii, s. f. 1. Specie a poeziei lirice în care sunt exprimate sentimente de melancolie, de tristețe, de jale; p. ext. plângere, jeluire. 2. Compoziție muzicală cu caracter melancolic, trist. – Din fr. élégie, lat. elegia.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de RACAI
- acțiuni
elegie sf [At: CANTEMIR, I. I. I, 12 / V: (înv) ~ghie (A și: eleghie) / Pl: ~ii, (înv) ~ / E: fr élégie, it elegia, lat elegia, ngr ἐλεγέια] 1 Operă literară în versuri sau, rar, în proză aparținând genului liric, în care sunt exprimate sentimente de melancolie, de tristețe, de jale. 2 Poezie, în literatura antică, compusă din distihuri elegiace. 3 (Fig) Lamentare. 4 (Fig) Tristețe. 5 (Fig) Melancolie.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
ELEGIE, elegii, s. f. 1. Specie a poeziei lirice în care se exprimă jalea unui poet nemulțumit de realitatea vremii sale; p. ext. plîngere, jeluire. «Contemporanul» întrerupe pentru un moment cu nota lui socială eternele elegii ale epigonilor eminesciani. ANGHEL, PR. 184. În fața munților noștri, sufletul se lasă dus de visare: ca într-o elegie fără sfîrșit. RUSSO, O. 100. Că acela ce-n tragedii face patimi a vorbi Nu poate și-n elegie chinurile a descri ( = a descrie). ALEXANDRESCU, P. 47. 2. Compoziție muzicală cu caracter melancolic, trist. Elegie de Massenet. ♦ Fig. Vîntul, încremenit pe creștetul înalt al pădurilor, nu-și mai cînta frunzelor eterna sa elegie. HOGAȘ, M. N. 96.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
ELEGIE s.f. 1. Poezie lirică cu caracter trist sau duios. ♦ (Fig.) Tristețe; jale, jeluire. 2. Compoziție muzicală cu caracter melancolic. [Gen. -iei. / < fr. élégie, it., lat. elegia, gr. elegeia – cîntec trist].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
ELEGIE s. f. 1. poezie lirică în care domină sentimentul de melancolie; (p. ext.) plângere, jeluire. 2. piesă vocală sau instrumentală cu caracter melancolic, trist, nostalgic. (< fr. élégie, lat. elegia, gr. elegeia)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
ELEGIE ~i f. 1) Specie a poeziei lirice pătrunsă de tristețe, de jale, de melancolie. 2) Compoziție muzicală cu caracter meditativ și melancolic. [G.-D. elegiei] /<fr. élégie, lat. elegia
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
elegie f. poezie cu coprinsul trist sau duios, cântec de durere și de jale.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
*elegíe f. (vgr. elegeía, lat. elegía și elegéa. V. elogiŭ). Poezie tristă saŭ duĭoasă. V. doĭnă.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
eleghie sf vz elegie
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
elegie s. f., art. elegia, g.-d. art. elegiei; pl. elegii, art. elegiile (desp. -gi-i-)
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
elegie s. f., art. elegia, g.-d. art. elegiei; pl. elegii, art. elegiile
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
elegie s. f., art. elegia, g.-d. art. elegiei; pl. elegii, art. elegiile
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare specializate
Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.
elegie (< gr. ἐλεγεία [sc. ᾠδή], „cântec elegiac, elegie”), piesă muzicală (vocală sau instrumentală) cu caracter melancolic, trist. Termenul este împrumutat din domeniul poetic. În muzica grecilor antici, e. era un fel de cântec (acompaniat de aulos*) cu text divers (mai întâi cântec funebru, apoi erotic).
- sursa: DTM (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
ELEGIE (< fr. élégie < lat. lit. elegia < gr. elegeia, cîntec de doliu) Specie a poeziei lirice, caracteristică prin exprimarea unui sentiment de tristețe, de regret, de ușoară melancolie sau de durere. La greci și la romani se numea elegie poezia scrisă în distih (distihul elegiac), menită să exprime jalea funebră. Ulterior și-a lărgit sfera, exprimind sentimente diferite, de unde au rezultat: elegii erotice, filozofice, religioase, patriotice etc. Ilustrată în epoca Renașterii de poetul italian Petrarca, elegia ocupă un loc important în creația unor poeți de seamă din secolul al XIX-lea (Lenau, la germani; Lamartine, Musset, la francezi; Pușkin, în literatura rusă; Byron, în literatura engleză). În lirica românească, ea apare în creația unor poeți ca Gr. Alexandrescu, D. Bolintineanu, V. Alecsandri, Șt.O. Iosif, M. Eminescu ș.a. Ex. „O, rămîi, rămîi la mine, Te iubesc atît de mult, Ale tale doruri toate Numai eu știu să le-ascult. În al umbrei întuneric Te asemăn unui prinț Ce se uit-adînc în ape, Cu ochi negri și cuminți; Și prin vuietul de valuri, Prin mișcarea naltei ierbi, Eu te fac s-auzi în taină Mersul cîrdului de cerbi... Eu te văd răpit de farmec Cum îngîni cu glas domol, În a apei strălucire Întinzînd piciorul gol. Și privind la luna plină, La văpaia de pe lacuri, Anii tăi se par ca clipe, Clipe dulci se par ca veacuri.” Astfel zise lin pădurea, Bolta-asupra-mi clătinând; Șuieram la a ei chemare Și-am ieșit în cîmp rîzînd. Astăzi chiar de m-aș întoarce A-nțelege n-o mai pot... Unde ești, copilărie, Cu pădurea ta cu tot? (M. EMINESCU, O, rămîi)
- sursa: MDTL (1979)
- adăugată de Anca Alexandru
- acțiuni
Dicționare enciclopedice
Definiții enciclopedice
ELEGÍE (< gr., fr., lat.) s. f. 1. Specie a poeziei lirice, particularizată inițial (Grecia antică) prin metrică (distihul elegiac), iar ulterior prin conținutul afectiv (melancolie, regret, durere). Au scris e. Teognis, Tirteu, Properțiu, Ovidiu, Chënier, Leopardi, Rilke, Eminescu, Bacovia, I. Vinea ș.a. 2. Piesă muzicală vocală sau instrumentală cu caracter melancolic, nostalgic, trist.
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
substantiv feminin (F134) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
elegie, elegiisubstantiv feminin
- 1. Specie a poeziei lirice în care sunt exprimate sentimente de melancolie, de tristețe, de jale. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
- «Contemporanul» întrerupe pentru un moment cu nota lui socială eternele elegii ale epigonilor eminesciani. ANGHEL, PR. 184. DLRLC
- În fața munților noștri, sufletul se lasă dus de visare: ca într-o elegie fără sfîrșit. RUSSO, O. 100. DLRLC
- Că acela ce-n tragedii face patimi a vorbi Nu poate și-n elegie chinurile a descri (= a descrie). ALEXANDRESCU, P. 47. DLRLC
-
- 2. Compoziție muzicală cu caracter melancolic, trist. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
- Elegie de Massenet. DLRLC
- Vîntul, încremenit pe creștetul înalt al pădurilor, nu-și mai cînta frunzelor eterna sa elegie. HOGAȘ, M. N. 96. DLRLC
-
etimologie:
- élégie DEX '09 DEX '98 DN
- elegia DEX '09 DEX '98 DN