dezarmat², ~ă a [At: HELIADE, O. I, 329 / S și: (înv) desa~ / Pl: ~ați, ~e / E: dezarma] 1 (D. oameni) Care a fost deposedat de arme. 2 Neînarmat. 3 (D. oameni și manifestările lor) Lipsit de posibilitatea de (a se) opune Si: blând, neputincios, slab. 4 Care nu are condițiile necesare succesului.

dezarmat¹ sn [At: MDA ms / Pl: (rar) ~uri / E: dezarma] 1-11 (Rar) Dezarmare (1-11).

DEZARMAT, -Ă, dezarmați, -te, adj. 1. Căruia i s-au luat armele; fără arme, neînarmat. Eram deghizați... Ionescu Onoriu dezarmat, Curt cu biciul, eu cu armele la mine. SADOVEANU, P. M. 122. Domnule maior... nu uitați că e prizonier și e dezarmat. CAMIL PETRESCU, B. 36. Curierul de la cariola cu bani... era singur, dezarmat; jandarmul rămăsese în urmă. MACEDONSKI, O. II 411. 2. Fig. Lipsit de voință și de curaj în viață; lipsit de puterea de a reacționa; lipsit de apărare. Se socotea... dezarmat, cînd întîmplarea îl punea în situații neașteptate. REBREANU, R. I 19.

DEZARMAT, -Ă adj. Care nu este înarmat; care a pierdut armele (în luptă). ♦ (Fig.) Pus în imposibilitate de a se opune la ceva, învins; împăcat. [Cf. fr. désarmé].

dezarma [At: IST. CAROL XII, 36 r/8 / V: (înv) disa~ / S și: desa~ / Pzi: ~mez / E: fr désarmer] 1-2 vtrp (C.i. oameni) A (se) obliga să predea armele, înlăturând orice posibilitate de atac înarmat. 3 vt (Spc) A face (printr-o lovitură specială cu sabia, floreta sau spada) să sară sabia (sau floreta, spada) din mâna adversarului. 4 vt (C.i. nave, mai ales de război) A deposeda de armament, nepermițând părăsirea radei portului. 5 vt (C.i. arme) A bloca mecanismul de tragere. 6 vi (Cu privire la state) A pune în aplicare un ansamblu de măsuri în vederea reducerii sau lichidării armamentului (mai ales a armelor de exterminare în masă) și a micșorării forțelor armate. 7-8 vtr (C.i. oameni sau manifestarea sentimentelor lor) A deveni mai puțin ostil Si: a (se) îmblânzi, a (se) potoli. 9-10 vtr (C.i. oameni sau manifestarea sentimentelor lor) A pune în imposibilitatea de a (se) opune Si: a (se) anihila. 11 vt (Îvr) A civiliza. 12 vi (Pex; mai ales în formă negativă) A înceta o acțiune Si: a capitula.

disarma v vz dezarma

DEZARMA, dezarmez, vb. I. 1. Tranz. A lua (cuiva) armele, a sili (pe cineva) să predea armele. Soldații au dezarmat pe dușmani. ♦ (Scrimă) A face (printr-o lovitură cu sabia sau cu floreta) să cadă sabia din mîna adversarului. 2. Intranz. (Despre state) A desființa sau a micșora înarmarea și forțele militare. 3. Tranz. A scoate dintr-un fort sau dintr-o cetate armamentul, în special piesele de artilerie; a scoate de pe un vas de război armamentul și a retrage echipajul. 4. Tranz. Fig. A face (pe cineva) să părăsească lupta; a face (pe cineva) incapabil să atace; a lua (cuiva) posibilitatea de contraacțiune sau de împotrivire la ceva. Mai bine să lucrați... că de nu, vă răstoarnă reacționarii... Fuga lui Bibescu la Brașov i-a speriat, dar nu i-a dezarmat. CAMIL PETRESCU, B. 105. Nu doar că mi-e teamă de intrigile proaste ale lui Cața- vencu, dar n-ar fi rău să-l dezarmăm cu desăvîrșire ș-apoi să-l lucrăm pe onorabilul. CARAGIALE, O. I 107.

DEZARMA vb. I. tr. 1. A smulge, a lua armele cuiva, a sili pe cineva să predea armele. ♦ (Fig.) A lua cuiva orice motiv de supărare, a pune pe cineva în imposibilitatea de a se opune la ceva. ♦ (Fig.) A face neputincios, a lua puterea (de luptă) cuiva. 2. intr. (Despre state) A renunța la pregătiri militare, a desființa sau a reduce înarmările. 3. tr. A lua, a scoate armamentul dintr-un fort, dintr-o fortificație; a lua armamentul de pe o navă de război. [Cf. fr. désarmer].

DEZARMA vb. I. tr. 1. a lua armele cuiva, a-l sili să predea armele. ◊ (fig.) a pune pe cineva în imposibilitatea de a riposta; a lua cuiva orice motiv de supărare. 2. a scoate armamentul dintr-un fort, dintr-o fortificație, de pe o navă de război. 3. a debarca echipajul unei nave, proviziile, combustibilul etc. II. intr. (despre state) a renunța la pregătiri militare, a desființa sau a reduce înarmările. (< fr. désarmer)

A DEZARMA ~ez 1. tranz. 1) (persoane) A lipsi de arme; a sili să depună armele. 2) A lipsi de un instrument sau de un obiect necesar. 3) fig. (persoane) A face incapabil să riposteze (combătându-i argumentele). 2. intranz. (despre state) A lichida (total sau parțial) armamentul și forțele armate; a demilitariza. /<fr. désarmer

dezarmà v. 1. a lua cuiva armele; 2. a îndupleca, a potoli pe cineva.

* dezarméz v. tr. (d. armez orĭ d. fr. désarmer). Despoĭ de arme. Fig. Îmblînzesc, potolesc, înduplec: bunătatea luĭ te dezarmează. Pun bateria în repaus: a dezarma o pușcă. V. intr. (d. fr.). A înceta lupta. A-țĭ reduce orĭ a-țĭ suprima armamentu.

dezarmat adj. m., pl. dezarmați; f. sg. dezarmată, pl. dezarmate

dezarma (a ~) (desp. de-zar-/dez-ar-) vb., ind. prez. 1 sg. dezarmez, 3 dezarmează; conj. prez. 1 sg. să dezarmez, 3 să dezarmeze

!dezarma (a ~) (de-zar-/dez-ar-) vb., ind. prez. 3 dezarmează

dezarma vb. (sil. mf. dez-), ind. prez. 1 sg. dezarmez, 3 sg. și pl. dezarmează

dezarma

desarmez.

Dezarmat ≠ înarmat

A dezarma ≠ a înarma

J’ai ri, me voilà desarmé! (fr. „Am rîs, iată-mă dezarmat!”) – replică din comedia lui Piron, La métromanie (Mania de a face versuri, act. III, sc. 7). Cuvintele subliniază efectele binefăcătoare ale rîsului. Dacă cineva a rîs înseamnă că a capitulat de pe poziții rigide. Se aplică deci atunci cînd un hohot de rîs rezolvă o situație, sau echivalează cu un răspuns îmbucurător, cu o aprobare, cu o concesie. LIT.