DEZARMAT, -Ă, dezarmați, -te, adj. 1. Căruia i s-au luat armele; fără arme, neînarmat. Eram deghizați... Ionescu Onoriu dezarmat, Curt cu biciul, eu cu armele la mine. SADOVEANU, P. M. 122. Domnule maior... nu uitați că e prizonier și e dezarmat. CAMIL PETRESCU, B. 36. Curierul de la cariola cu bani... era singur, dezarmat; jandarmul rămăsese în urmă. MACEDONSKI, O. II 411. 2. Fig. Lipsit de voință și de curaj în viață; lipsit de puterea de a reacționa; lipsit de apărare. Se socotea... dezarmat, cînd întîmplarea îl punea în situații neașteptate. REBREANU, R. I 19.