dezarmat¹ sn [At: MDA ms / Pl: (rar) ~uri / E: dezarma] 1-11 (Rar) Dezarmare (1-11).

dezarmat², ~ă a [At: HELIADE, O. I, 329 / S și: (înv) desa~ / Pl: ~ați, ~e / E: dezarma] 1 (D. oameni) Care a fost deposedat de arme. 2 Neînarmat. 3 (D. oameni și manifestările lor) Lipsit de posibilitatea de (a se) opune Si: blând, neputincios, slab. 4 Care nu are condițiile necesare succesului.

DEZARMAT, -Ă, dezarmați, -te, adj. 1. Căruia i s-au luat armele; fără arme, neînarmat. Eram deghizați... Ionescu Onoriu dezarmat, Curt cu biciul, eu cu armele la mine. SADOVEANU, P. M. 122. Domnule maior... nu uitați că e prizonier și e dezarmat. CAMIL PETRESCU, B. 36. Curierul de la cariola cu bani... era singur, dezarmat; jandarmul rămăsese în urmă. MACEDONSKI, O. II 411. 2. Fig. Lipsit de voință și de curaj în viață; lipsit de puterea de a reacționa; lipsit de apărare. Se socotea... dezarmat, cînd întîmplarea îl punea în situații neașteptate. REBREANU, R. I 19.

DEZARMAT, -Ă adj. Care nu este înarmat; care a pierdut armele (în luptă). ♦ (Fig.) Pus în imposibilitate de a se opune la ceva, învins; împăcat. [Cf. fr. désarmé].

dezarmat adj. m., pl. dezarmați; f. sg. dezarmată, pl. dezarmate

Dezarmat ≠ înarmat

J’ai ri, me voilà desarmé! (fr. „Am rîs, iată-mă dezarmat!”) – replică din comedia lui Piron, La métromanie (Mania de a face versuri, act. III, sc. 7). Cuvintele subliniază efectele binefăcătoare ale rîsului. Dacă cineva a rîs înseamnă că a capitulat de pe poziții rigide. Se aplică deci atunci cînd un hohot de rîs rezolvă o situație, sau echivalează cu un răspuns îmbucurător, cu o aprobare, cu o concesie. LIT.