CREDINCER, credinceri, s. m. (Înv.) Om de încredere (la Curtea domnească); slujbaș cu rang de boiernaș. – Credință + suf. -ar.

credincer sm [At: LET. III, 293/17 / Pl: ~i / E: credință + -er] (Înv) 1 Om de încredere. 2 Samsar. 3 Reprezentant prin procură. 4 Sfetnic. 5 Curtean care se bucura de încredere deosebită. 6 Slujbaș al Curții, subordonat cuparului, care avea în grijă pivnițele cu vinuri domnești. 7 Slujbaș care lua credința (47), gustând din bucatele și vinul de la masa domnitorului, ca să se încredințeze că nu sunt otrăvite. 8 (Pex) Fecior care servea la masă. 9 (Reg) Chezaș. 10 (Reg) Ostatic.

CREDINCER sm. 1 🔎 ‡ Curtean, slujbaș al Curții care se bucura de încrederea deosebită a Domnului: între bătrînii și ~ii Curții era și grădinarul (ISP.) ¶ 2 🔎 ‡ Slujbaș al Curții care trebuia să poarte grijă de bucatele domnești: era vorba de ... a bate cu urechea în stîlp pre ~ul cel mare (NEC.) ¶ 3 Bucov. Chezaș [credință].

CREDINCER, credinceri, s. m. (Înv.) Om de încredere (la o curte domnească); slujbaș cu rang de boiernaș. – Credință + suf. -ar.

CREDINCER, credinceri, s. m. (Învechit) Om de încredere, în special la o curte domnească; slujbaș cu rang de boiernaș. V. credincios. Între bătrînii și credincerii curții era și grădinarul. ISPIRESCU, L. 165. Bucuria a fost nare și credincerul, stolnicii... au scăpat de pedeapsa meritată. NEGRUZZI, S. I 287. Un corăbier bătrîn, la care eram rob și credincer. GORJAN, H. IV III. Te-oi ridica Ban la Craiova... Și tu că ți-ei pune Credincer d-al tău. TEODORESCU, P. P. 48.

CREDINCER, credinceri, s. m. (Înv.) Om de încredere (la o curte domnească); slujbaș cu rang de boiernaș. – Din credință + suf. -ar.

credincer m. od. 1. slujbaș al Curții, subordinat cuparului, având îngrijirea pivniței domnești: a bate cu urechea în stâlp pe credincerul cel mare NEGR.; 2. consilier intim, om de încredere: împăratul se rătăci râmâind numai cu credincerii săi ISP. [Derivat din credință, în sens de «încredere» și în special de «gustare» (în semn de încredere): «întâiu vel paharnic iea credința, apoi întinde și Domnul mâna la cupă», Gheorgachi)].

credincér m. (d. credință). Om de încredere, de credință. V. confident.

credincer (înv.) s. m., pl. credinceri

credincer (înv.) s. m., pl. credinceri

credincer s. m., pl. credinceri

credincer, credinceri, s.m. (reg.) 1. om de încredere; samsar, procurist. 2. (înv.) slujbaș al Curții care gustă înaintea domnului bucatele și băuturile. 3. chezaș, ostatic.