CREDINCER, credinceri, s. m. (Învechit) Om de încredere, în special la o curte domnească; slujbaș cu rang de boiernaș. V. credincios. Între bătrînii și credincerii curții era și grădinarul. ISPIRESCU, L. 165. Bucuria a fost nare și credincerul, stolnicii... au scăpat de pedeapsa meritată. NEGRUZZI, S. I 287. Un corăbier bătrîn, la care eram rob și credincer. GORJAN, H. IV III. Te-oi ridica Ban la Craiova... Și tu că ți-ei pune Credincer d-al tău. TEODORESCU, P. P. 48.