credincer m. od. 1. slujbaș al Curții, subordinat cuparului, având îngrijirea pivniței domnești: a bate cu urechea în stâlp pe credincerul cel mare NEGR.; 2. consilier intim, om de încredere: împăratul se rătăci râmâind numai cu credincerii săi ISP. [Derivat din credință, în sens de «încredere» și în special de «gustare» (în semn de încredere): «întâiu vel paharnic iea credința, apoi întinde și Domnul mâna la cupă», Gheorgachi)].