BUSUIOC, -OACĂ, busuioci, -oace, s. m., s. n., adj. I. S. m., s. n. 1. S. m. Plantă erbacee de grădină din familia labiatelor, cu tulpina păroasă, cu flori mici, albe sau trandafirii, cu miros plăcut (Ocimum basilicum). ◊ Compuse: busuioc-roșu = plantă erbacee ornamentală, cu flori mici, roșii, dispuse în spice (Amaranthus caudatus); busuioc-sălbatic = plantă erbacee cu tulpina păroasă și flori violete (Prunella vulgaris). 2. S. n. (Reg.) Numele unui dans popular asemănător cu hora; melodie după care se execută acest dans. II. Adj. (Despre fructe, vin) Cu aromă de busuioc (I 1). ♦ Pere busuioace = soi de pere răspândit mai mult în Moldova, ovale, galbene-verzui și roșii-aprins pe partea însorită. ♦ (Substantivat, f.) Varietate de viță-de-vie; strugure produs de această viță. [Var.: bosuioc s. n.] – Din bg. bosilek, sb. bosiljak.

busuioc, ~oacă [At: CARTE DE BUCATE (1749), ap. GCR II, 44 / V: bos~ / Pl: ~oace / E: bg босилек cf mg busziók] 1 sm Plantă erbacee de grădină din familia labiatelor, cu tulpina păroasă, cu flori mici, albe sau trandafirii, cu miros plăcut, folosit în prepararea ceaiurilor și în gastronomie (Ocimum bcisilicum). 2 sm (Îc) ~roșu Plantă erbacee ornamentală, cu flori mici, roșii dispuse în spice (Amaranthus caudatus). 3 sm (Îc) ~ sălbatic Plantă erbacee cu tulpina păroasă și flori violete (Prunella vulgaris). 4 sn (Reg) Dans popular asemănător cu hora. 5 sn Melodie după care se execută busuiocul (4). 6 a (D. fructe, vin) Cu aromă de busuioc (1). 7 a (Îs) Pere ~oace Soi de pere răspândit mai mult în Moldova, ovale, galben-verzui, roșu-aprins pe partea însorită. 8 sf Varietate de viță de vie. 9 sm Strugure produs de busuioacă (8).

busuioc, -oacă subst., adj. I 1 s.m. (bot.) Plantă erbacee de grădină, din familia labiatelor, cu tulpina păroasă, cu florile mici, albe sau roz, cu miros plăcut, întrebuințată în gastronomie, pentru a parfuma hainele, lenjeria, în medicina populară, pentru împodobirea icoanelor sau, în mănunchi, pentru stropirea de către preot cu agheasmă (Ocimum basilicum). O policioară încărcată cu busuioc uscat și flori (EMIN.). ◊ Expr. A drege busuiocul = a) a încerca să repare o gafa, să împace pe cineva pentru o faptă sau o vorbă nepotrivită; b) a repara o nedreptate, o greșeală. I-a spus o minciună ca să dreagă busuiocul. ◊ Compuse: busuioc-roșu = plantă erbacee ornamentală, cu florile mici, roșii, dispuse în spice (Amaranthus caudatus); busuioc-sălbatic = plantă erbacee, cu tulpina păroasă și cu florile violete (Prunella vulgaris). ◊ Fig. Fata ei, busuioc depus la icoane (CR.). 2 s.n. (reg.) Dans popular românesc asemănător horei, cu ritm binar și mișcare moderată, care se joacă la nuntă, cînd se scoală nuntașii de la masă. ♦ Melodie după care se execută acest dans. II 1 adj. (despre fructe) Cu aromă de busuioc; busuiocesc. ◊ Pere busuioace (și subst. f) = soi local de pere răspîndit mai mult în Moldova, cu fructele ovale, galbene-verzui, roșii-aprins pe partea însorită. 2 s.f. Varietate de viță-de-vie. ♦ Vin produs din strugurii acestui soi de viță-de-vie. • pl. -ci, -oace, n.-uri. și (reg.) busiioc, busioc, bosuioc, bosioc s.n. /<bg. босилек, srb. bosiok; cf. magh. bosziók, busziók.

BUSUIOC I. sbst. 🌿 1 PLantă, originară din India și China, mult cultivată prin grădinile noastre pentru mirosul ei caracteristic, foarte plăcut; are frunzele lucitoare, dințate și de un verde frumos; florile sînt mici, albe sau trandafirii; după credința poporului, busuiocul aduce noroc la casa omului și e un simbol al dragostei; preotul stropește aghiasma cu un mănunchiu de busuioc, iar țărancele îl pun ca podoabă pe la icoane (Ocimum basilicum) (🖼 684): o policioară încărcată cu ~ uscat și flori de sub icoana...Mîntuitorului EMIN. Fig.: pentru babă...fata ei (era) ~de pus la icoane CRG.; proverb: a drege ~ul (cuiva), a căuta să îndrepteze o treabă (după ce a supărat pe cineva) cu vorba sau cu fapta ¶ 2 ~- DE-CÎMP¹ = BUSUIOC -SĂLBATEC¹; – ~-DE-CÎMP², ~UL-CERBILOR – APĂRĂTOARE 6; – ~ -ROȘU¹, plantă cu flori mici roșii așezate în spice lungi care atîrnă în jos ca o coadă; originară din India. e mult cultivată în grădini ca plantă ornamentală; e numită și „bujor”, „moțul – curcanului” sau „nasul-curcanului” (Amarantus caudalus) (🖼 685); ~ -ROȘU², ~ -SĂLBATEC¹, plantă cu tulpina acoperită cu peri scurți, cu flori violete sau roșiatice; numită și „busuioc-de-cîmp”, „iarbă-neagră” sau „șopîrlaiță” (Brunella vulgaris) (🖼 686); – ~ – SĂLBATEC² = LUPOAIE; – ~UL-STUPULUI = MĂTĂCIUNE 1. II. BUSUIOACĂ sf. și adj. Mold. (Poamă ~), varietate de struguri foarte aromatici, struguri tămîioși, tămîioasă: dase într’adins poruncă să se lase butucii cu poamă ~ GRL. [blg. bosiljok, srb. bosiok].

BUSUIOC, -OACĂ, busuioci, -oace, subst., adj. I. Subst. 1. S. m. Plantă erbacee de grădină din familia labiatelor, cu tulpina păroasă, cu flori mici, albe sau trandafirii, cu miros plăcut (Ocimum basilicum). ◊ Compuse: busuioc-roșu = plantă erbacee ornamentală, cu flori mici, roșii, dispuse în spice (Amaranthus caudatus); busuioc-sălbatic = plantă erbacee cu tulpina păroasă și flori violete (Prunella vulgaris). 2. S. n. (Reg.) Numele unui dans popular asemănător cu hora; melodie după care se execută acest dans. II. Adj. (Despre fructe, vin) Cu aromă de busuioc (I 1). ♦ Pere busuioace = soi de pere răspândit mai mult în Moldova, ovale, galbene-verzui și roșu-aprins pe partea însorită. ♦ (Substantivat, f.) Varietate de viță de vie; strugure produs de această viță. [Var.: bosuioc s. n.] – Din bg. bosilek, scr. bosiljak.

BUSUIOC², -OACĂ, busuioci, -oace, adj. Cu aromă și miros de busuioc. Vin busuioc. Pere busuioace. ♦ (Substantivat) Varietate de viță de vie; strugure produs de această viță (cu aromă și cu miros ca al busuiocului). – V. tămîioasă.

BUSUIOC¹ s. n. Plantă erbacee din familia labiatelor, cu tulpina păroasă, cu flori mici, albe sau trandafirii, cultivată prin grădini pentru mirosul ei pătrunzător (Ocimum basilicum). Eu am simțit în nări și mireasmă de busuioc. SADOVEANU, N. F. 13. Busuioc și mint-uscată Împlu casa-ntunecoasă de-o mireasmă pipărată. EMINESCU, O. I 84. Dragu-mi-i badiu din joc Că miroasă-a busuioc! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 34. (Metaforic) Pentru babă, fata moșneagului era piatră de moară în casă; iar fata ei, busuioc de pus la icoane. CREANGĂ, P. 284. ◊ Expr. (Familiar) A drege busuiocul = a încerca să repari o gafă. – Variantă: bosuioc (NEGRUZZI, S. I 323) s. n.

BUSUIOC², -OACĂ, busuioci, -oace, adj. Cu aromă și miros de busuioc¹. ♦ (Substantivat) Varietate de viță de vie; strugure produs de această viță. ♦ (Substantivat, f.) Varietate romînească de pere văratice. – Din busuioc¹.

BUSUIOC¹ s. n. 1. Plantă erbacee de grădină cu tulpina păroasă, cu flori albe sau trandafirii și cu miros plăcut (Ocimum basilicum). ◊ Compuse: busuioc-roșu = plantă erbacee ornamentală, cu flori mici, roșii, dispuse în spice (Amaranthus caudatus); busuioc-sălbatic = plantă erbacee cu tulpina păroasă și flori violete (Brunella vulgaris). 2. (Reg.) Numele unui dans popular și al melodiei după care se execută. [Var.: bosuioc s. n.] – Bg. bosilek, sb. bosiljak.

BUSUIOC¹ ~ioacă (~ioci, ~ioace): Pere ~ioace varietate de pere văratice cu aromă plăcută. [Sil. bu-su-ioc] /<sb. bosilijak, bulg. bosilek

BUSUIOC² ~ioace n. mai ales art. 1) Dans popular executat în cerc, mai ales într-un tempo lent. 2) Melodie după care se execută acest dans. [Sil. bu-su-ioc] /<sb. bosilijak, bulg. bosilek

BUSUIOC³ ~ioci m. Plantă erbacee, înaltă, cu frunze mici, lunguiețe și cu flori dispuse în spic, albe sau trandafirii, plăcut mirositoare, folosite în parfumerie, medicină, industria conservelor. [Sil. bu-su-ioc] /<sb. bosilijak, bulg. bosilek

busuioc m. 1. plantă de grădină plăcut mirositoare (Ocimum basilicum): busuiocul joacă un rol mare în credințele și erezurile poporului; el aduce noroc la casa omului, se întrebuințează de babe în descântece și la farmece de dragoste: 2. mănunchiu de busuioc cu care botează preoții. [Bulg. BOSILĬOK (=lat. basilicum)]. ║ a. cu miros de busuioc: poamă busuioacă, Mold. tămâioasă.

busuĭóc m. (bg. bosilĭok, și ob. bosilek, sîrb. bosiljak, bosiok, alb. bosiltok, d. lat. basilicum, care e vgr. basilikon, regal [ca adj. n], busuioc; rut. vasilĭok, ung. bazsalikom și [d. rom.] bisziók. V. biserică). O plantă labială din ale căreĭ florĭ preutu ortodox își face sfeștocu (ocimum basilicum). Busuĭoc roș orĭ sălbatic, șopîrlaiță, altă plantă labiată (brunellla vulgaris). Busuĭocu cerbilor, poleĭ, un fel de mintă. – Și bosîĭoc (Tec.).

bâsâioc^[1] sn vz busuioc

bisioc^[1] sn vz busuioc

bosâioc^[1] sn vz busuioc

bosioc^[1] sn vz busuioc

bosoioc^[1] sm vz busuioc

bosuioc sn vz busuioc

busioc^[1] sm vz busuioc

busuoc^[1] sm vz busuioc

bosioc s.n. v. busuioc.

bosuioc s.n. v. busuioc.

busiioc s.n. v. busuioc.

busioc s.n. v. busuioc.

❍BISIOC = BUSUIOC.

❍BOSIOC = BUSUIOC.

BOSUIOC = BUSUIOC.

BUJOR sm. 1 🌿 Plantă originară din sudul și vestul Europei și care se cultivă prin grădini pentru frumusețea florilor sale roșii ca sîngele (Paeonia off.) (🖼 641) ¶ 2 = SMIRDAR 1 ¶ 3 = POROINIC 1 ¶ 4 = BUSUIOC-ROȘU¹ ¶ 5 Fig. Copil, bărbat frumos, femeie frumoasă ca un bujor: mă! înc’așa ~ de copilă n’am văzut (ALECS.) [srb. blg. božur].

BUSIOC = BUSUIOC.

CURCAN sm. 1 🐦 Pasăre de curte, originară din America de Nord, cu o gușă roșie ca focul, care se umflă cînd animalul e întărîtat (Meleagris gallopavo) (🖼 1702): se umflă ca un ~ ¶ 2 🌿 MOȚUL-~ULUI 👉 MOȚ; – NASUL-CURCANULUI = BUSUIOC-ROȘU¹ ¶ 3 🩺 Supranume dat dorobanților români în campania din 1877-78, din cauza penei de curcan ce purtau la căciulă: Ne dase nume de ~i Un hîtru bun de glume (ALECS.) ¶ 4 ⊕ Gardist [curcă].

IARBĂ (pl. ierburi, ‼ ierbi) sf. 1 🌿 Ori-ce plantă anuală sau cu tulpină anuală care nu devine niciodată lemnoasă, ci rămîne moale și fragedă: ~ verde; a sta culcat pe ~; ca frunza și ca iarbă 👉 FRUNZĂ; din pămînt, din ~ verde, a) de ori-unde se va găsi, fie cît de departe sau cît de greu de găsit: din pămînt, din ~ verde, să te duci să-mi aduci herghelia (ISP.); b) deodată, fără veste, fără să se știe cum și de unde: îndată răsări, ca din pămînt, din ~ verde, un smochin mare (ISP.); ~ de leac, buruiană de leac, plantă medicinală; a căuta ca iarba de leac, a căuta un lucru, greu de găsit, cu stăruință, ca și cum nu ne putem lipsi de el; (P): așteaptă, murgule, să paști ~ verde, se zice cuiva care e tot amînat cu vorbe, cu făgădueli care nu se vor împlini niciodată ¶ 2 Însoțit de un adj. sau de un sbst., designează un mare număr de nume de plante: ~-ALBĂ, plantă ierboasă, cu frunzele vărgate cu linii verzi și albe-trandafirii sau gălbui; cultivată adesea ca plantă ornamentală; numită și „ierbăluță” sau „panglicuță” (Phalaris arundinacea) (🖼 2579); ~-ALBASTRĂ, plantă ierboasă, cu tulpina și cu frunzele vîrtoase, cu flori mai adesea violacee (Molinia coerulea) (🖼 2580); ~-AMARĂ = GRANAT²; – IARBA-ASINULUI = LUMINIȚĂ; ~-ASPRĂ = ȚĂPOȘICĂ¹; ~-BĂLOSĂ = TĂTĂNEASĂ; – IARBA-BĂLȚII = PĂIUȘ 3; -IARBĂ-BĂRBOASĂ, plantă ierboasă, cu florile verzi sau roșii-cafenii, dispuse ca un mănunchiu de spice; numită și „costrei”, „iarbă-ghimpoasă” sau „mohor (negru)” (Panicum crus galli) (🖼 2581); -IARBA-BROAȘTELOR, mică, plantă erbacee acuatică, cu flori albe și frunze cordiforme, ce plutesc deasupra apei; numită și „limba-broaștei” sau „mușcatul-broaștelor” (Hydrocharis morsus ranae) (🖼 2583); – IARBA-BUBEI – PĂPĂLĂU; – IARBA-CAILOR = FLOCOȘICĂ; -IARBA-CANARAȘULUI 👉 CANARAȘ; -IARBA-CERBILOR – PIEPTĂNARIȚĂ; – IARBA-CIUMEI¹ 👉 CIUMĂREA; – IARBA-CIUTEI¹ 👉 CIUTĂ; – IARBA-CIUTEI² = URECHELNIȚĂ; – IARBA-CÎNELUI 👉 CÎINE; – IARBA-CÎMPULUI, plantă ierboasă cu florile verzi-alburii sau violacee, așezate în spice; numită și „iarba-vîntului” sau „păiuș” (Agostis alba) (🖼 2582); – IARBA-COCOȘULUI = COCOȘEL¹ 👉 COCOȘEL 5; – IARBA-CODRULUI = MĂTRĂGUNĂ; – IARBA-DATULUI-ȘI-A-FAPTULUI = FECIORICĂ; – IARBĂ-DE-BOALE, IARBĂ-DE-TOATE-BOALELE = USTUROIȚĂ ; – IARBĂ-DE-COSITOR = BARBA-URSULUI ; – IARBĂ-DE-CURCĂ = FUMĂRIȚĂ ; – IARBĂ-DE-DURERI = COADA-COCOȘULUI ; – IARBĂ-DE-FRIGURI = TRAISTA-CIOBANULUI ; – IARBĂ-DE-LINGOARE(LUNGOARE)¹ 👉 LÎNGOARE ; – IARBĂ-DE-LUNGOARE² = USTUROIȚĂ ; – IARBĂ-DE-LUNGOARE³ = GĂLBĂJOARĂ ; – IARBĂ-DE-MARE, plantă ierboasă acuatică cu tulpina plutitoare și cu frunzele în formă de panglici; crește sub apă pe fundul mării; cu frunzele uscate ale acestei plante se umplu perne și saltele (Zostera marina) (🖼 2584); – IARBĂ-DE-NEGI = ROSTOPASCĂ ; – IARBĂ-DE-SGAIBĂ = SGRĂBUNȚICĂ ; – IARBĂ-DE-ȘOALDINĂ 👉 ȘOALDINĂ ; – IARBĂ-DE-STRĂNUTAT = ROTOȚELE-ALBE ; – IARBĂ-DE-URECHI, plantă ierboasă cu frunzele cărnoase, late și lungărețe sau ovale, cu flori galbene-verzui; numită și „iarba-urechii”, „iarbă-grasă”, „oloisă” sau „verzișoară” (Sedum maximum) (🖼 2585) ; – IARBĂ-DE-VĂTĂMĂTURĂ = VĂTĂMĂTOARE ; –IARBĂ-DEASĂ, plantă ierboasă cu tulpini, subțiri, delicate, cu flori verzui dispuse cîte 2-5 în mici spice (Poa nemoralis) (🖼2587); -IARBA-DEGETELOR = CINCI-DEGETE ; – IARBA-DRAGOSTEI = LIMBA-CUCULUI ; – IARBA-DRUMURILOR = FRUNZĂ-DE-POTCĂ ; – IARBĂ-DULCE¹ = LEMN-DULCE ; – IARBĂ-DULCE² = ROURICĂ ; – IARBĂ-ENGLEZEASCĂ = ZIZANIE¹ ; – IARBA-FECIOAREI sau IARBA-FECIORILOR = FECIORICĂ ; – IARBA-FIARELOR sau FIERULUI 👉 FIER ; – IARBA-FETEI 👉 IARBĂ-MOALE ; – IARBĂ-FLOCOASĂ = CĂTUȘNICĂ și TALPA-GÎȘTEI¹ ; – IARBA-GĂII 👉 GAIE ; – IARBĂ-GHIMPOASĂ = IARBĂ-BĂRBOASĂ și GHIMPARIȚĂ ; – ~-GRASĂ¹, mică plantă erbacee grasă cu tulpina ramificată întinsă pe pămînt, cu frunzele cărnoase și lucioare, cu flori galbene; numită și „grașiță” sau „porcină”; vlătarele tinere ale acestei plante se mănîncă ca salată (Portulaca oleracea) (🖼 2586); – ~-GRASĂ² = ~-DE-URECHI ; – ~-GRASĂ³ URECHELNIȚĂ; -IARBA-IEPURELUI = TREMURĂTOARE; – ~-LĂPTOASĂ = AMĂREALĂ; – IARBA-LUI-DMNEZEU = LEMNUL-DOMNULUI; – IARBA-LUPULUI = IARBA-CIUTEI¹; -~-MARE, frumoasă plantă ierboasă, cu tulpăna dreaptă, vîrtoasă și păroasă, ramificată în partea superioară; face flori galbene dispuse în capitule mari și frumoase la vîrful tulpinei; e întrebuințată de popor contra tusei și altor boale, iar femeile își spală părul cu rădăcina ei fiartă în apă, ca să crească lung; numită și „oman” (🖼 2588) ; – IARBA-MÎȚEI = CĂTUȘNICĂ ; – IARBĂ-MIROSITOARE = VIȚELAR ; – IARBA-MLAȘTINII = RUGINĂ¹ ; – IARBĂ-MOALE, plantă ierboasă, cu tulpina în patru muchi, cu frunze lungi și ascuțite, aspre pe margini, cu flori albe, așezate la vîrful tulpinii; numită și „iarba-fetei” (Stellaria holostea) (🖼 2590) ; – IARBĂ-NEAGRĂ¹, mic arbust, cu frunze mici, cu flori trandafirii, mai rar albe (Calluna vulgaris) (🖼 2589) ; – IARBĂ-NEAGRĂ², plantă ierboasă, cu tulpina în patru muchi, ca și pețiolul frunzelor, cu flori brune-purpurii pe din afară, galbene-verzui pe dinăuntru (Scrophularia umbrosa) (🖼 2592) ; – IARBĂ-NEAGRĂ³ = BUSUIOC-SĂLBATIC ; – IARBĂ-NEAGRĂ⁴ = BUBERIC ; – IARBA-NEBUNILOR -SPÎNZ¹ ; – IARBA-OSULUI¹, mic arbust, cu flori galbene, ce crește pe coline și pe pășunile uscate din munți; numit și „ferestrău”, „mălăoiu”, „ruje” sau „ruja – soarelui” (Helianthemum chamaecistus)(🖼 2591); – IARBA-OSULUI² = MĂLĂOAIE ; – IARBA-OVĂSULUI = OBSIGĂ ; – IARBA-PĂRULUI = PERIȘOR¹ ; – IARBA-PORCULUI = BRÎNCĂ ; – IARBA-PURICELUI¹ sau PURICILOR = ~-ROȘIE² ; – IARBA-PURICELUI² = PURICARIȚĂ ; – ~-PUTUROASĂ, plantă ierboasă, cu flori albe, dispuse în umbele; numită și „buruiană pucioasă” sau „pucioagnă” (Bifora radians) (🖼 2593) ; – IARBA-RAIULUI = VETRICE¹ ; – IARBA- RÎNDUNELEI = ROSTOPASCĂ ; – IARBA-RANEI = VĂTĂMĂTOARE ; – ~-ROȘIE¹, plantă ierboasă, cu tulpina roșiatică, cu frunzele dințate și flori galbene; numită și,,cîrligioară„ (Bidens cernuus) (🖼 2594); – ~ROȘIE² DENTIȚĂ; – ~ROȘIE³ = TRESTIE-DE-CÎMPURI; – ~ROȘIE⁴ RĂCULEȚ; – ~ROȘIE⁵ = DINTELE-DRACULUI; – ~ROȘIE⁶ PUNGULIȚĂ; – ~ROȘIE⁷, plantă ierboasă, cu flori albe trandafirii sau roșii purpurii, dispuse în spice cilindrice (Polygonum persicaria) (🖼 2595); – ~SĂRATĂ BRÎNCĂ și SĂRICICĂ; – IARBA-ȘARPELUI¹, plantă, cu frunzele acoperite cu peri aspri, cu flori albastre, rar roșii sau albe, căutate de albine; se credea odinioară că e bună contra mușcăturii șerpilor; numită și,,ochiul-mîței” (Echium vulgare) (🖼 2596); – IARBA-ȘARPELUI² = MAMA-PĂDURII; – IARBA-ȘARPELUI³, plantă cu tulpina de jur împrejur păroasă, cu flori albastre sau roșietice; e întrebuinată de popor că leac contra mușcăturii șerpilor, numită și „șopîrliță” sau „ventrilică” (Veronica latifolia); – ~-SCĂIOASĂ, mică plantă ierboasă, cu tulpini numeroase întinse pe pămînt, cu flori verzui sau violete, așezate cîte două în spice mici în vîrful tupinei (Tragus racemosus) (🖼 2597); – ~SFÎNTĂ = LEMNUL-MAICII-DOMNULUI; – IARBA-SFÎNTULUI-HRISTOFOR ORBALȚ; – IARBA-SFÎNTULUI-IOAN¹, plantă, originară din sudul Germaniei, cu flori albastre, și cu un miros foarte tare; numită și „șerlai” (Salvia sclarea) (🖼 2598); – IARBA-SFÎNTULUI-IOAN² = RĂSCOAGE; – IARBA-SGAIBEI = SGRĂBUNȚICĂ; – IARBA-STUPULUI = ROINIȚĂ¹; – IARBA-SURPĂTURII = FECIORICĂ; – IARBA-SURZILOR, plantă ierboasă, cu flori albe gălbui (Saxifraga aizoon) (🖼 2599); – IARBA-TĂIETURII = VINDECEA; – IARBA-TÎLHARULUI = ORBALȚ; – IARBA-TUNULUI = URECHELNIȚĂ; – IARBA-UNTULUI = VERIGEL; – IARBĂ-USTUROASĂ, plantă ierboasă, cu tulpina cenușie și acoperită de peri, cu frunzele dințate și cu flori roșii-purpurii ce miros ușor a usturoiu; numită și „usturoi-de-lac” (Teucrimum scordium) (🖼 2600); – IARBA-VÎNTULUI¹, plantă ierboasă, cu flori violacee sau verzui, dispuse în spice mici (Agrostis spica venti) (🖼 2601); – IARBA-VÎNTULUI^2.3.4 = CĂTUȘNICĂ, IARBA-CÎMPULUI și OBSIGĂ; – IARBA-VĂTĂMĂTURII = GHIMPARIȚĂ; – IARBA-VULTURULUI, plantă cu tulpina dreaptă și vîrtoasă, cu flori galbene, dispuse în capitule numeroase reunite la vîrful tulpinei (Hieracium umbellatum) (🖼 2602) ¶ 3 ⚔️ ~ de pușcă, praf de pușcă ¶ 4 ~ pucioasă, sulf, pucioasă: tocmind într’o nucă ~ pucioasă (CANT.) ¶ 5 Iarba acului, antimoniu sulfurat [lat. hĕrba].

BOSIOC s. m. v. busuioc.

BOSUIOC s. m. v. busuioc.

bosîĭóc V. busuĭoc.

busuioc² (plantă) s. m.

busuioc¹ adj. m., pl. busuioci; f. busuioacă, pl. busuioace

busuioc² (plantă) s. m.

busuioc¹ adj. m., pl. busuioci; f. busuioacă, pl. busuioace

busuioc adj. m., pl. busuioci; f. sg. busuioacă, pl. busuioace

busuioc (dans) s. n.

busuioc (plantă) s. m.

busuioc.

busuioc-roșu (plantă) s. m., art. busuiocul-roșu

busuioc-sălbatic (plantă) s. m., art. busuiocul-sălbatic

busuiocul (dans) (reg.) s. n. art., neart. busuioc

!busuioc-roșu (plantă) s. m., art. busuiocul-roșu

!busuioc-sălbatic (plantă) s. m., art. busuiocul-sălbatic

*busuiocul (dans) (reg.) s. n. art., neart. busuioc

busuioc roșu s. m. + adj.

busuioc sălbatic s. m. + adj.

busuioc s. m. – Plantă (Ocimum basilicum), cea mai comună și apreciată dintre florile cunoscute tradițional în popor. – 2. (Arg.) Cuțit, briceag. – 3. (Adj.) Se spune despre fructele cu gust asemănător cu strugurele tămîios. – Var. bus(i)oc, bus(u)ioc. Mr. busuloc, busulac, busiloc. Sb. bosiok (Miklosich, Fremdw., 78; Cihac, II, 35), sau mag. bosziók, busziók (DAR). Cuvînt comun multor limbi, provenind din gr. βασιλιϰόν, cf. it. basilico, fr. basilic, alb. bozëljok, bg. bosiljak, bolisljok; totuși. este greu de susținut der. directă din gr. *βασιλιαϰόν, propusă de Diculescu, Elementele, 461.

busuiocul 1. Joc* popular românesc, ritual, care face parte din ceremonialul nupțial în N Moldovei. Se joacă de către femei (după masa mare) așezate inițial în cerc cu mâinile prinse în lanț. Ulterior, jucătoarele pornesc în monom, deplasându-se în sensul invers rotirii acelor de ceasornic, bâtând ritmic din palme. Are ritm* asimetric (7/16), mișcare lentă, cu pași simpli. Melodie proprie, inițial vocală, este cântată acum și instr. 2. Joc popular românesc, de perechi, întâlnit în centrul Moldovei (jud. Iași, Bacău). Perechile sunt dispuse în cerc, partenerii ținându-se ca la polcă*. Are ritm binar*, mișcare vioaie, cu pași executați în deplasare pe linia cercului în sensul invers rotirii acelor de ceasornic, alternând cu învârtiri pe loc.

busuioc, -oacă, busuioci, -oace subst. Plantă erbacee din familia labiatelor, cu tulpină păroasă și flori mici albe sau roz, cultivată pentru mirosul ei plăcut (Ocimum basilicum); p. ext. mănunchi sau pămătuf de busuioc, folosit de preot când stropește cu agheasmă; sfeștoc. [Var.: bosuioc s. n.] – Din bg. bosilak, scr. bosiljak.

BUSUIOC, Aurel (n. 1928, sat Cobîlca, Basarabia), scriitor român. Lirică confesivă sau sentimentală („În alb și negru”), romane de observație etico-morală („Singur în fața dragostei”), cu accente ironic-romantice („Unchiul din Paris”). Literatură pentru copii, piese de teatru, traduceri.

BUSUIOC subst. 1. – hoț, lit. pop. (G. Dem 604). 2. Busioc (Hur); – Cumpănă, pren. munt. (BCI VIII 34). 3. Bosuioc s (16 A III 422). 4. Bosăiac (Sd XVI). 5. Bosioc mold. (Băl II; Sd. XI). 6. Bosiĭac, „pan” (16 A IV 137). 7. Prob. Boșilcă por. (Sc), originar din s. Boșilcești, cf. blg. Bosilko, < бocилекъ „busuioc” (Weig 137).

OCIMUM L., BUSUIOC, fam. Labiatae. Gen originar din India, Africa, părțile tropicale ale. Americii, sudul Asiei, 60 specii, ierburi, semitufe sau tufe aromatice. Flori (caliciul ovat sau campanulat cu 2 buze, cea superioară. întreagă, cea inferioară cu 4 dinți, corolă, de asemenea cu 2 buze, cea superioară cu 4, crestături ce ajung pînă la 1/2 din lungime și cea inferioară cu margini întregi, puțin mai lungă, întinsă sau puțin piicată., 4 stamine pe buza inferioară, din care 2 ? mai scurte) albe sau lila. dispuse, 6-10, în verticile reunite într-un spic terminal. Frunze late.

PRUNELLA L., PRUNELA, BUSUIOC SĂLBATEC, fam. Labiatae. Gen originar din regiunile continentale, 4-6 specii, erbacee, perene, scunde. Frunzele pețiolate, oblong-ovate, rar penat-fidate, cu lobii liniari sau oblongi lipsite de stipele. Flori mov-roșietice sau purpur și albe, dispuse în spic dens, terminal (caliciul cilindric- campanulat, bilabiat, cu 10 nervuri neregulate, baza superioară cu 3 dinți lați, scurți, cea inferioară cu 3 dinți subțiri, lungi, antere cu 2 loji, stil crestat în vîrf), dispuse In spic dens, terminal.

a drege busuiocul expr. a repara o gafă; a salva aparențele.

BUSUIOC s., adj. 1. s. (BOT.; Ocimum basilicum) (prin Transilv.) mătăcină. 2. s. (BOT.) busuioc-de-câmp (Prunella vulgaris) = șopârlaiță, șopârliță, busuioc-roșu, busuioc-sălbatic, (reg.) șopârlariță, iarbă-neagră; busuioc-roșu (Prunella vulgaris) = șopârlaiță, șopârliță, busuioc-de-câmp, busuioc-sălbatic, (reg.) șopârlariță, iarbă-neagră; busuioc-roșu (Amaranthus caudatus) = (reg.) bujor, moțul-curcanului, nasul-curcanului; busuioc-sălbatic (Prunella vulgaris) = șopârlaiță, șopârliță, busuioc-de-câmp, busuioc-roșu, (reg.) șopârlariță, iarbă-neagră. 3. adj. v. tămâios.

BUSUIOC s., adj. 1. s. (BOT.; Ocimum basilicum) (prin Transilv.) mălăcină. 2. s. (BOT.) busuioc-dc-cîmp (Prunella vulgaris) = șopîrlaiță, șopîrliță, busuioc-roșu, busuioc-sălbatic, (reg.) șopîrlariță, iarbă-neagră; busuioc-roșu (Prunella vulgaris) = șopîrlaiță, șopîrliță, busuioc-de-cîmp, busuioc-sălbatic, (reg.) șopîrlariță, iarbă-neagră; busuioc-roșu (Amaranthus caudatus) = (reg.) bujor, moțul-curcanului, nasul-curcanului; busuioc-sălbatic (Prunella vulgaris) = șopîrlaiță, șopîrliță, busuioc-de-cîmp, busuioc-roșu, (reg.) șopîrlariță, iarbă-neagră. 3. adj. muscat, tămîios, (Ban. și Transilv.) mușcătar, mușcătareț. (Fructe ~; struguri ~.)

BUSUIOC-SĂLBATIC s. v. lupoaie.

busuioc-sălbatic s. v. LUPOAIE.

busuioc, (busâioc, bosâioc), s.m. – (bot.) Plantă erbacee de grădină, cu miros plăcut, cu flori mici, albe sau roz (Ocimum basilicum). „Fetele îl poartă în sân ori în păr, feciorii în clop ori la cujmă și verde, și uscat. Se pune în vase de flori, după oglindă, sub perini. Bătrânii îl poartă în buzunar. Este una dintre cele mai îndrăgite plante” (Calendar, 1980: 66). Se utilizează pentru fabricarea aghiazmei și în descântecele de dragoste (trei fire de busuioc descântate și aruncate într-o apă curgătoare). ♦ (med. pop.) Frunzele se pun pe tăieturi și bube, iar în legături, la uimele de pe gât și șale. Se puneau pe jăratic și fumul se trăgea în piept contra tusei, iar pe nas contra guturaiului. Cu tulpini de busuioc aprinse se ardeau negii. Ceaiul de frunze se folosea în boli de stomac (Butură, 1979; Dumitru, 1992). ♦ (onom.) Busuioc „om frumos”; neamul Busuiocenilor (Mihali, Timiș, 2000, 106). – Din srb. bosiok (Miklosich; Cihac), magh. bosziok (DA), bg. bosilek (DEX, MDA).

busuioc, (busâioc, bosâioc), s.m. – 1. (bot.) Plantă erbacee de grădină, cu miros plăcut, cu flori mici, albe sau roz; înflorește din iulie până în septembrie (Ocimum basilicum). „Această plantă cu miros îmbietor e foarte prețuită la fetele de la țară, care-l poartă în sân, în brâu sau la cap, ca să aibă noroc în dragoste. Altele îl pun, în ajunul Bobotezei, sub pernă, ca să-și viseze ursitul. În toată peninsula balcanică și în Italia, busuiocul se bucură de aceeași favoare ca și la români” (Candrea 1944: 262). În Maramureș: „Fetele îl poartă în sân ori în păr, feciorii în clop ori la cujmă și verde și uscat. Se pune în vase de flori, după oglindă, sub perini. Bătrânii îl poartă în buzunar. Este una dintre cele mai îndrăgite plante” (Calendar 1980: 66). Se utilizează pentru fabricarea aghiazmei și în descântecele de dragoste (trei fire de busuioc descântate și aruncate într-o apă curgătoare). (Med. pop.) Frunzele se pun pe tăieturi și bube, iar în legături, la uimele de pe gât și șale. Se puneau pe jăratic și fumul se trăgea în piept contra tusei, iar pe nas contra guturaiului. Cu tulpini de busuioc aprinse se ardeau negii. Ceaiul de frunze se folosea în boli de stomac (Butură 1979; Dumitru 1992). 2. Busuioc „om frumos”; neamul Busuiocenilor (Mihali, Timiș 2000, 106). 3. Soț, bărbat: „Ce-ți mai face bosâiocu?” sau „Unde ți-i bosâiocu?” (cf. Memoria 2001: p 22; Desești). – Din srb. bosiok (Miklosich; Cihac), magh. bosziok (DA), bg. bosilek (DEX).

bosâioc, s.m. – v. busuioc.