BOC interj., s. n. 1. Interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de lovituri repetate ale ciocanului, ale toporului etc. 2. S. n. Zgomot produs astfel. – Onomatopee.

boc⁷ sn, i [At: DELAVRANCEA, S. 249 / V: boca / E: fo] 1-2 (Cuvânt care imită) zgomotul produs de lovituri repetate ale unui obiect greu.

boc¹ sn [At: VICIU, GL. / Pl: ~uri / E: ger Bock „țap (de bere)”] (Trs) 1 Ulcică de circa 1/4 litru Si: bocal, bardac. 2 Conținutul unui boc (1). 3 Ulcica împreună cu conținutul.

boc⁵ sn [At: VICIU, GL, / Pl: ~uri / E: nct] (Reg) 1 Capete scurte de brad. 2 Capul cu care se leagă lemnul de plută. 3 (Îs) Lemne legate în - Lemne legate de plută cu o sârmă împletită care le străbate la capătul subțire.

boc⁶ sn [At: DA ms / Pl: ~uri / E: nct] (Trs) Zăvor la porțile caselor de la țară.

boc² sn [At: DAMÉ, T. / Pl: ~uri / E: ger Bock] 1 Scăunel pe care se reazămă piciorul calului când i se pilesc cuiele potcoavelor. 2 Masă la cenușar, pe care se curăță pieile de păr și de carne. 3 (Reg; gms) Capră pentru vizitiu. 4 Tălpică de strâns roțile căruței.

boc³ si [At: ȘIO / E: tc bock yemek] (Îvr; îe) A mânca ~ (turcesc) A spune minciuni Si: a mânca rahat sau (pfm) căcat.

boc⁴ sn [At: REV. ROM. I, 41 / Pl: ~uri / E: ns cf bocnă] (Îe) Înghețat ~ Înghețat bocnă.

boc interj. (de obicei repet.) Cuvînt care imită zgomotul produs de lovituri repetate ale ciocanului, ale toporului etc. ◊ (în jocurile de copii; precedat de „cioc”) Cioc, boc, Treci la loc (POP.). • /onomat.

BOC interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de lovituri repetate ale ciocanului, ale toporului etc. – Onomatopee.

BOC¹ interj. (De cbicei repetat) Onomatopee care imită zgomotul produs de loviturile repetate ale ciocanului, cazmalei, toporului. ◊ (În jocurile de copii, precedat de «cioc») Cioc, boc, Treci la loc. TEODORESCU, P. P. 194.

BOC², bocuri, s. n. Masă (sau trunchi de copac înclinat) pe care se lucrează pieile la bazinul cu lapte de var.

BOC¹ interj. Cuvînt care imită zgomotul produs de lovituri repetate ale ciocanului, ale toporului etc. – Onomatopee.

BOC², bocuri, s. n. Masă (sau trunchi de copac înclinat) pe care se lucrează pieile la bazinul cu lapte de var. – Germ. Bock.

BOC interj. (se folosește pentru a reda zgomotul produs la căderea sau la lovirea cu ceva a unui obiect). /Onomat.

boc! int. exprimă sgomotul lovirii cu ciocanul. [Onomatopee].

boc n. Mold. butuc tăiat în scânduri: un boc de scânduri. [Origină necunoscută].

boc, interj. care arată sunetu lovĭturiĭ ciocanuluĭ (maĭ ales al celuĭ de lemn), al degetului la ușă ș.a. V. bîc, poc.

boca sn, i vz boc⁷

cioc-boc int. care imită sgomotul loviturilor ciocanului. [Onomatopee].

cĭóc-bóc, interj. care arată sunetu repetat al cĭocanuluĭ saŭ al altor corpurĭ izbitoare. Cînd e maĭ prelung, se zice cĭóca-bóca (cp. cu ung. csonká-bonka, cĭung). De unde să știe el ce-ĭ cĭoca-boca, de unde să știe el cum să procedeze în asemenea afacere?

boc² interj.

!boc³ (înv., reg.) s. n. (în: a mânca ~ (turcesc))

boc¹ (bancă; butuc; scaun) (reg.) s. n., pl. bocuri

boc³ (în expr. a mânca ~ / ~ turcesc) (înv., reg.) s. m.

boc¹ interj.

boc² s. n., pl. bocuri

boc interj.

boc s. n., pl. bocuri

cioc-boc/cioc, boc interj.

cioc-boc/cioc-poc interj.

cioc-poc v. cioc-boc

cioc-boc/cioc-poc interj.

cioc-poc v. cioc-boc

BOC interj. poc! (~! se aude în poartă.)

BOC interj. poc!

boc (bocuri), s. n. – 1. scăunel, taburet al fierarilor. – 2. Capră, bancă pe care șade vizitiul. Germ. Bock „capră; șevalet” (DAR). Sec. XIX.

boc, interj. – Imită zgomotul unei lovituri continue sau al unei ciocănituri. Uneori se folosește în alternanță cu cioc. Creație expresivă. Este de remarcat paralelismul der. săi cu cei al lui cioc. Der. bocăi, vb. (a tuși); bocan, s. n. (ciocan); bocăni, vb. (a lovi, a ciocăni; a îmbolnăvi); bocănitoare, s. f. (pasăre, ciocănitoare); bocănitură, s. f. (lovitură; zgomot); bocoi, s. n. (pietricică), cf. Iordan, BF, VI, 164; boacăn, adj. (imperfect, neplăcut; exagerat, gogonat), al cărui sens primitiv a fost probabil „făcut în mod grosolan, ca prin lovituri de ciocan”, cf. cuvîntul următor; bocăneț, adj. (diform, prost făcut); boancă, s. f. (trunchi, butuc, ciot; plantă, vetrice); boanță, boață, s. f. (greșeală colosală, stîngăcie, aiureală), pe care DAR îl reduce la boț, poate prin atribuirea sensului de „chiftea”, care nu ne este cunoscut; boroboa(n)ță, s. n. (trăznaie, prostie), care pare a fi formație glumeață, deși nu de îndeajuns de clară, pe baza lui tărăboanță. Simplă var. a lui boancă pare a fi bocnă, s. f. (trunchi), al cărui semantism exact este neclar, căci se folosește numai în expresii fixe, de tipul înghețat bocnă (Vlahuță) sau adormit bocnă. Întrucît exprimă noțiunea de ceva tare și insensibil, DAR a crezut că era vorba de numele unui mineral; Candrea și Scriban preferă să-l lase fără explicație. Este firească, de altfel, reprezentarea noțiunii de „insensibil” prin imaginea unui trunchi, cf. fr. dormir comme une souche, sp. estar hecho un tronco, dormir como un tronco. Trebuie să adăugăm că Drăganu, Dacor., VIII, 135, explică pe boacănă „colosal” prin mag. bakkana, bakkano „gaură”, care pare a se folosi cu același sens figurat din rom.; și că bocnă, după Scriban, înseamnă „lut ars” și derivă din rus. bok „coastă”.

boc, boci, s.m. 1. Scaun, capră, care susține, la diferite distanțe, ulucul. 2. Butuc de lemn. ■ (onom.) Boc, nume de familie în jud. Maram. – Din ucr. bokor „plută” (Gh. Pop, 1971: 87); din germ. Bock „capră; șevalet” (DLRM, MDA).

BOC (< germ.) s. n. 1. Masă sau trunchi de arbore pe care se curăță pieile de păr, de epidermă și de carne la cenușar. 2. Rezervor cilindric orizontal folosit drept cristalizor în instalațiile de extracție a zahărului din sfeclă.

BOC subst. și interj. (DLR), cf. și blg. Бoкa și Бoчa sintome din Bogdan (Weig) pentru formele folosite de aromîni, sau sl. ьoкa „coaste de om”; Bil-Albescu aduce și magh. baka, cit. boko „pedestraș” (BA ung 31) pentru formele de la Boca și Baca. 1. Boc, A. act.; -u, 1263, frate cu Ivan Vvd de Beiuș (Iorga III 157); -u (Viciu 32); -ul (16 B IV 383; VI 122). 2. Boca n. folosit în toate provinciile, și la aromîni, iar în Ardeal și ca prenume: – ard. (Moț; Paș); – munt. (17 B II 77); – mold. (Băl; Șez; Sd XXII); ar. (Cara 82). 3. + -mart: Bocman, Lupu (Isp V²). 4. + -ăș: Bocăș (Sur IV; Ard). 5. + -ociu: Bococi mar. (Sd. XVII). 6. Bocoiu ard. (Viciu 32). 7. Bocotan comis munt. 1556 (An C VI 490). II. 1. Bociu, cu suf. -iu, sau < subst. ard. „vițel” (Drăg 68); Bociu, Profir, buc.,act; Bociul (17 A IV 496); -ești s. (Isp II²); Bocilești s., mold. 1700 (RI II142). 2. Bocea, fam. ar. (Cara 96); munt. (17 B II 43); Boc/eni, -ești; 3. Bocean, I. (T-Jiu); Bocian, Ștef a (16 A III 467). 4. Boceica b. (Vra); Bocica f. (16 A I 536). 5. Bociun, N. (C. Lit. 1941 p. 1387). 6. Bocioală, I., olt. (AO XXI 177), cf. și subst. bociulă var. ard. la băciulie (măciulie). III. + -an, vezi Bocan.