boc⁶ sn [At: DA ms / Pl: ~uri / E: nct] (Trs) Zăvor la porțile caselor de la țară.

boc⁵ sn [At: VICIU, GL, / Pl: ~uri / E: nct] (Reg) 1 Capete scurte de brad. 2 Capul cu care se leagă lemnul de plută. 3 (Îs) Lemne legate în - Lemne legate de plută cu o sârmă împletită care le străbate la capătul subțire.

boc⁴ sn [At: REV. ROM. I, 41 / Pl: ~uri / E: ns cf bocnă] (Îe) Înghețat ~ Înghețat bocnă.

boc¹ sn [At: VICIU, GL. / Pl: ~uri / E: ger Bock „țap (de bere)”] (Trs) 1 Ulcică de circa 1/4 litru Si: bocal, bardac. 2 Conținutul unui boc (1). 3 Ulcica împreună cu conținutul.

boc² sn [At: DAMÉ, T. / Pl: ~uri / E: ger Bock] 1 Scăunel pe care se reazămă piciorul calului când i se pilesc cuiele potcoavelor. 2 Masă la cenușar, pe care se curăță pieile de păr și de carne. 3 (Reg; gms) Capră pentru vizitiu. 4 Tălpică de strâns roțile căruței.

boc³ si [At: ȘIO / E: tc bock yemek] (Îvr; îe) A mânca ~ (turcesc) A spune minciuni Si: a mânca rahat sau (pfm) căcat.

boc interj. (de obicei repet.) Cuvînt care imită zgomotul produs de lovituri repetate ale ciocanului, ale toporului etc. ◊ (în jocurile de copii; precedat de „cioc”) Cioc, boc, Treci la loc (POP.). • /onomat.

BOC², bocuri, s. n. Masă (sau trunchi de copac înclinat) pe care se lucrează pieile la bazinul cu lapte de var.

BOC², bocuri, s. n. Masă (sau trunchi de copac înclinat) pe care se lucrează pieile la bazinul cu lapte de var. – Germ. Bock.

boc n. Mold. butuc tăiat în scânduri: un boc de scânduri. [Origină necunoscută].

boc¹ (bancă; butuc; scaun) (reg.) s. n., pl. bocuri

!boc³ (înv., reg.) s. n. (în: a mânca ~ (turcesc))

boc³ (în expr. a mânca ~ / ~ turcesc) (înv., reg.) s. m.

boc² s. n., pl. bocuri

boc s. n., pl. bocuri

boc (bocuri), s. n. – 1. scăunel, taburet al fierarilor. – 2. Capră, bancă pe care șade vizitiul. Germ. Bock „capră; șevalet” (DAR). Sec. XIX.

boc, boci, s.m. 1. Scaun, capră, care susține, la diferite distanțe, ulucul. 2. Butuc de lemn. ■ (onom.) Boc, nume de familie în jud. Maram. – Din ucr. bokor „plută” (Gh. Pop, 1971: 87); din germ. Bock „capră; șevalet” (DLRM, MDA).

BOC (< germ.) s. n. 1. Masă sau trunchi de arbore pe care se curăță pieile de păr, de epidermă și de carne la cenușar. 2. Rezervor cilindric orizontal folosit drept cristalizor în instalațiile de extracție a zahărului din sfeclă.