5 intrări
75 de definiții
din care- explicative (39)
- morfologice (15)
- relaționale (9)
- etimologice (2)
- enciclopedice (8)
- argou (2)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
URARE, urări, s. f. Acțiunea de a ura2 și rezultatul ei; conținutul unei urări; urat1. – V. ura2.
URARE, urări, s. f. Acțiunea de a ura2 și rezultatul ei; conținutul unei urări; urat1. – V. ura2.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
urare sf [At: BUDAI-DELEANU, Ț. 351 / V: (îvr) or~, (reg) ureza- / Pl: urări / E: ura2] 1 Cuvânt sau formulă prin care se exprimă o dorință de bine la adresa cuiva Si: urat2 (3), urătură (2), (înv) orație (1). 2 Text recitat sau cântat de colindători când umblă cu uratul2 (1) Si: urătură (3), (reg) orșag. 3 Urare (1) în versuri pe care colăcarii (sau alți nuntași) o adresează mirilor la nuntă Si: orație, (reg) urătură (3). 4 (Îvr) Cuvântare (1). 5 (Îvr) Discurs (1).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
URARE, urări, s. f. Acțiunea de a ura și rezultatul ei. 1. Exprimare de dorințe de bine la adresa cuiva (v. felicitare); (concretizat) conținutul felicitării. Se sărutară feciorii de-mpărați în urările boierilor. EMINESCU, N. 7. Măria-ta, dă-mi voie cu-a mele jupînese Urare să-ți aducem. ALECSANDRI, T. II 89. 2. Faptul de a recita colinde de anul nou; urătură. Urările de anul nou, capra și căluțul și toată zvoana și veselia cotlonului aceluia din munte le respinse de cătră sine. SADOVEANU, B. 64. 3. (Rar) Orație de nuntă. Nu există nici un sat locuit de romîni în care să nu se afle mai mulți sau cel puțin un singur... urător, care să nu știe mai multe orații sau urări și să nu le ureze la o ocazie ca aceasta a nunților. MARIAN, NU. 222.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
URARE ~ări f. 1) v. A URA. 2) Cuvânt sau formulă spusă cu o deosebită afecțiune (cu prilejul unei aniversări, al celebrării căsătoriei etc.). /v. a ura
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
urare f. 1. acțiunea de a ura; 2. felicitare, gratulațiune; 3. pl. panglici de diferite colori la căciula mortului (cu acest sens, vorba se aude în Muscel).
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
uráre f., pl. ărĭ. Acțiunea de a ura. Felicitare. – Vechĭ urăcĭune.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
URA2, urez, vb. I. 1. Tranz. (Construit cu dativul) A adresa cuiva o dorință de bine, de obicei cu ocazia unui eveniment deosebit, a felicita; a închina în sănătatea cuiva. 2. Intranz. A recita versuri populare care conțin urări, când se umblă cu colindul, cu sorcova etc. – Lat. orare.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
URÎ, urăsc, vb. IV. 1. Tranz. A purta cuiva un sentiment de dușmănie, a manifesta aversiune față de cineva sau de ceva. 2. Refl. impers. (Construit cu dativul) A se plictisi, a se sătura de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A i se urî cu viața = a nu mai dori să trăiască. – Lat. *horrire (= horrere, horrescere).
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
ora v vz ura
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
ura2 [At: MOXA, 355/29 / V: (îrg) ora, (înv) urăzi, (reg) uri, urî, ureza, hureza, aura (P: a-u-) / Pzi: 1 urez și (îrg) ur; 4 (reg) urezăm / Cj: 1 și (reg) să ur / Im: 2 și (reg) ură / E: ml orare] 1-2 vti (Înv; adesea urmat de reproducerea unei comunicări în vorbire directă) A vorbi. 3-4 vti (îrg; d. preoți; construit adesea cu dativul și determinat prin „bine”) A cere ocrotirea divină pentru cineva sau pentru ceva Si: a binecuvânta (2). 5-6 vti (Înv; și ccd) A da cuiva ajutorul ceresc Si: a binecuvânta (3). 7 vi (Înv; ccd; determinat prin „bine”) A aduce (prin vorbe) laudă cuiva Si: a binecuvânta (5). 8 vt (Înv; și îf urăzi) A prevesti (1). 9 vt (Construit de obicei cu dativul) A adresa cuiva o dorință de bine (cu prilejul unei aniversări, unui început de acțiune etc. 10 vt (Construit de obicei cu dativul) A închina un pahar în sănătatea cuiva, pentru succesul sau fericirea cuiva. 11 vt (Înv) A saluta. 12 vi A recita versuri populare care conțin urări, când se umblă cu colindul. 13 vi (Reg) A rosti o orație de nuntă. 14 vi (Reg) A chiui (1). 15 vt (Reg; îf ureza) A face cuiva reproșuri.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
ural sn vz urar
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
urar sn [At: MARIAN, Î. 63 / V: (Dob) ~al / Pl: ~e, urări / E: nct] (Mun; Olt) 1 Panglicuță de pânză pe care se fac nouă cruciulițe din arnici roșu și albastru, care se coase la pânza de pe fața mortului. 2 Coroniță împletită din fâșii de pânză și arnici roșu și negru sau găteală de mătase în mai multe culori, care se pune pe capul mortului. 3 (Lpl) Panglici de diferite culori cu care se împodobește de jur-împrejur căciula sau fruntea unui flăcău mort.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
urăzi v vz ura2
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
urâre sf [At: PSALT. 290 / V: urire / Pl: (rar) ~ri / E: urî1] (înv) Dușmănire.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
ureza2 v vz ura2
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
urezare sf vz urare
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
uri2 v vz urî1
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
uri1 v vz ura2
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
urire sf vz urâre
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
urî2 vr [At: DLR / Pzi: urăsc / E: ns cf ger huren „a trăi în desfrâu”] (Reg) 1 A se răsfăța. 2 A fi afectat (în purtări, în vorbire).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
urî1 [At: PSALT. HUR. 107720 / V: (îrg) uri / Pzi: urăsc / E: ml *horrire (= horrere, horrescerej] 1 vt (Îoc iubi) A avea un sentiment de ură față de cineva Vz a dușmăni, a omrăzi, a vrăjmăși. 2 vt (Reg; îe) A-și ~ zilele A-și dori moartea. 3 vt (Îe) A-l ~ pereții Se spune despre un bolnav care zace de mult. 4 vrr (Reg) A-și pierde dragostea, simpatia față de cineva. 5 vi (Pop) A fi neplăcut, nesuferit cuiva. 6 vt A dori (constant) ca ceva să nu se înfăptuiască, să nu existe. 7 vrp (Îvr) A se face detestat de cineva. 8 vt A nutri o aversiune profundă față de ceva. 9 vr (Îvr) A se dezgusta de cineva. 10 vr (Adesea ccd și udp „de” sau „cu”) A-și pierde interesul pentru ceva sau cineva. 11 vr (Adesea ccd sau udp „de” sau „cu”) A se plictisi. 12 vr A se sătura. 13 vr (Îe) A i se ~ (cuiva) cu viața (sau cu zilele) sau (reg) a i se ~ de zile A se sătura de viață Si: a-și dori moartea. 14 vr (Trs; Mar) A se obosi.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
urî3 v vz ura2
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
URA2, urez, vb. I. 1. Tranz. (Construit cu dativul) A adresa cuiva o dorință de bine (cu prilejul unei aniversări, al unui început de acțiune etc.); a închina în sănătatea cuiva. 2. Intranz. A recita versuri populare care conțin urări, când se umblă cu colindul. – Lat. orare.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
URÎ, urăsc, vb. IV. 1. Tranz. A avea un puternic sentiment de antipatie, de dușmănie împotriva cuiva sau a ceva; a nu putea suferi pe cineva sau ceva. 2. Refl. impers. (Construit cu dativul) A se plictisi, a se sătura de ceva sau de cineva. ◊ Expr. A i se urî cu viața = a nu mai dori să trăiască. – Lat. *horrire (= horrere, horrescere).
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
URA2, urez și (2) ur, vb. I. 1. Tranz. (Construit cu dativul) A formula o dorință de bine la adresa cuiva (cu prilejul unei aniversări, al unui început de acțiune etc.); a felicita. Îți mai amintești, veche prietenă, ce mi-ai urat? C. PETRESCU, C. V. 22. Privitorii, cu căciulele în mînă, îi urau drum bun. CREANGĂ, P. 307. ◊ Fig. Batistele se mișcă în aer, urîndu-ne bună-venire. BART, S. M. 31. ◊ (Învechit, construit cu acuzativul) Chelarul și moș Toma grădinarul îmi ieșiră să mă ureze de bună-venire. GANE, N. II 174. «Să trăiască domnul Ștefan» Mii de glasuri îl urează. ALECSANDRI, P. I 34. Boierii închinau și urau pe domn. NEGRUZZI, S. I 151. ◊ Refl. reciproc. Urîndu-și drum bun și petrecere frumoasă, au plecat flăcăii. CARAGIALE, O. III 97. ◊ Intranz. Siimenii și darabanii hăuliră și urară sub ferestre. SADOVEANU, O. VII 110. Pe deal nechează, Pe vale urează (Trîmbița). GOROVEI, C. 368. 2. Intranz. A recita «plugușorul» sau alte colinde de anul nou, umblînd (în grup cu alții) de la casă la casă. Ură tu, măi Chiriece... și noi, măi Zaharia, să pufnim din gură ca buhaiul. CREANGĂ, A. 43. Să le poroncești ca să ureze ca în agiunu sfîntului Vasile. ALECSANDRI, la CADE. Cinstește pe... plugarii ce ură mai frumos. ȘEZ. III 180. ◊ Tranz. (Rar) Lasă-mă... Ca să ur ce mai știu eu... Căci eu știu o urătură. ȘEZ. XVIII 26. 3. Tranz. A face orații de nuntă. Să nu știe mai multe orații sau urări și să nu le ureze la o ocazie ca aceasta a nunților. MARIAN, NU. 222.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
URÎ, urăsc, vb. IV. 1. Tranz. A avea un sentiment puternic de antipatie sau de dușmănie împotriva cuiva sau a ceva; a nu putea suporta pe cineva sau ceva. Dacă mai înainte îl privea pe Stamati c-un suveran dispreț, acum ajunsese să-l urască, înverșunată. BART, E. 240. Romînul știe încă a se bate Și urăște viața fără libertate. BOLINTINEANU, O. 11. ◊ Absol. Dacă voi uita tot ce-am îndurat, Nu voi mai urî niciodată. JEBELEANU, C. 9. Mă simt tot omul de-altădată; Iubesc pe loc, urăsc îndată. MACEDONSKI, O. I. 56. ◊ Refl. (Rar) Am pierdut dulcea mea pace Și eu însumi m-am urît. HELIADE, O. I 70. ♦ Refl. reciproc. (Regional) A strica prietenia cu cineva, a se certa, a o rupe cu cineva. Ci pune capu-n pămînt, C-or gîndi că ne-am urît. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 67. 2. Refl. (În expr.) A i se urî cuiva (cu sau de ceva) sau a i se urî cuiva să... = a se plictisi de cineva, a se sătura de ceva, a nu mai simți nici o plăcere pentru cineva sau pentru ceva. Mîndruțo, pentru ce plîngi, dragă? Ți s-a urît de casa mea? IOSIF, T. 246. Avea gînduri pline de farmec, cu care nu i s-ar fi urît de a sta o veșnicie. VLAHUȚĂ, O. A. I 117. Ziceau că li se urîse șezînd tot singurele. ISPIRESCU, L. 8. După cîtăva vreme, simțindu-se iar în puteri, a-nceput a i se urî să stea serile singur. CARAGIALE, O. III 77. A i se fi urît (cuiva) cu binele v. bine2 (1). A i se fi urît (cuiva) cu viața sau (tranz., regional) a-și urî zilele = a se sătura de viață. Ți s-a urît cu viața? SAHIA, N. 75. Doamne, moșule... se vede că ți-ai urît zilele. CREANGĂ, P. 82.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
URA2 vb. tr. a exprima o dorință de bine la adresa cuiva; a felicita; a colinda, recitând versuri populare. (< lat. orare)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
A URA urez 1. tranz. 1) (sănătate, noroc, fericire etc.) A dori cu o deosebită afecțiune (cu prilejul unei aniversări, al celebrării căsătoriei etc.). 2) A felicita prin recitarea plugușorului (în seara de Anul Nou); a hăi. 2. intranz. A umbla de la casă la casă, în seara de Anul Nou, cu plugușorul; a hăi. /<lat. orare
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
A SE URÎ mă urăsc intranz. 1) A se afla în relații de dușmănie (cu cineva). 2) (construit cu dativul) A se plictisi foarte tare. ◊ A i ~ cu viața a nu mai dori să trăiască. /<lat. horrire
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
A URÎ urăsc tranz. (persoane, stări de lucruri etc.) A trata cu ură; a nu putea suferi (din aversiune sau din dușmănie). ◊ ~ de moarte a dușmăni cumplit. /<lat. horrire
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
URA vb. (Ban.) A prevesti. Ur. Praesagio. Ominor. Urĕdz. Idem. Auguros. AC, 379. Forme gramaticale: ind. prez. 1 sg. ur, urădz {AC, 379).; Etimologie: lat. orare.
- sursa: DLRLV (1987)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
urà v. a dori noroc: a ura de Anu-nou. [Lat. ORARE, a grăi].
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
urî v. 1. a voi cuiva răul: a urî pe dușmanii săi; 2. a avea antipatie pentru a urî minciuna; 3. a simți urîtul, a se plictisi: i se urăște singur. [Lat. HORRESCERE].
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
oráție și ur- f. (pol. oracya, d. lat. oratio. V. orațiune). Sec. 18. Discurs de salutare. Azĭ. Lit. Urare de nuntă, epitalam. – Poporu nu zice de cît urare.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
ur, a urá, V. urez.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
urăsc, a -î și (vechĭ) urésc, a -í v. tr. (lat. horresco, -éscere, mă zbîrlesc, mă înfior; horridus, zbîrlit. V. oribil, urdoare. Cp. cu sturăsc). Nu ĭubesc, îmĭ displace, mĭ-e antipatic: a-ĭ uri pe mincinoșĭ, a urî mincĭuna. A ți se urî, a te plictisi: era așa de fericit, în cît i se urîse cu binele. V. ghimpos.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
urésc, a -í, V. urăsc.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
uréz și (rar) ur, a urá v. tr. (lat. âuguro, -áre, a ura, a prezice după auguriĭ, de unde s’a făcut *agurare, *aurare, urare, cam ca ascultare d. auscultare, ĭar g între vocale a căzut ca și în ĭeŭ, curea, graur, d. ego, corrigia, graculus și ca și în fr. bonheur, d. bonum augurium. În zadar îl derivă uniĭ d. orare, a ruga!). Doresc cuĭva noroc: îțĭ urez biruință! Recit umblînd cu buhaĭu pe la case: unu ură, patru fură, doĭ cotroboĭesc pin șură!
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
uríre f. (d. a uri, a urî). Ps. S. Ură.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
urare s. f., g.-d. art. urării; pl. urări
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de Serene76
- acțiuni
urare s. f., g.-d. art. urării; pl. urări
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
urare s. f., g.-d. art. urării; pl. urări
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
ura1 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. urez, 3 urează; conj. prez. 1 sg. să urez, 3 să ureze
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de Serene76
- acțiuni
+urî2 (a i se ~) (a se sătura) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 mi (etc.) se urăște, imperf. 3 sg. mi se ura; conj. prez. 3 să mi se urască; ger. urându-mi-se
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
!urî1 (a ~) (a dușmăni) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urăsc, 3 sg. urăște, imperf. 1 uram; conj. prez. 1 sg. să urăsc, 3 să urască
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
ura2 (a ~) vb., ind. prez. 3 urează
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
urî (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urăsc, imperf. 3 sg. ura, perf. s. 1 sg. urâi, 1 pl. urârăm, m.m.c.p. 3 sg. urâse, 3 pl. urâseră; conj. prez. 3 să urască; ger. urând; part. urât
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
ura vb., ind. prez. 1 sg. urez, 3 sg. și pl. urează
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
urî vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urăsc, imperf. 3 sg. ura; conj. prez. 3 sg. și pl. urască
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
urască (v. urî)
- sursa: MDO (1953)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
urăsc (v. urî)
- sursa: MDO (1953)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
urî (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urăsc, conj. urască)
- sursa: MDO (1953)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
urăsc, urăști 2, urăște 3, urască 3 conj., uram 1 imp., urît prt., urînd ger., urî inf.
- sursa: IVO-III (1941)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
urez, -ra inj., urând ger., urat prt.
- sursa: IVO-III (1941)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
URARE s. urat.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
URARE s. urat.
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
URA vb. 1. a da. (I-a ~ „bună seara”.) 2. a dori, a pofti, (înv.) a prii. (Îți ~ mult bine.)
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
URA vb. v. binecuvânta, blagoslovi.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
URÎ vb. 1. v. dușmăni. 2. v. plictisi.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
URA vb. 1. a da. (I-a ~ „bună seara”.) 2. a dori, a pofti, (înv.) a prii. (Îți ~ mult bine.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
ura vb. v. BINECUVÎNTA. BLAGOSLOVI.
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
URÎ vb. 1. a (se) dușmăni, a (se) vrăjmăși, (pop.) a (se) îndușmăni, (înv. și reg.) a (se) pizmui, (înv.) a (se) gilălui, a (se) împerechea, a (se) nenăvidi, a (se) pizmi, a (se) urgisi. (Vecinii se ~ de moarte.) 2. a se plictisi, a se sătura, (rar) a se anosti, (Mold. și Bucov.) a se lehămeti, (înv. și fam.) a se sastisi, (înv.) a se stenahorisi, a se supăra, (fig.) a i se acri. (I s-a ~ de moarte să stea în casă.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
A (se) urî ≠ a (se) îndrăgi, a (se) iubi
- sursa: Antonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare etimologice
Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
ura (-rez, at), vb. – 1. A cuvînta, a vorbi în public pentru a emoționa, pentru a convinge sau pentru a binecuvînta. – 2. A face urări de fericire, a binecuvînta, a felicita. – 3. A cînta sau a recita versuri cu ocazia Anului Nou. – Mr. or, ura. Lat. ōrāre (Cipariu, Gram., 44; Densusianu, Rom., XXVIII, 61; Șeineanu, Semasiol., 86; Pușcariu 1830; Densusianu, GS, II, 20; REW 6081), cf. it. orare, prov., cat., sp., port. orar, v. fr. orer, alb. ureum, uron (Philippide, I, 649). – Der. urăciune, s. f. (urare; felicitare; cîntec de sărbătoare), cf. orație; urat, s. n. (felicitare); urător, s. m. (persoană care umblă cu uratul); urătură, s. f. (formulă de felicitare cîntată); urări, s. f. pl. (panglici multicolore cu care se împodobește căciulița tinerilor morți) în Munt.
- sursa: DER (1958-1966)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
urî (-răsc, -ît), vb. – 1. A dușmăni, a antipatiza puternic. – 2. (Refl.) A se plictisi, a se sătura de cineva sau de ceva. – Mr. urăscu, urîre. Lat. hŏrrescĕre, vulg. *hŏrrῑre (Pușcariu 1823; Densusianu, GS, II, 21; REW 4185), cf. alb. uren (Phlippide, II, 644). – Der. ură, s. f. (dușmănie, aversiune; plantă, Gymnadenia conopea); urîcios (var. uricios), adj. (antipatic, nesuferit; ursuz, arțăgos); urîciune (var. uriciune, Mold. urăciune), s. f. (înv., ură, aversiune; plictiseală, urît; stîrpitură, avorton; hidoșenie); urît, adj. (desfigurat, oribil, hidos; repugnant, josnic); urîtor, adj. (care urăște); urîți, vb. (a sluți); urîțenie, s. f. (hidoșenie). Din rom. provine rut. urytnyi „urît” (Candrea, Elemente, 409).
- sursa: DER (1958-1966)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare enciclopedice
Definiții enciclopedice
urar s. n. v. orar.
- sursa: D.Religios (1994)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
BELLA MATRIBUS DETESTATA (lat.) războaiele (sunt) urâte de mame – Horațiu, „Ode”, I, 1, 24-25.
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
ODI PROFANUM VULGUS (lat.) urăsc mulțimea ignorantă – Horațiu, „Ode,” III, 1, 4. Poetul ține ca opera sa să fie apreciată numai de cunoscători. Cuvintele au căpătat un sens ironic, desemnând infatuarea scriitorilor care cred că este înjositor pentru ei să fie înțeleși de oricine.
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
PERSICOS ODI, PUER, APPARATUS (lat.) urăsc, copile, luxul persan – Horațiu, „Ode”, I, 38, 1. Viața simplă și austeră în mijlocul naturii este, spune poetul, singura care îl face pe om fericit.
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Bella matribus detestata (lat. „Războaiele pe care mamele le detestă”) – Horațiu (Ode, I, 24-25). Cuvinte deseori citate pentru frumusețea și actualitatea lor. Ele au inspirat unui poet francez din secolul trecut (Auguste Barbier) un alt vers foarte usturător la adresa celor ce au ridicat coloana de bronz pe una din piețele centrale ale Parisului (Piața Vendôme) în amintirea războaielor lui Napoleon: „…acest bronz pe care mamele nu-l privesc niciodată!” (ce bronze que jamais ne regardent les mères !) Heine, într-un articol despre Lafayette, pomenește și el de coloana Vendôme, „care a fost turnată din tunurile capturate în zeci de bătălii și a cărei priveliște – cum spune Barbier – nu poate fi suportată de nici o mamă franceză”. (Heine, Proză, pag. 348). LIT.
- sursa: CECC (1968)
- adăugată de Anca Alexandru
- acțiuni
Iubesc trădarea, dar urăsc pe trădători! – (expresie popularizată de personajul caragialean Farfuridi din O scrisoare pierdută). Vezi și Îmi place trădarea dar urăsc pe trădător. LIT.
- sursa: CECC (1968)
- adăugată de Anca Alexandru
- acțiuni
Îmi place trădarea, dar urăsc pe trădător – Plutarh, autorul lucrării Viețile paralele ale oamenilor ilușiri din Grecia și Roma, consemnează aceste cuvinte în Paralela I între Teseu și Romulus (cap. XVII, 7). Istoricul grec explică această frază care poate să pară paradoxală la prima înfățișare. El se referă la trădarea Tarpeii, fiica comandantului roman Tarpeius, pe care Romulus îl însărcinase să apere Roma în timpul războiului cu sabinii. Tarpeia, îndrăgostindu-se de regele sabin Tatius, care-i făgăduise niște brățări de aur, și-a trădat patria, deschizind porțile cetății și predînd sabinilor Roma. Tatius a poruncit să i se dea Tarpeii brățările promise. El cel dintîi și-a scos brățara de pe mînă și scutul, aruncîndu-le asupra trădătoarei. La fel au făcut toți sabinii, încît Tarpeia a murit îngropată sub scuturi. Lui Tatius i-a plăcut trădarea, dar a disprețuit-o pe trădătoare. Plutarh mai amintește de Iuliu Cezar, care a spus că regelui trac Rhoemethalkes „îi era plăcută trădarea, dar urîcios trădătorul”. De asemenea Antigonos, unul dintre generalii lui Alexandru Macedon, recunoștea că iubește trădarea, dar urăște pe trădător. Acest sentiment față de trădători – conchide Plutarh – îl au toți cei ce se servesc de ei, după cum se folosesc de veninul și fierea unor animale sălbatice, căci le sînt simpatice cînd le oferă folosul, iar după ce l-au obținut urăsc răutatea din ele. De-a lungul vremii expresia a căpătat și o nuanță ironică. Caragiale, cu condeiul lui sarcastic, a pus-o în gura „stimabilului” Farfuridi din O scrisoare pierdută, într-o replică din actul I, scena 6: „De aceea eu totdeauna am repetat cu străbunii noștri, cu Mihai-Bravul și Ștefan cel Mare: iubesc trădarea, dar urăsc pe trădător…”. LIT.
- sursa: CECC (1968)
- adăugată de Anca Alexandru
- acțiuni
Oderint, dum metuant (lat. „Să mă urască, dar să se teamă de mine”) – Această frază, care a slujit ca deviză multor suverani și dictatori sîngeroși, își are originea în tragedia Atreus a poetului roman Lucius Attius (170-94 î.e.n. ). Ea a devenit celebră grație lui Cicero care o explică în lucrarea sa De officiis (I, 28, 97). Cicero spune că poeții trebuie să pună în gura personajelor ceea ce le convine, așa încît ele să gîndească și să vorbească în concordanță cu caracterul lor. De pildă: „dacă l-ai pune pe Minos (regele Cretei renumit pentru integritatea sa) să mă urască dar să se teamă, se va observa că conveniența nu e bine slujită, fiindcă el e cunoscut pentru marea sa probitate. Aceleași cuvinte însă puse în gura lui Atreu (rege al Argosului și Micenei) ar face să aplaude tot teatrul, căci se integrează în caracterul său”. Oderint dum metuant au fost vorbele preferate ale împăratului Caligula, vestit prin furia și isprăvile lui aproape demențiale. Într-o zi, la teatru, privind mulțimea de spectatori, și-a exprimat dorința ca poporul roman să aibă un singur cap, spre a-l putea reteza dintr-o lovitură. Și a adăugat: „să mă urască, dar să se teamă de mine”. Vezi și Incitatus. LIT.
- sursa: CECC (1968)
- adăugată de Anca Alexandru
- acțiuni
Dicționare de argou
Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.
a i se urî cu binele expr. a acționa în dezacord cu interesele personale.
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
a împărți urări de mamă expr. (glum., eufem.) a înjura (pe cineva) de mamă.
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
substantiv feminin (F113) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
verb (VT201) Surse flexiune: DOR | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
|
verb (VT1) Surse flexiune: DLRLC | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
|
substantiv neutru (N1) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
infinitiv lung (IL107) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
verb (VT410) Surse flexiune: DOR | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
|
urare, urărisubstantiv feminin
- 1. Acțiunea de a ura (1.) și rezultatul ei; conținutul unei urări; urat (1.). DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
- 1.1. Exprimare de dorințe de bine la adresa cuiva; (concretizat) conținutul felicitării. DLRLC
- Se sărutară feciorii de-mpărați în urările boierilor. EMINESCU, N. 7. DLRLC
- Măria-ta, dă-mi voie cu-a mele jupînese Urare să-ți aducem. ALECSANDRI, T. II 89. DLRLC
-
- 1.2. Faptul de a recita colinde de anul nou. DLRLCsinonime: urătură
- Urările de anul nou, capra și căluțul și toată zvoana și veselia cotlonului aceluia din munte le respinse de cătră sine. SADOVEANU, B. 64. DLRLC
-
- 1.3. Orație de nuntă. DLRLC
- Nu există nici un sat locuit de romîni în care să nu se afle mai mulți sau cel puțin un singur... urător, care să nu știe mai multe orații sau urări și să nu le ureze la o ocazie ca aceasta a nunților. MARIAN, NU. 222. DLRLC
-
-
etimologie:
- ura (1.) DEX '09 DEX '98 NODEX
ura, urezverb
- 1. (Construit cu dativul) A adresa cuiva o dorință de bine, de obicei cu ocazia unui eveniment deosebit; a închina în sănătatea cuiva. DEX '09 DLRLC MDN '00sinonime: felicita
- Îți mai amintești, veche prietenă, ce mi-ai urat? C. PETRESCU, C. V. 22. DLRLC
- Privitorii, cu căciulele în mînă, îi urau drum bun. CREANGĂ, P. 307. DLRLC
- Batistele se mișcă în aer, urîndu-ne bună-venire. BART, S. M. 31. DLRLC
- Construit cu acuzativul: DLRLC
- Chelarul și moș Toma grădinarul îmi ieșiră să mă ureze de bună-venire. GANE, N. II 174. DLRLC
- «Să trăiască domnul Ștefan» Mii de glasuri îl urează. ALECSANDRI, P. I 34. DLRLC
- Boierii închinau și urau pe domn. NEGRUZZI, S. I 151. DLRLC
-
- Urîndu-și drum bun și petrecere frumoasă, au plecat flăcăii. CARAGIALE, O. III 97. DLRLC
- Siimenii și darabanii hăuliră și urară sub ferestre. SADOVEANU, O. VII 110. DLRLC
- Pe deal nechează, Pe vale urează (Trâmbița). GOROVEI, C. 368. DLRLC
-
- 2. A recita versuri populare care conțin urări, când se umblă cu colindul, cu sorcova etc. DEX '09 DLRLC MDN '00 NODEX
- Ură tu, măi Chiriece... și noi, măi Zaharia, să pufnim din gură ca buhaiul. CREANGĂ, A. 43. DLRLC
- Să le poroncești ca să ureze ca în agiunu sfîntului Vasile. ALECSANDRI, la CADE. DLRLC
- Cinstește pe... plugarii ce ură mai frumos. ȘEZ. III 180. DLRLC
- Lasă-mă... Ca să ur ce mai știu eu... Căci eu știu o urătură. ȘEZ. XVIII 26. DLRLC
-
- 3. A face orații de nuntă. DLRLC
- Să nu știe mai multe orații sau urări și să nu le ureze la o ocazie ca aceasta a nunților. MARIAN, NU. 222. DLRLC
-
etimologie:
- orare DEX '09 DEX '98 MDN '00
urî, urăscverb
- 1. A purta cuiva un sentiment de dușmănie, a manifesta aversiune față de cineva sau de ceva. DEX '09 DLRLC
- Dacă mai înainte îl privea pe Stamati c-un suveran dispreț, acum ajunsese să-l urască, înverșunată. BART, E. 240. DLRLC
- Romînul știe încă a se bate Și urăște viața fără libertate. BOLINTINEANU, O. 11. DLRLC
- Dacă voi uita tot ce-am îndurat, Nu voi mai urî niciodată. JEBELEANU, C. 9. DLRLC
- Mă simt tot omul de-altădată; Iubesc pe loc, urăsc îndată. MACEDONSKI, O. I. 56. DLRLC
- Am pierdut dulcea mea pace Și eu însumi m-am urît. HELIADE, O. I 70. DLRLC
-
- 2. (Construit cu dativul) A se plictisi, a se sătura de ceva sau de cineva. DEX '09 DEX '98
- diferențiere A strica prietenia cu cineva, a se certa, a o rupe cu cineva. DLRLC
- Ci pune capu-n pămînt, C-or gîndi că ne-am urît. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 67. DLRLC
-
- A i se urî cuiva (cu sau de ceva) sau a i se urî cuiva să... = a se plictisi de cineva, a se sătura de ceva, a nu mai simți nici o plăcere pentru cineva sau pentru ceva. DLRLC
- Mîndruțo, pentru ce plîngi, dragă? Ți s-a urît de casa mea? IOSIF, T. 246. DLRLC
- Avea gînduri pline de farmec, cu care nu i s-ar fi urît de a sta o veșnicie. VLAHUȚĂ, O. A. I 117. DLRLC
- Ziceau că li se urîse șezînd tot singurele. ISPIRESCU, L. 8. DLRLC
- După cîtăva vreme, simțindu-se iar în puteri, a-nceput a i se urî să stea serile singur. CARAGIALE, O. III 77. DLRLC
- A i se fi urât (?) (cuiva) cu binele (?). DLRLC
-
- A i se urî cu viața sau (tranzitiv, regional) a-și urî zilele = a nu mai dori să trăiască; a se sătura de viață. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Ți s-a urît cu viața? SAHIA, N. 75. DLRLC
- Doamne, moșule... se vede că ți-ai urît zilele. CREANGĂ, P. 82. DLRLC
-
-
etimologie:
- *horrire (= horrere, horrescere). DEX '09 DEX '98