4 intrări

39 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TRAC1 interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de lovitura bruscă și scurtă care însoțește descărcarea unei arme, tragerea unei săgeți etc. – Onomatopee.

TRAC1 interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de lovitura bruscă și scurtă care însoțește descărcarea unei arme, tragerea unei săgeți etc. – Onomatopee.

TRAC2 s. n. Stare emotivă de care sunt cuprinse unele persoane (mai ales artiștii) în momentul apariției lor în fața publicului. – Din fr. trac.

TRAC2 s. n. Stare emotivă de care sunt cuprinse unele persoane (mai ales artiștii) în momentul apariției lor în fața publicului. – Din fr. trac.

TRAC3, -Ă, traci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-o veche populație indo-europeană din Tracia. 2. Adj. Tracic. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de traci3 (1). – Din lat. Thracus.

trac3 s [At: REV. CRIT. IV, 146 / Pl: ? / E: nct] (Trs) Lopată cu care se bagă pâinea în cuptor.

trac4, ~ă [At: C. CANTACUZINO, CM I, 10/ S și: (înv) thrac / Pl: traci, trace / E: lat Thracus] 1 smf Persoană care facea parte dintr-o veche populație indo- europeană din Tracia Si: (înv) tracian (1). 2 smp Populația care locuia în Tracia Si: (înv) tracieni (2). 3-4 a Care aparține Traciei sau tracilor4 (2) Si: tracic (1-2). 5 a Originar din Tracia Si: tracic (3). 6-7 a Privitor la Tracia sau la traci4 (2) Si: tracic (4-5). 8-9 sf, a (Șîs limba ~ă) (Limba) vorbită de traci4 (2).

trac1 sn, i [At: ISPIRESCU, L. 74 / E: fo] 1-2 (Cuvânt care) imită zgomotul produs de o lovitură bruscă și scurtă, care însoțește descărcarea unei arme, tragerea unei săgeți etc.

trac2 sns [At: C. PETRESCU, O. P. II, 216 / E: fr trac] Stare emotivă de care sunt cuprinse unele persoane (mai ales artiștii) când trebuie să apară în fața publicului.

TRAC3, -Ă, traci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-o veche populație indo-europeană din Tracia. 2. Adj. Tracic. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de traci3 (1) – Din lat. Thracus.

TRAC3, -Ă, traci, -e, adj. Referitor la traci, al tracilor. Populație tracă.

TRAC1 interj. Onomatopee care redă zgomotul produs de lovitura bruscă și scurtă ce însoțește descărcarea unei arme, tragerea unei săgeți etc. Scoase o săgeată din tolbă, o așeză la arc și trac! trase o săgeată. ISPIRESCU, L. 74.

TRAC2 s. n. Stare de emotivitate de care sînt cuprinse unele persoane, mai ales artiștii, înainte de a apărea în public și în primele momente ale manifestării lor în fața spectatorilor; emoție. Deși de douăzeci și mai bine de ani traducea, citea și juca uneori teatru, avea totuși trac de cîte ori ținea să producă impresie cu orice preț. CAMIL PETRESCU, O. I 267. Ești nerăbdător?... Și eu am trac. Dar pentru alte motive. C. PETRESCU, O. P. II 216.

TRAC4, -Ă, traci, -e, s. m. și f. Persoană făcînd parte dintr-o veche populație care locuia în Tracia.

TRAC s.n. Emoție de care sunt cuprinse unele persoane (mai ales actorii) înainte de a apărea în fața publicului. [< fr. trac].

TRAC2, -Ă I. adj., s. m. f. (locuitor) din Tracia. II. adj. care aparținea tracilor; tracic. ◊ (s. f.) limbă indo-europeană, vorbită în antichitate, în Dacia și în Pen. Balcanică. (< lat. thracus)

TRAC1 s. n. stare emotivă de care sunt cuprinse unele persoane (mai ales actorii) înainte de a apărea în fața publicului, a unor examinatori. (< fr. trac)

TRAC2 interj. (cuvânt care se folosește pentru a exprima zgomotul produs de descărcarea unei arme, de tragerea unei săgeți etc.). /Onomat.

TRAC1 n. Stare de emoție de care sunt cuprinse unele persoane (de obicei actorii) când apar în fața publicului. /<fr. trac

TRAC3 ~că (~ci, ~ce) m. și f. Persoană care făcea parte din vechea populație a Traciei. /<lat. Thracus

1) *trac n., pl. urĭ (fr. pop. trac). Barb. Frică de a vorbi în public.

2) *Trac, -ă s. Locuitor din Tracia. Adj. Tracic.

tranc și trac, interj. care arată zgomotu mecanizmuluĭ uneĭ arme de foc (nu pocnitură): puse mîna pe pistol și tranc! V. tracatrucă, poc.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

!trac3 (nume etnic) adj. m., s. m., pl. traci; adj. f. tra, pl. trace

trac3 (nume etnic) adj. m., s. m., pl. traci; adj. f., s. f. tracă, pl. trace

trac (din Tracia) s. m., adj. m., pl. traci; f. sg. tracă, g.-d. art. tracei, pl. trace

tra (limbă) s. f., g.-d. art. tracei

tra (limbă) s. f., g.-d. art. tracei

tra (limba) s. f., g.-d. art. tracei

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

TRA s. f. (cf. lat. Thracus): limbă indo-europeană vorbită în antichitate în nord-estul Peninsulei Balcanice, de o populație foarte numeroasă (traci), răspândită pe un teritoriu întins (inclusiv în zona vechii Dacii), alături de populația iliră. Este foarte puțin cunoscută, ca și ilira: numai 1500 de nume de locuri și de persoane, la care se adaugă glosele și inscripțiile. Limba geto-dacilor era foarte apropiată de limba tracă, dar independentă de aceasta (după Vladimir Georgiev). v. și dacă.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

CAVALERUL TRAC, zeu minor, reprezentat călare, venerat în Tracia și Moesia. Cultul său s-a răspîndit în vremea Imp. Roman și la N de Dunăre.

MAXIMIN TRACUL (Caius Iulius Verus Maximinus Thrax), împărat roman (235-238). Originar din Tracia, a fost proclamat împărat de trupele de la Rin. Aflat în conflict cu Senatul, în timp de purta lupte grele la Dunăre împotriva carpilor (238), a fost alungat de pe tron. Ca răspuns, a invadat Italia, dar a fost învins și ucis la Aquileia.

Intrare: trac (adj.)
trac1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • trac
  • tracul
  • tracu‑
  • tra
  • traca
plural
  • traci
  • tracii
  • trace
  • tracele
genitiv-dativ singular
  • trac
  • tracului
  • trace
  • tracei
plural
  • traci
  • tracilor
  • trace
  • tracelor
vocativ singular
plural
Intrare: trac (interj.)
trac3 (interj.) interjecție
interjecție (I10)
Surse flexiune: DOR
  • trac
  • tra
Intrare: trac (s.m.)
trac2 (s.m.) substantiv masculin
substantiv masculin (M13)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • trac
  • tracul
  • tracu‑
plural
  • traci
  • tracii
genitiv-dativ singular
  • trac
  • tracului
plural
  • traci
  • tracilor
vocativ singular
plural
Intrare: trac (stare)
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • trac
  • tracul
  • tracu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • trac
  • tracului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

trac, traadjectiv

etimologie:

trac, tracisubstantiv masculin
tra, tracesubstantiv feminin

  • 1. Persoană care făcea parte dintr-o veche populație indo-europeană din Tracia. DEX '09 DLRLC MDN '00
etimologie:

tracinterjecție

  • 1. Cuvânt care imită zgomotul produs de lovitura bruscă și scurtă care însoțește descărcarea unei arme, tragerea unei săgeți etc. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Scoase o săgeată din tolbă, o așeză la arc și trac! trase o săgeată. ISPIRESCU, L. 74. DLRLC
etimologie:

tracsubstantiv neutru

  • 1. Stare emotivă de care sunt cuprinse unele persoane (mai ales artiștii) în momentul apariției lor în fața publicului. DEX '09 DLRLC DN
    sinonime: emoție
    • format_quote Deși de douăzeci și mai bine de ani traducea, citea și juca uneori teatru, avea totuși trac de cîte ori ținea să producă impresie cu orice preț. CAMIL PETRESCU, O. I 267. DLRLC
    • format_quote Ești nerăbdător?... Și eu am trac. Dar pentru alte motive. C. PETRESCU, O. P. II 216. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.