TITAN¹ s. n. Element chimic, metal alb-argintiu, cu duritate mare, care se găsește răspândit în natură sub formă de compuși și care se folosește la fabricarea unor oțeluri speciale. – Din fr. titane.

titan¹ sm [At: HASDEU, I. C. IX / Pl: ~i / E: lat Titan, -anis, fr titan] 1 (Mit) Fiecare dintre cei 12 fii ai lui Uranus, care au luptat împotriva lui Zeus pentru supremație. 2 (Pex) Om extraordinar de mare și de puternic Si: gigant, uriaș. 3 (Fig) Om cu calități extraordinare, capabil de realizări excepționale.

titan² sn [At: PONI, CH. 30 / V: (îvr) ~iu / E: fr titane] 1 Element chimic răspândit în natură sub formă de compuși, întrebuințat la fabricarea oțelurilor speciale și, sub formă de oxid, ca pigment alb. 2 (Îs) Alb de ~ Oxid întrebuințat în pictură, ca pigment alb.

TITAN¹ s. n. Element chimic, metal alb-argintiu, cu duritate mare, care se găsește răspândit în natură sub formă de compuși și care se folosește la fabricarea unor oțeluri. – Din fr. titane.

TITAN¹ s. n. Metal cu duritate mare, care se găsește răspîndit în natură sub formă de compuși.

TITAN², titani, s. m. 1. Nume dat în mitologia greacă fiecăruia dintre cei 12 fii ai lui Uranus, cunoscuți prin lupta lor împotriva lui Zeus pentru stăpînirea pămîntului. Îl legăna în umbrele basmului pe brațe titanii. BOUREANU, S. P. 30. ◊ (În metafore și comparații, simbolizînd forța fizică, puterea) Dunărea se aruncă furioasă, rupînd cu zgomot cele din urmă stăvilare ce i se mai ridică în cale. Și, în vălmășagul acestei ciocniri de titani, fiecare val pare că strigă, fiecare stîncă pare că se mișcă. VLAHUȚĂ, O. A. II 116. Aci piatra este ruptă din munții vecini și aruncată peste acest pisc cu forță de titan. BOLLIAC, O. 290. 2. Fig. Om cu calități extraordinare, capabil de realizări excepționale. Este o mîndrie pentru poporul nostru de a avea tradusă în limba romînă opera unor titani ai literaturii și științei universale ca Pușkin și Tolstoi, Mendeleev și Pavlov. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 369, 1/1.

TITAN s.n. Metal alb-argintiu, foarte dur și casant, răspîndit în natură sub formă de compuși. [< fr. titane].

TITAN s.m. 1. (Mit.) Fiecare dintre cei doisprezece copii ai lui Uranus care s-au răsculat împotriva lui Zeus pentru stăpînirea Pămîntului; gigant. 2. (Fig.) Om de o putere extraordinară, fizică sau spirituală; uriaș, gigant. [Cf. fr. titan, lat., gr. titan].

TITAN² s. n. metal alb-argintiu, foarte dur și casant, greu fuzibil, la elaborarea unor aliaje și oțeluri speciale. (< fr. titane)

TITAN¹ s. m. 1. (mit.) fiecare dintre cei 12 fii ai lui Uranus și ai Geei care s-au răsculat împotriva lui Zeus pentru supremație; (p. ext.) gigant. uriaș. 2. (fig.) om de o putere extraordinară. ◊ personalitate care s-a impus într-un domeniu. (< fr., lat. titan)

TITAN² ~i m. 1) Fiecare dintre cei doisprezece uriași care, declarând război zeilor din Olimp și fiind înfruntați, au fost aruncați în tartar. 2) fig. Persoană înzestrată cu o forță fizică sau spirituală extraordinară. /<gr. Titan, fr. titan

TITAN¹ n. Metal dur, alb-argintiu, întrebuințat la fabricarea oțelurilor speciale, iar, sub formă de oxid, ca pigment alb în pictură. /<fr. titane

*titán m. (vgr. titán, gigant, fiŭ al Pămîntuluĭ și al Ceruluĭ, ca Iperion, Atlante, Prometeŭ, care grămădiră munte peste munte ca să asalteze ceru și fură trăsnițĭ de Joĭe). Gigant, uriaș: un titan al științeĭ. S. n., pl. e. Cĭocan colosal sprijinit pe treĭ grinzĭ în formă de piramidă de bătut piloțĭ în apă.

titaniu sn vz titan²

Titani m. pl. Mit. numele zeilor preolimpici, fii lui Uranus și ai Terrei, cari voiră să asalteze cerul și să detroneze pe Jupiter: 2. fig. spirite cutezătoare cari sucombă sub povara unor întreprinderi colosale.

*titániŭ n. Chim. Un metal negru tetravalent cu o greutate atomică de 48 și cu proprietățĭ apropiate de ale silicĭuluĭ și cositoruluĭ.

titan² (fință mitică; uriaș) s. m., pl. titani

titan¹ (element chimic) s. n.; simb. Ti

titan² (element chimic) s. n.; simb. Ti

titan¹ (uriaș) s. m., pl. titani

titan (uriaș) s. m., pl. titani

titan (element chimic) s. n., simb. Ti

TITAN s. v. uriaș.

TITAN s. colos, gigant, uriaș, (reg.) tătar. (Un ~ din basme.)

TITAN⁵, serie de rachete purtătoare americane pentru lansarea navelor cosmice „Gemini”, a sateliților artificiali ai Pământului și a stațiilor automate interplanetare; același nume îl are și programul de elaborare a acestora, în continuă perfecționare (T_I-T_IV). Masa de start: c. 850 t, masa încărcăturii utile: c. 10 t.

TITAN⁴ (în mitologia greacă; și ca n. pr.), fiecare dintre cei șase uriași legendari (Ocean, Koios, Krios, Hiperion, Iapet, Cronos), fiii lui Uranus și ai Geei. S-au războit zece ani cu Zeus și cu ceilalți zei olimpieni. Înfrânți, au fost aruncați în Tartar. Îm miturile de mai târziu t. sunt confundați cu giganții.

TITAN³, al șaselea satelit al planetei Saturn; 5.150 km diametru; perioada de rotație egală cu cea de revoluție: 15,9 zile. Temperatura solului: -178°C. Date despre el au fost furnizate de sondele americane „Voyager 1” (1980) și „Voyager 2” (1981) și de sonda „Cassini”, realizată de N.A.S.A. în colaborare cu Agenția Spațială Europeană. „Cassini” a intrat în orbita lui T. în 2004 și a lansat sonda „Huygens”, care a aterizat în zona ecuatorială a lui T. (pe 14 ian. 2005). Atmosfera lui T., densă și opacă, conține 98,4% azot și doar 1,6% metan și alte gaze. Suprafața satelitului prezintă zone netede, care alternează cu un relief mai accidentat și lacuri de metan lichid. Sonda „Cassini” a pus în evidență și existența unei activități vulcanice. Descoperit de Chr. Huygens în 1655.

TITÁN¹ (< fr., lat.; {s} gr. Titan, fiul cel mare al lui Uranus) s. m. (Fig.) Uriaș, gigant. ♦ Om cu o putere fizică și spirituală extraordinară; om capabil de fapte excepționale.

TITÁN² (< fr. {i}; {s} gr. Titan) s. n. Element chimic (Ti; nr. at. 22, m. at. 47,90, p. t. 1.668°C, p. f. 3.260°C, gr. sp. 4,5), destul de răspândit în natură (rar în concentrații mari). Metal alb-argintiu ușor, foarte stabil din punct de vedere chimic. Mineralele principale din care se extrage t. sunt ilmenitul, rutilul, loparitul ș.a. T. și aliajele lui se folosesc ca materiale de construcții în ind. constructoare de avioane, rachete, nave, în ind. chimică, precum și în pictură sub formă de oxid, ca pigment alb (alb de t.). A fost obținut în stare metalică de Berzelius în 1825, combinațiile sale fiind cunoscute încă din 1789.

Ti, simbol chimic pentru titan.