tămâiere sf [At: BIBLIA (1688), 61¹ /31 / V: (înv) ~iare / Pl: ~ri / E: tămâia] 1 Afumare cu tămâie (1) Si: tămâiat¹, (îvr) tămâietură. 2 (Înv; fig) Laudă exagerată Si: lingușire.

TĂMÂIA, tămâiez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Bis.) A răspândi fum de tămâie, a afuma cu tămâie. 2. Tranz. Fig. A copleși cu laude excesive, a linguși. 3. Refl. (Fam.) A se îmbăta, a se chercheli. – Din tămâie.

TĂMÂIER, tămâiere, s. n. Tămâierniță. – Tămâie + suf. -ar.

tămăia v vz tămâia

tămăna v vz tămâia

tămâia [At: VARLAAM, C. 426 / V: (înv) ~măna, tâmăia, timia, (reg) at~, ~mia, ~muia / Pzi: ~iez, (reg) ~mâi / E: tămâie] 1-2 vti (În practicile religioase) A răspândi fum de tămâie (1) din vase speciale (cățuie, cădelniță etc.) Si: a cădelnița. 3 vi (Reg; fig) A umbla de colo până colo fără nici un rost. 4 vr (Pfm; fig) A se îmbăta. 5 vt (Înv; fig) A linguși pe cineva Si: a măguli. 6 vt (Reg; gmț) A lovi pe cineva. 7-8 vti (Înv) A se închina (unei divinități). 9-10 vti (Înv) A aduce jertfa. 11 vr (În cultul vechi mozaic) A arde pe jertfelnic.

tămâiare sf vz tămâiere

tămâier [At: PITIȘ, ȘCH. 231 / Pl: ~e sn, ~i sm / E: tămâie + -ar] 1 sn Tămâierniță. 2 sm (Bot) Ienupăr (Juniperus communis).

tămia v vz tămâia

tămuia v vz tămâia

tâmăia v vz tămâia

timia v vz tămâia

TĂMÂIA, tămâiez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Bis.) A răspândi fum de tămâie, a afuma cu tămâie. 2. Tranz. Fig. A copleși cu laude excesive, a linguși. 3. Refl. (Rar) A se îmbăta, a se chercheli. – Din tămâie.

TĂMÂIER, tămâiere, s. n. Tămâierniță. – Tămâie + suf. -er.

TĂMÎIA, tămîiez și (rar) tămîi, vb. I. 1. Tranz. (În practicile religioase) A afuma cu tămîie, a răspîndi fum de tămîie din vase speciale. Focul pe care femeile din sat îl aprinseseră sub troiță ca să facă tăciuni și să ia fiecare să-și tămîieze morții. GALACTION, O. I 268. Și au venit babele și au cercat cu cîte de toate: descîntat-au, vrăjit-au... tămîiatu-i-au, dar toate nu au folosit nimic. RETEGANUL, P. IV 49. Cîte-și nouă feciori murea, Pe opt... Baba că-ngrijea, Apă de căra Și îi tămîia. PĂSCULESCU, L. P. 167. ◊ Fig. Poate că strofele ce am să transcriu nu vor fi tocmai la locul lor aci, în fumul de praf de pușcă cu care eu tămîiez deocamdată cartea ta. ODOBESCU, S. III 122. ◊ Intranz. [Preotul] începe a tămîia. SEVASTOS, N. 252. 2. Tranz. Fig. A lăuda exagerat pe cineva, pentru a-i cîștiga bunăvoința; a linguși. În fiecare din discursuri... îl tămîia. BOGZA, A. Î. 59. Se făcu unealta străinilor cu care se încuscrea și pe care îi tămîia, ca să le intre în favor. NEGRUZZI, S. I 278. Au doar ție se cuvine a-nmulți măgulitorii Ce aleargă cu cățuia Tămîind stăpînitorii. CONACHI, P. 258. 3. Refl. Fig. (Rar) A se îmbăta, a se chercheli. Ei la cîrciumă aleargă, Cu oala de dimineață, Se tămîie-n toată viața. PANN, P. V. I 110.

TĂMÎIER, tămîiere, s. n. Tămîierniță, tămîietoare.

TĂMÎIERE, tămîieri, s. f. Acțiunea de a tămîia și rezultatul ei. 1. Afumare cu tămîie. Toți slujbașii monastirii îmbrăcați în aurite vestminte, cu cîntări, tămîieri și făclii, plecară. NEGRUZZI, S. I 215. 2. Fig. Laudă exagerată, lingușire. Tămîierile îmi păreau ofense. M. I. CARAGIALE, C. 106. Cel ce ca omătul ni se părea de alb Cu totul ni s-arată pătat de mîrșăvii. Atunci a mea lucrare zadarnică rămîne, Și trebui altui idol s-aducem tămîiere. NEGRUZZI, S. II 218.

A SE TĂMÂIA mă ~iez intranz. pop. A se îmbăta usor; a se ameți; a se chercheli; a se aghesmui; a se afuma. /Din tămâie

A TĂMÂIA ~iez tranz. 1) A afuma cu tămâie. 2) fig. (persoane) A lăuda în mod exagerat (pentru a-i câștiga bunăvoința); a măguli; a linguși; a flata. /Din tămâie

TĂMÎIA vb. (Mold.) A se închina (unei divinități), a adora; a aduce jertfă. Nu te închini dumnedzăilor noștri și să-i tămîiedzi ca și noi ? VARLAAM. Să nu lase să să-nchine oamenii lui viu D[u]mn[e]zău, ce idolilor și dracilor să tămîieze. DOSOFTEI, VS. Etimologie: tămîie + suf. -a.

tămâià v. 1. a afuma cu tămâie; 2. fig. a linguși, a onora peste măsură; 3. fam. a se îmbăta.

tămîĭ, a -á, V. tămîĭez.

tămîĭéz și -îĭ, a -ĭá v. intr. și tr. (d. tămîĭe). Afum cu tămîĭe: a tămîĭa pin biserică, biserica. V. tr. Fig. Lingușesc, onorez peste măsură: a-ĭ tămîĭa pe ceĭ marĭ. V. refl. Iron. Mă amețesc, mă îmbăt.

tămâiere s. f., g.-d. art. tămâierii; pl. tămâieri

tămâiere s. f., g.-d. art. tămâierii; pl. tămâieri

tămâiere s. f., g.-d. art. tămâierii; pl. tămâieri

tămâia (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. tămâiez, 3 tămâiază, 1 pl. tămâiem; conj. prez. 1 sg. să tămâiez, 3 să tămâieze; ger. tămâind

tămâier² (vas pentru tămâie) s. n., pl. tămâiere

tămâia (a ~) vb., ind. prez. 3 tămâiază; conj. prez. 3 să tămâieze; ger. tămâind; part. tămâiat

tămâier² (vas pentru tămâie) s. n., pl. tămâiere

tămâia vb., ind. prez. 1 sg. tămâiez, 3 sg. și pl. tămâiază; conj. prez. 3 sg. și pl. tămâieze; ger. tămâind; part. tămâiat

tămâier (tămâierniță) s. n., pl. tămâiere

tămîia (ind. prez. 1 sg. tămîiez, 3 sg. și pl. tămîiază)

tămâier, -iere.

tămâiez, -âiază 3, -âieze 3 conj., -âiam 1 imp., -âind ger., -âiere inf. s.

TĂMÂIERE s. v. cădelnițare.

TĂMÂIERE s. v. flatare, lingușeală, lingușire, măguleală, măgulire.

TĂMÂIA vb. v. cădelnița.

TĂMÂIA vb. v. ameți, chercheli, flata, îmbăta, linguși, măguli, turmenta.

TĂMÂIER s. v. cădelniță, ienupăr, jneapăn.

TĂMÎIA vb. (BIS.) a cădelnița, (înv. și reg.) a cădi. (Preotul ~.)

tămîia vb. v. AMEȚI. CHERCHELI. FLATA. ÎMBĂTA. LINGUȘI. MĂGULI. TURMENTA.

tămîier s. v. CĂDELNIȚĂ. IENUPĂR. JNEAPĂN.

TĂMÎIERE s. (BIS.) cădelnițare.

tămîiere s. v. FLATARE. LINGUȘEALĂ. LINGUȘIRE. MĂGULEALĂ. MĂGULIRE.

tămâiere, tămâieri s. f. Acțiunea de a tămâia și rezultatul ei; (în practica și ritualul creștin) simbol al rugăciunii către Dumnezeu, precum și al cererilor și dorințelor credincioșilor ca rugăciunea să se înalțe la ceruri așa cum se înalță fumul de tămâie; tămâiat (2). ◊ Altarul tămâierii = altar la evrei în Cortul mărturiei și în templu, special amenajat, unde se duceau sacrificii de tămâie (și de alte mirodenii) dimineața și seara. – Din tămâia.

tămâia, tămâiez I. v. t. a copleși cu laude excesive, a linguși II. v. r. a se îmbăta, a se chercheli