2 intrări

16 definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

STRIGĂTOR, -OARE, strigători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Care strigă; fig. care se remarcă, iese în evidență (mai ales prin aspecte sau efecte negative); izbitor; evident. ◊ Expr. Strigător la cer, se spune despre ceva de o gravitate deosebită, care revoltă, indignează sau despre ceva care trebuie luat neapărat în seamă, care este evident. 2. S. m. (Înv. și pop.) Crainic, vestitor. – Striga + suf. -ător.

STRIGĂTOR, -OARE, strigători, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Care strigă; fig. care se remarcă, iese în evidență (mai ales prin aspecte sau efecte negative); izbitor; evident. ◊ Expr. Strigător la cer, se spune despre ceva de o gravitate deosebită, care revoltă, indignează sau despre ceva care trebuie luat neapărat în seamă, care este evident. 2. S. m. (Înv. și pop.) Crainic, vestitor. – Striga + suf. -ător.

strigător, ~oare [At: CORESI, EV. 271 / Pl: ~i, ~oare / E: striga + -(ă)tor] 1 a (Rar) Care strigă. 2 a (D. zgomote) Puternic. 3 a (Rar; d. culori sau obiecte colorate) Strident (2). 4 a (Fig) Care se face remarcat mai ales prin aspecte negative. 5 a (Pex) Evident (1). 6 a (Îla) ~ la cer (sau, rar, la ceruri) Care se afirmă cu putere (prin gravitate, importanță etc.) impunând să fie neapărat luat în seamă sau care se revoltă. 7 smf (Îvp; rar la f) Vestitor. 8 sf Instrument care imită strigătul animalelor, folosit de vânător pentru a chema vânatul Si: țipătoare. 9 smf (Rar) Numele unei păsări nedefinite mai îndeaproape.

STRIGĂTOR1, strigători, s. m. (Învechit și arhaizant) Crainic, vestitor. Se duseră deci strigători și spre soare-apune și spre soare-răsare și vestiră pretutindeni hotărîrea împărătească. VISSARION, B. 19.

STRIGĂTOR2, -OARE, strigători, -oare, adj. Care strigă; fig. care se face remarcat (mai ales prin aspecte negative); evident, izbitor. Umilirea națională nu mai era așa de strigătoare. IBRĂILEANU, SP. CR. 84. ◊ Expr. Strigător la cer = care se afirmă cu putere, care trebuie neapărat luat în seamă. Pășii mai departe spre îndeplinirea altor lipsuri, deopotrivă strigătoare la cer. HOGAȘ, M. N. 171. Dreptatea mea e strigătoare la cer. VLAHUȚĂ, O. A. III 7.

STRIGĂTOR2 ~i m. înv. Persoană care anunța cu voce tare unele știri; crainic; vestitor. /a striga + suf. ~ător

STRIGĂTOR1 ~oare (~ori, ~oare) 1) Care strigă. 2) fig. Care se deosebește net (mai ales prin trăsături negative). ◊ ~ la cer a) care este extrem de revoltător; care trezește indignare; b) care se cere a fi luat neapărat în seamă. /a striga + suf. ~ător

strigător a. 1. care strigă; 2. fig. care excită a se plânge tare: nedreptate strigătoare.

strigătór, -oáre adj. Care strigă. Fig. care-țĭ sparge urechile: o voce strigătoare. Care te face să strigi în gura mare cerînd dreptate: o nedreptate strigătoare la cer. Care-țĭ atrage atențiunea prea tare (fr. criard): o mitocană cu o rochie de o coloare strigătoare.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

strigător adj. m., s. m., pl. strigători; adj. f. sg. și pl. strigătoare

strigător adj. m., s. m., pl. strigători; adj. f. sg. și pl. strigătoare

strigător adj. m., s. m., pl. strigători; f. sg. și pl. strigătoare

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

STRIGĂTOR s. v. crainic, mesager, sol, trimis, vestitor.

STRIGĂTOR adj. v. intens, izbitor, strident, tare, țipător, violent.

strigător s. v. CRAINIC. MESAGER. SOL. TRIMIS. VESTITOR.

strigător adj. v. INTENS. IZBITOR. STRIDENT. TARE. ȚIPĂTOR. VIOLENT.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

strigător la cer expr. 1. revoltător, de o deosebită gravitate. 2. evident, vădit; imposibil de trecut cu vederea.

Intrare: strigător (adj.)
strigător1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • strigător
  • strigătorul
  • strigătoru‑
  • strigătoare
  • strigătoarea
plural
  • strigători
  • strigătorii
  • strigătoare
  • strigătoarele
genitiv-dativ singular
  • strigător
  • strigătorului
  • strigătoare
  • strigătoarei
plural
  • strigători
  • strigătorilor
  • strigătoare
  • strigătoarelor
vocativ singular
plural
Intrare: strigător (s.m.)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • strigător
  • strigătorul
  • strigătoru‑
plural
  • strigători
  • strigătorii
genitiv-dativ singular
  • strigător
  • strigătorului
plural
  • strigători
  • strigătorilor
vocativ singular
  • strigătorule
plural
  • strigătorilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

strigător, strigătoareadjectiv

  • 1. Care strigă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.1. figurat Care se remarcă, iese în evidență (mai ales prin aspecte sau efecte negative). DEX '09 DLRLC
      • format_quote Umilirea națională nu mai era așa de strigătoare. IBRĂILEANU, SP. CR. 84. DLRLC
      • chat_bubble Strigător la cer, se spune despre ceva de o gravitate deosebită, care revoltă, indignează sau despre ceva care trebuie luat neapărat în seamă, care este evident. DEX '09 DEX '98 DLRLC
        • format_quote Pășii mai departe spre îndeplinirea altor lipsuri, deopotrivă strigătoare la cer. HOGAȘ, M. N. 171. DLRLC
        • format_quote Dreptatea mea e strigătoare la cer. VLAHUȚĂ, O. A. III 7. DLRLC
etimologie:
  • Striga + sufix -ător. DEX '98 DEX '09

strigător, strigătorisubstantiv masculin

  • 1. învechit popular Crainic, mesager, sol, trimis, vestitor. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Se duseră deci strigători și spre soare-apune și spre soare-răsare și vestiră pretutindeni hotărîrea împărătească. VISSARION, B. 19. DLRLC
etimologie:
  • Striga + sufix -ător. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.