SERDAR, serdari, s. m. 1. (În sec. XVII-XVIII, în Țara Românească și Moldova) Comandant de oaste, mai ales de călărime. ◊ Marele serdar sau serdarul mare = comandant de oaste făcând parte dintre boierii de divan. Serdar de mazili = comandantul călărimii formate din boierii mazili. 2. (În sec. XVIII-XIX) Boier de rang mijlociu. – Din tc. serdār.

serdar sm [At: M. COSTIN, ap. GCR I, 200/7 / V: (înv) săr~ / Pl: ~i / E: tc serdar] 1 (În Țara Românească și Moldova, în sec. XVII-XVIII) Dregător domnesc care avea funcția de comandant de oaste, dar mai ales de călărime. 2 (În sec. XVIII-XIX) Boier de rang mijlociu sau mic. 3 (Îs) ~ mare (sau mare ori marele ~) Comandant de oaste care făcea parte dintre boierii de divan. 4 (Îc) Vel-~ Serdar (3). 5 (Îs) ~ de mazili Comandant al călărimii formate din boieri mazili. 6 General (de cavalerie) în armata otomană. 7 (Îc) ~-ecrem Comandant al cavaleriei la turci. 8 (Reg) Călău¹ (2). 9-15 Persoană care are gradul sau rangul de serdar (1-7).

SERDAR, serdari, s. m. 1. (În sec. XVII-XVIII, în Țara Românească și Moldova) Comandant de oaste, mai ales de călărime. ◊ Marele serdar sau serdarul mare = comandant de oaste facând parte dintre boierii de divan. Serdar de mazili = comandantul călărimii formate din boierii mazili. 2. (În sec. XVIII-XIX) Boier de rang mijlociu. – Din tc. serdār.

SERDAR, serdari, s. m. 1. (În sec. al XVII-lea) Comandant de oaste, mai ales de călărime. ◊ Marele serdar (sau serdarul mare) = comandant de oaste avînd rangul între marele clucer și marele sluger. Serdarul de mazili = comandantul călărimii formate din boierii mazili. (Cu pronunțare regională) Călărimea sărdarului de mazili... se alcătuia de toți boierii ieșiți din slujbă, ce se numeau mazili. BĂLCESCU, O. I 14. 2. (În sec. al XVIII-lea și al XIX-lea) Titlu de boierie, boier care se încadra ca rang între boierii de clasa a II-a și a III-a. Înaintat în cinul boieresc, serdarul luase, cu prilejul mergerii la școală a lui Costache, numele de Bălcescu. CAMIL PETRESCU, O. I 148. Serdarul Pipirig mă înștiințează că are să vie la soupe. ALECSANDRI, T. 740. Buna mumă... rămase încîntată văzînd... că cere pe fiică-sa un postelnic, pe dînsa, fată de serdar. NEGRUZZI, S. I 72. 3. (Turcism învechit; numai în expr.) Serdar-ecrem = șeful cavaleriei la turci. Să se înțeleagă domnul vostru cu serdar-ecremul turcesc. ODOBESCU, S. III 438.

SERDAR ~i m. 1) (în evul mediu) Comandant de oaste și, mai ales, de călărime. 2) (în sec. XVIII-XIX) Boier de rang mijlociu. /<turc. serdar

serdar m. Mold. od. 1. comandant al cavaleriei, rang inferior hatmanului; 2. mai târziu, rang de boierie: serdari, căminari și ciuceri mari GHICA. [Turc. SERDAR, general, lit. care stă în cap].

serdár m. (turc. serdar, d. pers. ser-dar [ser, cap, și dar, care tine]; ngr. serdáris, bg. sîrb. serdar. V. ser-ascher, sermaĭa, salahor, cîrcserdar). La Turcĭ, comandantu ĭernicerilor dintr’un district; la Moldoveni, comandantu călărimiĭ din ținuturile Orheĭ, Lăpușna și Soroca pentru respingerea Cazacilor și Tătarilor (în rang venea îndată după hatman); în Țara Românească, căpitanu menzilurilor (poștelor) și îngrijitoru conacelor (Avea supt el o ceata de oștenĭ, salahoriĭ și carele de proviziunĭ); maĭ pe urmă, un boĭer de rangu al doilea (Șăin.) – Și sărdar, mold. sardar. Fem. serdăreasă și sărdăreasă, pl. ese, soție de serdar.

sărdar sn vz serdar

sărdár V. serdar.

serdar s. m., pl. serdari

serdar s. m., pl. serdari

serdar s. m., pl. serdari

serdar (-ri), s. m. – 1. General turc, de cavalerie. – 2. (Mold.) Comandant militar de la frontiera Nistrului. – 3. (Munt.) Boier de rang mijlociu, primul din categoria lui, șeful armatei, inspector general al poștelor și comunicațiilor. – 4. În sec. XVIII-XIX, titlu nobiliar, boier de rangul al treilea, asimilat de Regulamentul Organic cu gradul de căpitan. – Var. sărdar. Tc. (per.) serdar (Roesler 603; Șeineanu, II, 319; Lokotsch 1851). – Der. serdăreasă, s. f. (nevastă de serdar); serdăresc adj. (de serdar); serdărie, s. f. (funcția de serdar); cîrcserdar, s. m. (în primele decenii ale sec. XIX, căpitan de jandarmerie rural), din tc. kirkserdar.

SERDAR s.m. (Mold., ȚR) Dregător domnesc, îndeplinind mai ales atribuții militare (uneori cu determinări de tipul mare, vel); în Țara Românească este comandant de cavalerie, subordonat marelui spătar. A: Au legat voroava ... și cu Ștefan sărdariul. M. COSTIN. Șoimii ca hatmanii, uleii ca serdarii, cor vii ca căpitanii pe dinaintea gloatelor . . . se primbla. CANTEMIR, IST. Vel sărdar. GHEORGACHI; cf. N. COSTIN, PSEUDO-COSTIN, 3^r, 11^v; PSEUDO-MUSTE; NECULCE. B: Au sosit Barbul sărdar. IST. Ț.R. Pre Lupul l-au pus spătar mare, pre Buzdugan, sărdar. R. POPESCU. // C: Îndată l-au pus sărdariu mare oștilor. ÎVM, 203^r. Etimologie: tc. serdar. Vezi și serdărie.

serdar, serdari, s.m. (înv.) 1. (în sec. XVI-XVII) comandant de oaste, mai ales de călărime. 2. (în sec. XVIII-XIX) boier de rang mijlociu. 3. general de cavalerie în armata otomană. 4. (reg.) călău.