15 definiții pentru serdar
din care- explicative (10)
- morfologice (3)
- etimologice (1)
- specializate (1)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
SERDAR, serdari, s. m. 1. (În sec. XVII-XVIII, în Țara Românească și Moldova) Comandant de oaste, mai ales de călărime. ◊ Marele serdar sau serdarul mare = comandant de oaste făcând parte dintre boierii de divan. Serdar de mazili = comandantul călărimii formate din boierii mazili. 2. (În sec. XVIII-XIX) Boier de rang mijlociu. – Din tc. serdār.
serdar sm [At: M. COSTIN, ap. GCR I, 200/7 / V: (înv) săr~ / Pl: ~i / E: tc serdar] 1 (În Țara Românească și Moldova, în sec. XVII-XVIII) Dregător domnesc care avea funcția de comandant de oaste, dar mai ales de călărime. 2 (În sec. XVIII-XIX) Boier de rang mijlociu sau mic. 3 (Îs) ~ mare (sau mare ori marele ~) Comandant de oaste care făcea parte dintre boierii de divan. 4 (Îc) Vel-~ Serdar (3). 5 (Îs) ~ de mazili Comandant al călărimii formate din boieri mazili. 6 General (de cavalerie) în armata otomană. 7 (Îc) ~-ecrem Comandant al cavaleriei la turci. 8 (Reg) Călău1 (2). 9-15 Persoană care are gradul sau rangul de serdar (1-7).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
SERDAR, serdari, s. m. 1. (În sec. XVII-XVIII, în Țara Românească și Moldova) Comandant de oaste, mai ales de călărime. ◊ Marele serdar sau serdarul mare = comandant de oaste facând parte dintre boierii de divan. Serdar de mazili = comandantul călărimii formate din boierii mazili. 2. (În sec. XVIII-XIX) Boier de rang mijlociu. – Din tc. serdār.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de andreeadima
- acțiuni
SERDAR, serdari, s. m. 1. (În sec. al XVII-lea) Comandant de oaste, mai ales de călărime. ◊ Marele serdar (sau serdarul mare) = comandant de oaste avînd rangul între marele clucer și marele sluger. Serdarul de mazili = comandantul călărimii formate din boierii mazili. (Cu pronunțare regională) Călărimea sărdarului de mazili... se alcătuia de toți boierii ieșiți din slujbă, ce se numeau mazili. BĂLCESCU, O. I 14. 2. (În sec. al XVIII-lea și al XIX-lea) Titlu de boierie, boier care se încadra ca rang între boierii de clasa a II-a și a III-a. Înaintat în cinul boieresc, serdarul luase, cu prilejul mergerii la școală a lui Costache, numele de Bălcescu. CAMIL PETRESCU, O. I 148. Serdarul Pipirig mă înștiințează că are să vie la soupe. ALECSANDRI, T. 740. Buna mumă... rămase încîntată văzînd... că cere pe fiică-sa un postelnic, pe dînsa, fată de serdar. NEGRUZZI, S. I 72. 3. (Turcism învechit; numai în expr.) Serdar-ecrem = șeful cavaleriei la turci. Să se înțeleagă domnul vostru cu serdar-ecremul turcesc. ODOBESCU, S. III 438.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
SERDAR ~i m. 1) (în evul mediu) Comandant de oaste și, mai ales, de călărime. 2) (în sec. XVIII-XIX) Boier de rang mijlociu. /<turc. serdar
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
SERDAR s.m. (Mold., ȚR) Dregător domnesc, îndeplinind mai ales atribuții militare (uneori cu determinări de tipul mare, vel); în Țara Românească este comandant de cavalerie, subordonat marelui spătar. A: Au legat voroava ... și cu Ștefan sărdariul. M. COSTIN. Șoimii ca hatmanii, uleii ca serdarii, cor vii ca căpitanii pe dinaintea gloatelor . . . se primbla. CANTEMIR, IST. Vel sărdar. GHEORGACHI; cf. N. COSTIN, PSEUDO-COSTIN, 3r, 11v; PSEUDO-MUSTE; NECULCE. B: Au sosit Barbul sărdar. IST. Ț.R. Pre Lupul l-au pus spătar mare, pre Buzdugan, sărdar. R. POPESCU. // C: Îndată l-au pus sărdariu mare oștilor. ÎVM, 203r. Etimologie: tc. serdar. Vezi și serdărie.
- sursa: DLRLV (1987)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
serdar m. Mold. od. 1. comandant al cavaleriei, rang inferior hatmanului; 2. mai târziu, rang de boierie: serdari, căminari și ciuceri mari GHICA. [Turc. SERDAR, general, lit. care stă în cap].
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
serdár m. (turc. serdar, d. pers. ser-dar [ser, cap, și dar, care tine]; ngr. serdáris, bg. sîrb. serdar. V. ser-ascher, sermaĭa, salahor, cîrcserdar). La Turcĭ, comandantu ĭernicerilor dintr’un district; la Moldoveni, comandantu călărimiĭ din ținuturile Orheĭ, Lăpușna și Soroca pentru respingerea Cazacilor și Tătarilor (în rang venea îndată după hatman); în Țara Românească, căpitanu menzilurilor (poștelor) și îngrijitoru conacelor (Avea supt el o ceata de oștenĭ, salahoriĭ și carele de proviziunĭ); maĭ pe urmă, un boĭer de rangu al doilea (Șăin.) – Și sărdar, mold. sardar. Fem. serdăreasă și sărdăreasă, pl. ese, soție de serdar.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
sărdar sn vz serdar
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
sărdár V. serdar.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
serdar s. m., pl. serdari
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
serdar s. m., pl. serdari
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
serdar s. m., pl. serdari
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare etimologice
Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
serdar (-ri), s. m. – 1. General turc, de cavalerie. – 2. (Mold.) Comandant militar de la frontiera Nistrului. – 3. (Munt.) Boier de rang mijlociu, primul din categoria lui, șeful armatei, inspector general al poștelor și comunicațiilor. – 4. În sec. XVIII-XIX, titlu nobiliar, boier de rangul al treilea, asimilat de Regulamentul Organic cu gradul de căpitan. – Var. sărdar. Tc. (per.) serdar (Roesler 603; Șeineanu, II, 319; Lokotsch 1851). – Der. serdăreasă, s. f. (nevastă de serdar); serdăresc adj. (de serdar); serdărie, s. f. (funcția de serdar); cîrcserdar, s. m. (în primele decenii ale sec. XIX, căpitan de jandarmerie rural), din tc. kirkserdar.
- sursa: DER (1958-1966)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare specializate
Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.
serdar, serdari, s.m. (înv.) 1. (în sec. XVI-XVII) comandant de oaste, mai ales de călărime. 2. (în sec. XVIII-XIX) boier de rang mijlociu. 3. general de cavalerie în armata otomană. 4. (reg.) călău.
- sursa: DAR (2002)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
substantiv masculin (M1) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular |
| |
plural |
|
serdar, serdarisubstantiv masculin
- 1. (În secolele XVII-XVIII) Comandant de oaste, mai ales de călărime. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- 1.1. Marele serdar sau serdarul mare = comandant de oaste făcând parte dintre boierii de divan. DEX '09 DLRLC
- 1.2. Serdar de mazili = comandantul călărimii formate din boierii mazili. DEX '09 DLRLC
- Călărimea sărdarului de mazili... se alcătuia de toți boierii ieșiți din slujbă, ce se numeau mazili. BĂLCESCU, O. I 14. DLRLC
-
-
- 2. (În secolele XVIII-XIX) Boier de rang mijlociu. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Înaintat în cinul boieresc, serdarul luase, cu prilejul mergerii la școală a lui Costache, numele de Bălcescu. CAMIL PETRESCU, O. I 148. DLRLC
- Serdarul Pipirig mă înștiințează că are să vie la soupé. ALECSANDRI, T. 740. DLRLC
- Buna mumă... rămase încîntată văzînd... că cere pe fiică-sa un postelnic, pe dînsa, fată de serdar. NEGRUZZI, S. I 72. DLRLC
-
- Serdar-ecrem = șeful cavaleriei la turci. DLRLC
- Să se înțeleagă domnul vostru cu serdar-ecremul turcesc. ODOBESCU, S. III 438. DLRLC
-
etimologie:
- serdār DEX '98 DEX '09