SERDAR s.m. (Mold., ȚR) Dregător domnesc, îndeplinind mai ales atribuții militare (uneori cu determinări de tipul mare, vel); în Țara Românească este comandant de cavalerie, subordonat marelui spătar. A: Au legat voroava ... și cu Ștefan sărdariul. M. COSTIN. Șoimii ca hatmanii, uleii ca serdarii, cor vii ca căpitanii pe dinaintea gloatelor . . . se primbla. CANTEMIR, IST. Vel sărdar. GHEORGACHI; cf. N. COSTIN, PSEUDO-COSTIN, 3^r, 11^v; PSEUDO-MUSTE; NECULCE. B: Au sosit Barbul sărdar. IST. Ț.R. Pre Lupul l-au pus spătar mare, pre Buzdugan, sărdar. R. POPESCU. // C: Îndată l-au pus sărdariu mare oștilor. ÎVM, 203^r. Etimologie: tc. serdar. Vezi și serdărie.