rutină sf [At: I. IONESCU, V. 8 / Pl: ? / E: fr routine] 1 Abilitate rezultată dintr-o practică îndelungată. 2 (Dep) Respectare servilă a unei norme de lucru Si: manierism.

RUTINĂ s. f. Capacitate cîștigată printr-o practică îndelungată (uneori fără cunoașterea principiilor și a regulilor generale); (depreciativ) respectare prea servilă a unui șablon de lucru, lipsă de suplețe pentru deprinderi noi; anchiloză.

RUTINĂ² s.f. Substanță chimică de origine vegetală, folosită în farmacie ca diuretic, antihemoragic etc. [< fr. rutine].

RUTINĂ¹ s.f. 1. Obicei, operație repetată zilnic sau periodic. ♦ Operație efectuată de un calculator electronic. 2. Deprindere de a lucra mecanic, mereu în același fel. ♦ (Depr.) Respectare prea servilă a unor reguli și deprinderi învechite. V. manierism. [< fr. routine].

RUTINĂ¹ s. f. 1. capacitate, îndemânare câștigată printr-o practică îndelungată. ◊ (depr.) deprindere de a lucra, de a gândi mecanic, mereu în același fel; respectare prea servilă a unor reguli și deprinderi învechite. 2. (inform.) set de instrucțiuni din ansamblul unui program de prelucrare a datelor, la servirea mai multor programe, când operațiile sunt comune; (sub)program de folosință curentă sau repetitiv, care asigură o funcție bine definită. (< fr., engl. routine)

RUTINĂ² s. f. substanță chimică de origine vegetală în farmacie ca diuretic, antihemoragic etc. (< fr. rutine)

RUTINĂ² f. Substanță chimică extrasă din florile, frunzele și tulpina unor plante, întrebuințată în medicină. /<fr. routine

RUTINĂ¹ ~e f. 1) depr. Obișnuință de a gândi și a acționa în mod mecanic. 2) rar Abilitate obținută printr-o practică îndelungată. [G.-D. rutinei] /<fr. routine

rutină f. 1. capacitate dobândită prin o deprindere îndelungată; 2. deprindere oarbă de a face ceva totdeauna în acelaș chip: rutina e vătămătoare progresului.

*rutínă f., pl. e (fr. routine, d. route, drum). Îndemănare cîștigată pin practică: a avea rutina afacerilor. Deprindere oarbă de a proceda tot-de-a-una cum aĭ apucat: rutina e vătămătoare progresuluĭ. V. pareatcă.

rutina vtr [At: LM / Pzi: ~nez / E: fr routiner] 1-2 (Rar) A învăța prin rutină.

RUTINA vb. I. tr. (Rar) A învăța prin rutină. ♦ refl. A căpăta anumite deprinderi; a căpăta rutină. [< fr. routiner].

RUTINA vb. I. tr. a crea anumite deprinderi. II. refl. a căpăta rutină. (< fr. routiner)

rutinà v. a învăța prin rutină.

*rutinéz v. tr. (fr. routiner). Deprind în afacerĭ. V. refl. Tînăru s’a rutinat.

rutină s. f., g.-d. art. rutinei

rutină s. f., g.-d. art. rutinei

rutină (obișnuință, substanță chimică) s. f., g.-d. art. rutinei

rutina vb., ind. prez. 1 sg. rutinez, 3 sg. și pl. rutinează

RUTINĂ s. v. experiență.

RUTINĂ s. experiență, practică, (înv.) ispită, ispitire. (Cunoaște ceva din ~.)

RUTÍNĂ² (< fr.) s. f. (FARM.) Substanță chimică naturală, care face parte din grupa flavonelor (vitamina P). Se găsește în florile, în frunzele și în tulpinile multor plante, din care se și extrage (hrișcă, diferite specii de Forsythia etc.). R. mărește rezistența capilarelor, diminuează permeabilitatea celulară, fiind utilizată pentru aceste calități în tratamentul diatezelor hemoragice, în hipertensiunea arterială, ca diuretic etc.