DEX online - Căutare: repugnă

repugna verb		infinitiv	infinitiv lung	participiu	gerunziu	imperativ pers. a II-a
		(a) repugna	repugnare	repugnat	repugnând	singular	plural
		(a) repugna	repugnare	repugnat	repugnând	—	—

numărul	persoana	prezent	conjunctiv prezent	imperfect	perfect simplu	mai mult ca perfect
singular	I (eu)	—	—	—	—	—
	a II-a (tu)	—	—	—	—	—
	a III-a (el, ea)	repugnă	(să) repugne	repugna	repugnă	repugnase
plural	I (noi)	—	—	—	—	—
	a II-a (voi)	—	—	—	—	—
	a III-a (ei, ele)	repugnă	(să) repugne	repugnau	repugnară	repugnaseră

Link către această paradigmă

REPUGNÁ, pers. 3 repugnă, vb. I. Intranz. (Livr.) A-i produce cuiva silă sau dezgust, a-i provoca cuiva oroare, a-i displăcea profund. – Din fr. répugner, lat. repugnare.
Sursa: DEX '98 | Trimisă de ana_zecheru, 2 Jul 2004 | Greșeală de tipar

REPUGNÁ vb. v. displăcea.
Sursa: Sinonime | Trimisă de siveco, 4 Aug 2004 | Greșeală de tipar

A repugna ≠ a atrage
Sursa: Antonime | Trimisă de siveco, 3 Aug 2004 | Greșeală de tipar

repugná vb., ind. prez. 3 sg. repúgnă
Sursa: Dicționar ortografic | Trimisă de siveco, 10 Aug 2004 | Greșeală de tipar

A REPUGNÁ pers. 3 repúgnă intranz. livr. A inspira repugnanță; a produce repulsie; a displăcea totalmente. /<fr. répugner, lat. repugnare
Sursa: NODEX | Trimisă de siveco, 21 Aug 2004 | Greșeală de tipar

REPUGNÁ vb. I. intr. A-i produce cuiva silă, oroare, dezgust; a-i displăcea profund. [P.i. 3,6 repúgnă. / < fr. répugner, cf. lat. repugnare – a rezista].
Sursa: DN | Trimisă de LauraGellner, 21 Mar 2007 | Greșeală de tipar

REPUGNÁ vb. intr. a-i produce cuiva silă, oroare; a-i displăcea profund. (< fr. répugner, lat. repugnare)
Sursa: MDN | Trimisă de raduborza, 15 Sep 2007 | Greșeală de tipar