PROZELIT, -Ă, prozeliți, -te, s. m. și f. Păgân convertit la iudaism; p. ext. persoană convertită de curând la o credință, la o doctrină etc.; adept nou (și înflăcărat) al unei credințe, al unei doctrine etc. – Din fr. prosélyte, lat. proselytus.

prozelit, ~ă smf, a [At: NICOLAU, P. 320 / S și: ~ose~ / Pl: ~iți, ~e / E: lat proselytus, fr prosélyte] 1-2 (Persoană) convertit (ă) de curând la o credință, la o doctrină etc. 3-4 (Adept) al unei credințe, al unei doctrine etc.

PROZELIT, -Ă, prozeliți, -te, s. m. și f. Persoană convertită de curând la o credință, la o doctrină etc.; adept nou (și înflăcărat) al unei credințe, al unei doctrine etc. – Din fr. prosélyte, lat. proselytus.

PROZELIT, -Ă, prozeliți, -te, s. m. și f. Persoană cîștigată de curînd pentru o credință, o doctrină etc.; adept nou și înflăcărat. Trimis să facă prozeliți printre grecii din Rusia, de-abia ajuns la Odesa, a fost arestat de poliție. GHICA, S. 95. Luxul, acum, își avea prozeliții săi în toate clasele societății. FILIMON, C. 202.

PROZELIT, -Ă s.m. și f. Cel convertit de curînd la o religie, la o doctrină etc.; adept nou și înflăcărat. [< fr. prosélyte, cf. lat. proselytus, gr. proselytos].

PROZELIT, -Ă s. m. f. cel convertit de curând la o credință, la o ideologie, doctrină etc. (< fr. prosélyte, lat. proselytus, gr. proselytos)

PROZELIT ~tă (~ți, ~te) m. și f. 1) rel. Persoană convertită de curând la o altă credință; neofit. 2) Adept nou și înflăcărat al unei doctrine sau concepții; neofit. /<fr. prosélyte, lat. proselytus

prozelit m. 1. cel de curând convertit; 2. fig. partizan nou al opiniunilor unui partid.

*prozelít, V. proselit.

*proselít, -ă (fr. prosélyte, lat. prosélytus, d. vgr. prosélytos, venetic, convertit). La vechiĭ Ebreĭ, străin convertit la ĭudaizm. Astăzĭ, convertit la o credință religioasă. Fig. Adept noŭ: automobilizmu îșĭ face în fiecare zi proselițĭ. – Și proz- (după fr.). V. neofit.

prozelit s. m., pl. prozeliți

prozelit s. m., pl. prozeliți

prozelit s. m., pl. prozeliți

prozelit

prozelit.