proclamare sf [At: KOGĂLNICEANU, S. A. 192 / Pl: ~mări / E: proclama] 1 Anunțare solemnă și oficială a unui fapt, a unui eveniment, a unei hotărâri etc. de o mare importanță pentru o colectivitate. 2 Hotărâre de a realiza un lucru de mare importanță. 3 Stabilire declarată cu fermitate și public a unui lucru important Si: (înv) proclamație (4). 4 Acordare oficială a unei împuterniciri, a unui titlu, a unei calități etc. pentru o persoană Si: învestire. 5 Considerare publică într-un anumit fel. 6 Susținere a unui punct de vedere. 7-8 (Înv; ccr) Proclamație (1, 3).

PROCLAMARE s. f. 1. Acțiunea de a proclama; (în special) anunțare solemnă a constituirii unei forme de stat; p. ext. declarare, afirmare (solemnă) Proclamarea Republicii Populare a însemnat cucerirea întregii puteri politice de către clasa muncitoare aliată cu țărănimea muncitoare. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2858. Proclamarea egalității politice și civile pentru toti fiii Romîniei. KOGĂLNICEANU, S. A. 192. 2. (Învechit) Proclamație (1). Era olteanul în astă stare Cînd dete Tudor o proclamare Că duce moartea la osmanlîi. BOLLIAC, O. 139.

PROCLAMARE s.f. Acțiunea de a (se) proclama și rezultatul ei; proclamație. [< proclama].

proclama [At: HELIADE, D. J. 60/16 / V: ~clăma / Pzi: proclam, (înv) ~mez / E: lat proclamare, fr proclamer] 1 vt(a) (C. i. fapte, evenimente, hotărâri, acte etc. de o mare importanță) A anunța în mod solemn și oficial Si: (îvr) a prochema (2). 2 vt(a) (C. i. fapte, evenimente, hotărâri, acte etc. de o mare importanță) A hotărî în mod public să se realizeze. 3 vt (C. i. oameni) A acorda în mod oficial o împuternicire, un titlu, un drept, o calitate Si: a învesti, (înv) a prochema (1). 4-5 vtr A (se) stabili cu fermitate, cu claritate. 6 vt A susține deschis, cu convingere. 7-8 vtr A (se) califica în mod deschis, public într-un anumit fel Si: (îvr) a (se) proclamarisi (1-2).

proclăma v vz proclama

PROCLAMA, proclam, vb. I. Tranz. 1. A anunța ceva în mod solemn, a aduce la cunoștința publică un fapt de mare importanță. La 24 ianuarie 1859 a fost proclamată Unirea Principatelor. ▭ Ai de la Izlaz au proclamat revoluția. CAMIL PETRESCU, O. II 213. Unii din membrii noului guvern proclamat.... au intrat în tratațiuni cu o comisiune. GHICA, A. 26. ♦ A învesti în mod oficial cu calitatea de..., a declara. Eminescu a fost proclamat membru de onoare post-mortem al Academiei. SADOVEANU, E. 76. Eu proclam pe Manoil șeful nostru. BOLINTINEANU, O.394. Mitropolitul și episcopii.. salutînd pre doamna Ruxanda de regentă în vremea minorității fiului ei, proclamară pre Bogdan de domn. NEGRUZZI, S. I 160. ◊ Refl. pas. La 4 octombre 1705, Stanislav Lescinski și soția sa... se încoronară și se proclamară rege și regină Poloniei. NEGRUZZI, S. I 178. ◊ Refl. (Ironic) Pedantismul s-au încuibat între noi și ne-am proclamat toți scriitori mari. RUSSO, S. 164. 2. A susține, a afirma sus și tare, deschis, cu convingere, în public. Vînătorii proclamă că nimic pre pămînt nu se poate asemui cu plăcerile vînătoriei. ODOBESCU, S. III 100. – Prez. ind. și: (învechit) proclamez (MACEDONSKI, O. I 251, ALECSANDRI, P. I 125).

PROCLAMA vb. I. 1. tr. A anunța ceva în mod solemn. 2. tr., refl. A (se) învesti în mod oficial cu un titlu. 3. tr. A susține, a declara ceva deschis, în public. [P.i. proclam și -mez. / < fr. proclamer, it., lat. proclamare].

PROCLAMA vb. I. tr. 1. a anunța ceva în mod solemn. 2. a susține, a declara ceva deschis în public. II. tr., refl. a (se) învesti în mod oficial cu un titlu. (< fr. proclamer, lat. proclamare)

A PROCLAMA proclam tranz. 1) A recunoaște și a declara în mod solemn, printr-un act oficial. ~ dreptul la suveranitate. 2) A anunța sau a declara cu tărie în fața unui public numeros. Prezidendul proclamă că adevărul va triumfa. /<fr. proclamer, lat. proclamare

proclamà v. 1. a publica cu glasul tare și cu solemnitate: a proclama o lege; 2. fig. a declara sus și tare: a proclama libertatea.

*proclám, a -á v. tr. (lat. pro-clamare, d. pro, în ainte, și clamare, a striga. V. chem, a-clam). Anunț publicamente, strig tare și solemn: a proclama un rege. Fig. Iron. Declar sus și tare: a proclama pe cineva savant.

*proclamațiúne f. (lat. pro-clamatio. -ónis. Acțiunea de a proclama, enunțare (declarațiune) publică solemnă: proclamațiunea unuĭ rege. Scrierea care conține această declarațiune: proclamațiunile luĭ Bonaparte către armata din Italia. – Și -áție.

proclamare (desp. pro-cla-) s. f., g.-d. art. proclamării

proclamare (pro-cla-) s. f., g.-d. art. proclamării

proclamare s. f. (sil. -cla-), g.-d. art. proclamării; pl. proclamări

proclama (a ~) (desp. pro-cla-) vb., ind. prez. 1 sg. proclam, 3 proclamă; conj. prez. 1 sg. să proclam, 3 să proclame

proclama (a ~) (pro-cla-) vb., ind. prez. 3 proclamă

proclama vb. (sil. -cla-), ind. prez. 1 sg. proclam, 3 sg. și pl. proclamă

PROCLAMARE s. (JUR.) 1. instituire. (~ republicii.) 2. decretare. (~ stării de asediu.) 3. v. înscăunare.

PROCLAMARE s. (JUR.) 1. instituire. (~ republicii.) 2. decretare. (~ stării de asediu.) 3. înscăunare, întronare, învestire, ungere. (După ~ domnitorului.)

PROCLAMA vb. v. considera, socoti.

PROCLAMA vb. (JUR.) 1. a institui. (A ~ republica.) 2. v. decreta. 3. v. înscăuna. 4. a (se) declara. (A fost ~ președinte.)

proclama vb. v. CONSIDERA. SOCOTI.

PROCLAMA vb. (JUR.) 1. a institui. (A ~ republica.) 2. a decreta. (A ~ starea de asediu.) 3. a înscăuna, a întrona, a învesti, a numi, a pune, a unge, (înv.) a prochema, a propovădui, a striga, a vesti. (L-au ~ împărat.) 4. a (se) declara. (A fost ~ președinte.)