PRESTAȚIE, prestații, s. f. 1. Prestare. 2. Formă de impozit constând în efectuarea unor munci sau în predarea unor produse ori a unor sume de bani, pentru realizarea unor lucrări de interes public etc.; muncă, produse, bani care constituie această formă de impozit. [Var.: prestațiune s. f.] – Din fr. prestation, lat. praestatio, -onis.

prestație sf [At: BARIȚIU, P. A. III, 429 / V: (asr) ~iune, (reg) precis~ / Pl: ~ii / E: fr prestation, lat praestatio, -onis] 1 (Înv) Formă de impozit care consta în efectuarea unei munci gratuite sau, mai rar, în predarea unor produse ori a unei sume de bani în folosul stăpânului feudal, pentru realizarea unor lucrări de interes obștesc etc. 2 (Înv; pex) Muncă, produse, bani etc. care constituie prestația (1). 3 Muncă de scurtă durată, de obicei gratuită, efectuată pentru lucrări de interes public. 4 (Pex) Sumă de bani care reprezintă contravaloarea neefectuării prestației (3). 5 (Asr; pgn) Obligație materială. 6 Prestare (2). 7 (Îs) ~ de jurământ Depunere a jurământului în condițiile prevăzute de lege sau de uz. corectat(ă)

PRESTAȚIE, prestații, s. f. 1. Prestare. 2. Muncă de scurtă durată (de obicei gratuită) efectuată pentru lucrări de interes public; sumă de bani care reprezintă contravaloarea (neefectuată a) acestei munci. [Var.: prestațiune s. f.] – Din fr. prestation, lat. praestatio, -onis.

PRESTAȚIE, prestații, s. f. 1. Îndeplinirea unei munci gratuite, de scurtă durată (care poate fi răscumpărată și în bani), pentru efectuarea unor lucrări de interes obștesc (reparare de drumuri, construire de poduri etc.); impozit care reprezintă răscumpărarea în bani a acestei munci. [Țăranului] să-i vorbești despre lucruri pipăibile. Ce-l doare pe el. Adică jandarmul, notarul, pămîntul, birurile, prestația. C. PETRESCU, II 138. Știa că pîrăște picherului oamenii care nu ies la prestație. POPA, V. 82. 2. Faptul de a presta o activitate, de a-și pune serviciile la dispoziția cuiva. Prestațiile întreprinderilor comunale către populație. – Variantă: (învechit) prestațiune (KOGĂLNICEANU, S. A. 142) s. f.

PRESTAȚIE s.f. 1. Desfășurare a unei activități; prestare. 2. Muncă depusă gratuit pentru efectuarea unor operații de folos obștesc. [Gen. -iei, var. prestațiune s.f. / cf. fr. prestation, lat. praestatio].

PRESTAȚIE s. f. 1. prestare. 2. muncă depusă gratuit pentru efectuarea unor operații de folos obștesc. ◊ tot ceea ce un actor, un sportiv oferă publicului. (< fr. prestation, lat. prestatio)

prestație s. f. (spect., sport) Tot ceea ce un actor sau un sportiv oferă publicului; (aici) interpretare ◊ „V.R. aduce oarecare farmec personal – dar și o lipsă de convingere (sau de forță interpretativă) care-i pune prestația sub semnul derizoriului.” Săpt. 10 II 84 p. 7 (din fr. prestation; PR 1959; DN – alte sensuri, DEX, DN3)

PRESTAȚIE ~i f. 1) v. A PRESTA. 2) Muncă de folos obștesc, gratuită (și de scurtă durată). [G.-D. prestației; Sil. -ți-e] /<fr. prestation, lat. praestatio, ~onis

precistație^[1] sf vz prestație corectat(ă)

prestațiune sf vz prestație

PRESTAȚIUNE s.f. v. prestație.

prestați(un)e f. 1. depunere de jurământ; 2. impozit ce constă în zilele de lucru pentru repararea căilor județene și comunale: prestațiunile în natură pot fi înlocuite cu bani.

*prestațiúne f. (lat. praestátio, -statiónis, d. praestare, a fi înainte, a proteja, a furnisa. V. stațiune). Acțiunea de a presta: prestațiune de jurămînt. Impozit comunal în natură saŭ în banĭ destinat întrețineriĭ căilor județeneștĭ și comunale. – Ob. -áție.

prestație (desp. -ți-e-) s. f., art. prestația (desp. -ți-a), g.-d. art. prestației; pl. prestații, art. prestațiile (desp. -ți-i-)

prestație (-ți-e-) s. f., art. prestația (-ți-a), g.-d. art. prestației; pl. prestații, art. prestațiile (-ți-i-)

prestație s. f. stație

prestație

PRESTAȚIE s. v. desfășurare.

PRESTAȚIE s. efectuare, executare, îndeplinire, prestare. (~ unei munci utile.)