preoție sf [At: PRAV. GOV. 106^r/14 / V: (îrg) preuție / P: pre-o~ / Pl: ~ii / E: preot + -ie] 1-2 Calitate de preot (1-2) Si: (liv) sacerdoțiu, (pfm) popie. 3-4 Funcție pe care o îndeplinește un preot (1-2) Si: (liv) sacerdoțiu, (pfm) popie. 5 (Spc) Dar cu care este învestit un preot (1) Si: (liv) sacerdoțiu, (pfm) popie. 6 (Înv; îe) A lepăda (sau a delunga) din (sau de) ~ A răspopi. 7-9 (Înv) Preoțime (1-3). 10-11 (Înv; pex) Instituție reprezentată de preoți (1-2).

PREOȚIE s. f. Calitatea, demnitatea de preot, slujba de preot; sacerdoțiu, popie. Belciug rămăsese văduv din primul an al preoției. REBREANU, I. 76. (Și în forma preuție) De șaizeci și mai bine de ani, de cînd slujesc preuția, voi aveți să mă învățați tipicul.? CREANGĂ, A. 79. * Darul preoției v. dar. – Variantă: preuție s. f.

PREOȚIE f. 1) Funcție de preot; popie. 2) Durata de exercitare a acestei funcții; popie. [Sil. pre-o-] /preot + suf. ~ie

preoție f. 1. caracter, stare de preot; 2. darul preoțesc: preoția se dă numai celor ce se consacră cultului.

preuție sf vz preoție

preuțíe f. (d. preut). Est. Sacerdoțiŭ, calitatea de preut, daru preuțesc. Puterea preuțească: lupta dintre preuție și împărăție în evu mediŭ. Fig. Calitate sfîntă: paternitatea e o preuție. – În vest preo-. V. popie.

preoție (desp. pre-o-) s. f., art. preoția, g.-d. preoții, art. preoției

preoție (pre-o-) s. f., art. preoția, g.-d. preoții, art. preoției

preoție s. f. (sil. pre-o-), art. preoția, g.-d. preoții, art. preoției

PREOȚIE s. v. cler, preoțime.

PREOȚIE s. (BIS.) popie, (livr.) sacerdoțiu.

PREOȚIE s. (BIS.) popie, (livr.) sacerdoțiu.

preoție s. v. CLER. PREOȚIME.

preoție, preoții s. f. 1. (Înv.) Starea de consacrare sacerdotală a tuturor creștinilor, primită prin tainele botezului, mirungerii și euharistiei. 2. Slujirea sacerdotală a preotului, dată prin taina hirotoniei, care cuprinde întreaga activitate: didactică (învățătorească), harismatică-sfințitoare și de conducere pastorală a credincioșilor pe calea mântuirii (Mat. 28, 19); prezbiterat. 3. (Înv., cu sens colectiv) Preoțime; p. ext. instituție reprezentată de preoți. – Din preot + suf. -ie.