PREDOMINARE s. f. Faptul de a predomina; predominanță, predominație, predomnire. – V. predomina.

predominare sf [At: HELIADE, O. II, 53 / Pl: ~nări / E: predomina] 1 (Spc) Superioritate pe care cineva sau ceva o are asupra altcuiva în privința extinderii, greutății, puterii, influenței, importanței etc. Si: precumpănire (1), predominanță (1), preponderență (1), (rar) predominație (1), (înv) predomnire (1). 2 Ridicare valorică deasupra altora Si: precumpănire (2), predominanță (2), preponderență (2), (rar) predominație (2), (înv) predomnire (2). 3 Întâietate.

PREDOMINARE, predominări, s. f. Faptul de a predomina; predominanță, predominație, predomnire. – V. predomina.

PREDOMINARE, predominări, s. f. Faptul de a predomina.

PREDOMINARE s.f. Acțiunea de a predomina și rezultatul ei; predominanță; predominație. [< predomina].

predomina vi [At: CR (1846), 33¹/24 / Pzi: predomin, (rar) ~nez / E: fr prédominer] 1 A se impune față de altcineva prin număr, cantitate, dimensiune, forță, valoare, intensitate, autoritate etc. 2 A se ridica deasupra altora. 3 A avea întâietate, preponderență Si: a precumpăni (3), (înv) a predomni.

PREDOMINA, predomin, vb. I. Intranz. A covîrși (prin număr, forță, valoare, autoritate); a se ridica deasupra altora, a stăpîni, a domina. O voce puternică predomină, desigur, glasul lui Mihail. SAHIA, N. 44. Un neajuns are însă acest poem minunat; prea predomină în el nota tristeții, nota durerii e prea exclusivă. GHEREA, ST. CR. III 348. – Prez. ind. și: predominez (MACEDONSKI, O. IV 39).

PREDOMINA, predomin, vb. I. Intranz. A covîrși (prin număr, forță, valoare, autoritate); a se ridica deasupra altora, a stăpîni, a domina. [Prez. ind. și: predominez] – Fr. prédominer.

PREDOMINA vb. I. intr. A sta mai presus, a avea rolul principal; a stăpîni, a domina. [P.i. predomin, -nez, 3,6 -nă. / < fr. prédominer, it. predominare].

PREDOMINA vb. intr. a sta mai presus, a avea rolul principal; a domina. (< fr. prédominer)

A PREDOMINA predomin intranz. A ocupa o poziție dominantă (prin cantitate, forță, valoare, greutate, importanță etc.); a se impune prin superioritate (numerică, valorică, potențială etc.); a precumpăni; a prepondera; a prevala. /<fr. prédominer

predominà v. a se ridica mai presus, a avea rolul principal: interesul predomină în afaceri.

*predómin și -éz, a -á v. tr. (lat. prae-, înainte, și dóminor, -nári, a domina). Predomnesc, îs maĭ puternic: interesu predomină în afacerĭ.

predominare s. f., g.-d. art. predominării

predominare s. f., g.-d. art. predominării

predominare s. f., g.-d. art. predominării; pl. predominări

predominare

predomina (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. predomin, 3 predomină; conj. prez. 1 sg. să predomin, 3 să predomine

predomina (a ~) vb., ind. prez. 3 predomină

predomina vb., ind. prez. 1 sg. predomin, 3 sg. și pl. predomină

PREDOMINARE s. 1. v. predominanță. 2. dominare, precumpănire, predominație, prevalare, (rar) prevalență. (~ unui element asupra altora.)

PREDOMINARE s. 1. precumpănire, predominanță, predominație, preponderență, (înv.) predomnire, preponderație. (~ marii gospodării agricole.) 2. dominare, precumpănire, predominație, prevalare, (rar) prevalență. (~ unui element asupra altora.)

PREDOMINA vb. 1. v. precumpăni. 2. a domina, a prevala, (înv.) a predomni. (Optimismul ~ la el asupra pesimismului.)

PREDOMINA vb. 1. a precumpăni, a prepondera, (înv.) a predomni. (O țară în care ~ marea gospodărie agricolă.) 2. a domina, a prevala, (înv.) a predomni. (Optimismul ~ la el asupra pesimismului.)