POPONEȚ⁴ s. m. (Bot.; pop.) Volbură (Convolvulus arvensis). – Cf. sb. poponac, ucr. oponeț.

POPONEȚ¹, poponeți, s. m. (Regional) 1. Numele a două specii de animale rozătoare: a) șoarece de câmp; b) șoarece de pădure. ◊ Expr. (Adverbial) A sta (sau a rămâne etc.) poponeț = a sta (sau a rămâne) în picioare, țeapăn, nemișcat; a sta izolat de alții. A veni poponeț = a veni, a apărea pe neașteptate; a da buzna (peste cineva). A sări poponeț = a sări dintr-odată (cu vorba). 2. Sperietoare de păsări; momâie, popândău (2), popândeț (2). [Var.: poponete s. m.] – Et. nec.

poponeț⁴ sn [At: PAS, Z. I, 186/ V: ~eață sf / Pl: ~e / E: popou + -oneț] 1-2 (Fam; șhp) Poponel² (1-2). 3 (Fam) Poponel² (3). corectat(ă)

poponeț² sm [At: CREANGĂ, A. / Pl: ~i / E: popă¹ + -oneț] (Gmț) Preot.

poponeț¹ sm [At: POLIZU / V: ~ete, ponete / Pl: ~i / E: cf srb poponac, ucr опонець] (Bot) 1 (Pop) Volbură (Convolvulus arvensis). 2 Plantă din familia gramineelor, cu frunze subțiri și cu un spic asemănător cu al grâului, în vârful tulpinii, care crește în regiunile de baltă (Alopecurus aequalis).

poponeț³ [At: ȘEZ. XVIII, 168 / V: (pop) ~ete / Pl: (1-2, 8) ~i, (9-14) ~e / E: pop¹+ -oneț] 1 sm (Zlg; reg) Șoarece (Apodemus sylvaticus). 2 sm (Zlg; reg) Șoarece (Microtus arvalis). 3-4 av (Pan; îe) A sta (sau a se așeza, a ședea ~) (A sta sau a rămâne în picioare ori) a se așeza pe ceva cu spatele drept, țeapăn, nemișcat. 5 av (Pex; îae) A sta provocator în fața cuiva. 6 av (Îae) A sta izolat de alții. 7 av (Fam; pe lângă verbe de mișcare) Deodată. 8 sm (Pop) Sperietoare de păsări. 9 sn (Pop) Feștilă sau fitil de opaiț. 10 sn (Pgn) Opaiț. 11 sn (Buc) Petic textil muiat în sulf și căruia i se dă foc, pentru a afuma albinele. 12-14 sn (Reg) Pop¹ (1-2, 30).

POPONEȚ¹, poponeți, s. m. (Reg.) 1. Șoarece de câmp; șoarece de pădure. ◊ Expr. (Adverbial) A sta (sau a rămâne etc.) poponeț = a sta (sau a rămâne) în picioare, țeapăn, nemișcat; a sta izolat de alții. A veni poponeț = a veni, a apărea pe neașteptate; a da buzna (peste cineva). A sări poponeț = a sări dintr-o dată (cu vorba), a sări tam-nisam. 2. Sperietoare de păsări; momâie, popândău (2), popândeț (2). [Var.: poponete s. m.] – Et. nec.

POPONEȚ⁴ s. m. (Bot.; pop.) Volbură (Convolvulus arvensis). – Cf. scr. poponac, ucr. oponeț.

POPONEȚ, (1) poponeți, s. m., (2, 3, 4) poponețe, s. n. 1. (Zool.) Șoarece de cîmp și de pădure, lung de aproximativ 12 cm, cu spinarea roșcată și pîntecele alb, care are obiceiul să stea în două picioare; trăiește în galerii subterane, de unde iese după hrană, făcînd stricăciuni pe ogoare (Apodemus sylvaticus). ◊ Expr. A sta (sau a rămîne) poponeț = a sta (sau a rămîne) în picioare, drept, nemișcat, înțepenit. Un fedeleș de vin stătea poponeț alături, ca un pitic al tainițelor pădurii, care anume luase acea înfățișare. SADOVEANU, F. J. 83. După ce m-a doftorii, am rămas un timp poponeț în marginea patului. id. N. F. 87. A veni poponeț = a veni ca din senin, tam-nisam; a da buzna (peste cineva). A scoate poponeț = a scoate gata făcut, aranjat. Și-apoi lasă-te în conta sfinției-sale, că te scoate poponeț ca din cutie. CREANGĂ, O. A. 73. 2. Opaiț, sfeșnic. Pe vatră clipea, mijind, un capăt de luminare de său într-un poponeț de lut. HOGAȘ, M. N. 78. Dacă doar nu-s un poponeț să m-aprind și să mă sting pe mică pe ceas. ALECSANDRI, T. 814. 3. Momîie de speriat păsările; sperietoare. 4. (Familiar) Șezut, dos. O femeie dregea pantalonii rupți ai unui băiat fără să-l dezbrace, ci răsturnîndu-l cu capul în jos și punîndu-i poponețul deasupra mașinii de cusut. PAS, Z. I 196. – Variante: poponete s. m., poponeață s. f.

POPONEȚ¹ ~e n. reg. 1) Lampă primitivă constând dintr-un fitil introdus într-un vas umplut cu ulei sau cu untură topită; opaiț. 2) Suport pentru lumânări. /cf. sb. poponac, ucr. oponeț

POPONEȚ² ~i m. 1) Șoarece de câmp și de pădure, care stă și în două picioare. ◊ A sta (sau a rămâne) ~ a sta (sau a rămâne) nemișcat. 2) Obiect cu înfățișare de om, așezat pe un teren cu anumite culturi, pentru a speria păsările ce pot aduce daune; sperietoare de păsări; momâie; matahală. /Orig. nec.

poponeț n. 1. Mold. Bot. volbură; 2. opaiț: dă masalaua pe un poponeț; a sta poponeț, a sta ca un stâlp (în drum), a fi provocător (VLAHUȚĂ). [Sârb. POPONAȚ, volbură; sensul 2 face aluziune la tulpina volubilă a plantei].

poponéț m. (d. pop. saŭ rut. oponec. V. popondoc). Est. Popondoc (guzgan). O plantă graminee cu un spic vertical. S. n., pl. e. Pop, proptea verticală. Sfeșnic de lut, opaiță în care se pune un boț de seŭ țuguĭat saŭ și altă grăsime maĭ moale. Momîĭe. Adv. Se zice despre ceva care stă înaintea ta și pare că așteaptă: Tocmaĭ cînd era masa gata, hop și el poponeț! Ce-mĭ staĭ poponeț la ușă? Ce mĭ-aĭ venit acuma poponeț? Ce-mĭ puĭ chitanțele poponeț pe masă? A sta poponeț, a sta pop, a sta copăcel. V. popîc.

ponete sm vz poponeț¹

poponeață sf vz poponeț⁴ corectat(ă)

poponete³ sm vz poponeț²

poponete² sm vz poponeț¹

poponete¹ sm [At: CIAUȘANU, GL. / Pl: ~eți / E: cf popoi] (Olt) Colăcel din aluat dospit de pâine, care se împarte copiilor de pomană.

țoponete^[1] sm vz poponeț³

POPONEAȚĂ s. f. v. poponeț.

POPONETE s. m. v. poponeț.

popondóc m. (d. pop. Dar cp. și cu ung. vakandok, cîrtiță, d. vak, orb). Sud. Un fel de guzgan campestru care are obiceĭ să șeadă vertical saŭ poponeț (une-orĭ confundat cu hîrcĭogu ș. a.(, numit pe alocurea și popîndăŭ, poponete, gorlan, gurlan, șuiță și țîstar (arvicola arvális). Fig. Iron. Om prea scund, popenchĭ, pitic (fem. -oacă, și ca adj.: o fată popîndoacă). – Și popîndoc: un popîndoc de băĭat (VR. 1911, 8, 210). – Și popîndăŭ (Baĭa). V. cîrtiță, pință, chițoran, țînc.

poponéte m. (d. Pop). Munt. Pop, proptea verticală. Popondoc, (guzgan). Adv. A sta poponete, a sta pop, a sta poponeț. – Și țoponete.

poponeț¹ (feștilă; sperietoare de păsări; șezut) (reg., fam.) s. n., pl. poponețe

poponeț² (rozător) (reg.) s. m., pl. poponeți

poponeț² (feștilă, sperietoare de păsări, șezut) (reg., fam.) s. n., pl. poponețe

poponeț¹ (rozător) (reg.) s. m., pl. poponeți

poponeț (feștilă, sperietoare de păsări, șezut) s. n., pl. poponețe

poponeț (rozătoare) s. m., pl. poponeți

POPONEȚ s. v. guzgan, momâie, opaiț, pălimar, pop, rochița-rândunelei, rochița-rândunicii, sperietoare, șoarece-de-câmp, șoarece-de-pădure, șobolan, volbură.

poponeț s. v. GUZGAN. MOMÎIE. OPAIȚ. PĂLIMAR. POP. ROCHIȚA-RÎNDUNELEI. ROCHIȚA-RÎNDUNICII. SPERIETOARE. ȘOARECE-DE-CÎMP. ȘOARECE-DE-PĂDURE. ȘOBOLAN. VOLBURĂ.

poponeț², poponeți, s.m. (reg.; glumeț) popă, preot.

poponete s.m. sg. (reg.) colăcel din aluat dospit de pâine, care se împarte copiilor de pomană.

Popon/ea, -eț v. Popa II 10.

poponeț, poponețe s. n. (eufem.) fese

poponeață, poponețe s. f. (eufem.) fese