plantare sf [At: MIHALIC, O. 15/1 / V: (înv) plân~ / Pl: ~tări / G-D: ~tării, (înv) ~tărei / E: planta] 1 Înfigere a unor puieți, răsaduri etc. cu rădăcinile în pământ la locul definitiv pentru a se dezvolta Si: (înv) plantaj (1), plantat¹ (1), (înv) plantație (1), sădire, sădit¹. 2 Acoperire a unui teren cu puieți, răsaduri etc. Si: (înv) plantaj (2), plantat¹ (2), plantație (2), sădire, sădit¹. 3 (Pan) Așezare. 4 (Pan) Fixare în pământ a unui stâlp, par etc. Si: plantat¹ (3). 5 Îngropare a minelor¹ pe o porțiune de teren, după un anumit sistem, spre a le face să explodeze Si: plantat¹ (4). 6 (Frr) Părăsire bruscă.

PLANTARE, plantări, s. f. Acțiunea de a (se) planta. Plantarea perdelelor de păduri.

PLANTARE s.f. Acțiunea de a planta și rezultatul ei; sădire; plantaj, plantat. [< planta].

PLANTA, plantez, vb. I. Tranz. 1. A înfige în pământ puieți, răsaduri etc. pentru a se dezvolta; a acoperi un teren cu puieți, răsaduri etc.; a sădi. 2. A fixa în pământ un stâlp, un par etc. ◊ Expr. (Refl.) A se planta în fața cuiva = a se opri în mod inoportun sau ostentativ în fața cuiva. 3. A pune mine în pământ sau în apă la locurile stabilite; a mina. – Din fr. planter, lat. plantare.

planta [At: ASACHI, S. I, 218 / V: (înv) plăn~, plân~ / Pzi: ~tez, 3 (înv) plantă / E: fr planter, lat plantare] 1 vt A înfige puieți, răsaduri etc. cu rădăcinile în pământ, la locul definitiv, pentru a se dezvolta Si: a sădi, (înv) a plăntălui (1). 2 vt A acoperi un teren cu puieți, rădăcini etc. Si: a sădi, (înv) a plăntălui (2). 3 vt (Pan) A așeza. 4 (Pan) A fixa stâlpi, pari etc. în pământ. 5 vr (Îe) A se ~ în fața cuiva A se opri inoportun sau ostentativ în fața cuiva. 6 vt A îngropa o mină pe o porțiune de teren după un anumit sistem, spre a o face să explodeze Si: a mina. 7 (Frr) A părăsi brusc.

plantar¹, ~ă a [At: ISIS (1859), 22/2 / Pl: ~i, ~e / E: plantă¹] (Îvr) Vegetal.

plantar², ~ă [At: KRETZULESCU, A. 255/1 / V: (înv) ~ter / Pl: ~i, ~e / E: fr plantaire] (Atm) 1 a Care aparține plantei². 2 a Din regiunea plantei². 3 a Care se referă la plantă². 4 sm (Îf planter) Mușchi al plantei².

planter, ~ă a, sm vz plantar² corectat(ă)

plănta v vz planta

plânta v vz planta

plântare sf vz plantare

PLANTA, plantez, vb. I. Tranz. 1. A înfige în pământ puieți, răsaduri etc. pentru a se dezvolta; a acoperi un teren cu puieți, răsaduri etc.; a sădi. 2. A fixa în pământ un stâlp, un par etc. ◊ Expr. (Refl.) A se planta în fața cuiva = a se opri în mod inoportun sau ostentativ în față cuiva. 3. A îngropa mine pe o porțiune de teren; a mina. – Din fr. planter, lat. plantare.

PLANTA, plantez, vb. I. Tranz. 1. A introduce în pămînt puieți, răsaduri, butași, vițe, pentru a prinde rădăcini și a se dezvolta. V. sădi. Privea arbuștii exotici plantați în cutii de lemn pe marginea terasei. C. PETRESCU, Î. I 2. A fixa în pămînt un stîlp, un par etc. ♦ Fig. A așeza, a instala. Mai tare era pozițiunea moldovenilor plantați pe un munte șănțuit. HASDEU, I. V. 160. ◊ (Refl., în expr.; familiar) A se planta în fața cuiva = a se opri în mod inoportun în fața cuiva. 3. A îngropa mine pe o porțiune de teren; a mina.

PLANTA vb. I. tr. 1. A sădi (pomi, plante). 2. A înfige în pămînt (un stîlp, un par etc.). 3. A instala mine pe un teren. [Cf. fr. planter, lat. plantare].

PLANTAR, -Ă adj. Al tălpii piciorului. [Cf. fr. plantaire].

PLANTA vb. I. tr. 1. a sădi (pomi, plante). 2. a înfige în pământ (un stâlp, un par etc.). ◊ a instala în decor (în scenă, pe un platou de filmare). 3. (mil.) a instala mine pe un teren. 4. a fixa cu insistență. 5. (fam.) a părăsi brusc pe cineva. II. refl. (fig., fam.) a se posta (ostentativ), a se proțăpi (în fața cuiva). (< fr. planter, lat. plantare)

PLANTAR, -Ă adj., s. m. (mușchi) al tălpii piciorului. (< fr. plantaire)

A PLANTA ~ez tranz. 1) (butași, puieți, răsad etc.) A pune în pământ ca să crească; a sădi. 2) (stâlpi, pari etc.) A înfige în pământ fixând. 3) mil. (mine) A pune pe o anumită suprafață (pentru a arunca în aer). /<fr. planter, lat. plantare

plantà v. a sădi, a pune o plantă în pământ să crească.

*plantéz v. tr. (lat. plantare, fr. planter). Răsădesc, pun o plantă în pămînt ca să prindă rădăcină. Vîr, înfig: a planta steagu în pămînt (maĭ des: a implanta). Fig. Pun ca să stea de pază: poliția plantase gardiștĭ la toate ĭeșirile. V. refl. Mă așez, ĭaŭ loc în picĭoare undeva: cerșitoriĭ se plantase la ușa bisericiĭ.

plînt v. tr. V. împlînt.

plantare s. f., g.-d. art. plantării; pl. plantări

plantare s. f., g.-d. art. plantării; pl. plantări

plantare s. f., g.-d. art. plantării; pl. plantări

planta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. plantez, 3 plantează; conj. prez. 1 sg. să plantez, 3 să planteze

plantar adj. m., pl. plantari; f. plantară, pl. plantare

planta (a ~) vb., ind. prez. 3 plantează

plantar adj. m., pl. plantari; f. plantară, pl. plantare

planta vb., ind. prez. 1 sg. plantez, 3 sg. și pl. plantează

plantar (anat., bot.) adj. m., pl. plantari; f. sg. plantară, pl. plantare

PLANTARE s. plantat, punere, pus, răsădire, răsădit, sădire, sădit, transplantare, (rar) transplantație, (pop.) presădire, (înv.) plantație. (~ puieților.)

PLANTARE s. plantat, punere, pus, răsădire, răsădit, sădire, sădit, transplantare, (rar) transplantație, (pop.) presădire, (înv.) plantație. (~ puieților.)

PLANTA vb. a pune, a răsădi, a sădi, a transplanta, (rar) a semăna, (pop.) a presădi, (prin Munt.) a prosădi, (Transilv.) a răstăvi, (înv.) a împlânta, a plăntălui, a străplanta. (A ~ doi puieți.)

PLANTAR adj. v. vegetal.

PLANTA vb. a pune, a răsădi, a sădi, a transplanta, (rar) a semăna, (pop.) a presădi, (prin Munt.) a prosădi, (Transilv.) a răstăvi, (înv.) a împlînta, a plăntălui, a străplanta. (A ~ doi puieți.)

plantar adj. v. VEGETAL.

a planta copii expr. (adol.) a se masturba.