planetariu¹ sn [At: LTR² / Pl: ~ii / E: lat planetarium, fr planétarium] Construcție specială în formă de cupolă, pe care se proiectează cu un aparat de proiecție special stelele și constelațiile, planetele, Soarele și Luna precum și deplasarea acestora pe bolta cerească.

PLANETARIU, planetarii, s. n. Construcție specială, de obicei în formă de cupolă, pe care se proiectează stelele și constelațiile, reproducînd astfel bolta cerească și diferite fenomene astronomice.

PLANETARIU s.n. Construcție specială, în formă de cupolă, care reprezintă în interiorul ei sistemul planetar. [Pron. -riu. / < fr. Planétarium].

PLANETARIU s. n. construcție specială în formă de cupolă, care reprezintă în interiorul ei sistemul planetar. (< fr. planétarium)

PLANETARIU ~i n. 1) Instalație pentru reprezentarea mișcării planetelor și a altor aștri pe baza modelului boltei înstelate a cerului. 2) Instituție culturală în care se citesc lecții de popularizare a științei, folosindu-se o astfel de instalație. /<fr. planétarium

planetariu [riu pron. rĭu] s. n., art. planetariul; pl. planetarii, art. planetariile (desp. -ri-i-)

planetariu [riu pron. rĭu] s. n., art. planetariul; pl. planetarii, art. planetariile (-ri-i-)

planetariu s. n. [-riu pron. -riu], art. planetariul; pl. planetarii, art. planetariile (sil. -ri-i-)

PLANETÁRIU (< fr. {i}) s. m. (ASTR.) Construcție în formă de cupolă, în interiorul căreia este înfățișată, cu ajutorul unui aparat de proiecție special, bolta cerească cu stelele și constelațiile, precum și deplasarea aparentă a acestora, a planetelor, a Soarelui și a Lunii. Primul p. modern a fost proiectat (1913) de inginerul german W. Bauersfeld și construit de C. Zeiss (1925) la Jena (Germania).