perpetua vtr [At: CR (1868), 7²/22 / P: ~tu-a / Pzi: ~uez, 3 (înv) perpetuă / E: fr perpétuer] 1-2 (A face să dureze sau) a continua să dureze veșnic sau vreme îndelungată. 3-4 A (se) transmite din generație în generație, din veac în veac.

PERPETUA, perpetuez, vb. I. Tranz. A face să dureze mereu sau timp îndelungat; a transmite (din generație în generație, din veac în veac). Nerecunoscătorii confrați n-au avut curajul să-i perpetueze memoria. ANGHEL, PR. 108. ◊ Refl. pas. O asemenea ordine se perpetuase, mai cu seamă la vecinii noștri unguri și poloni. HASDEU, I. V. 145. – Prez. ind. pers. 3 și: perpetuă (ODOBESCU, S. I 198).

PERPETUA vb. I. tr., refl. A face să dureze sau a dura veșnic sau multă vreme; a (se) transmite de la o generație la alta. [Pron. -tu-a, p. i. 3,6 -uează, -uă. / < fr. perpétuer, it., lat. perpetuare].

PERPETUA vb. tr., refl. a face să dureze, a dura veșnic; a (se) transmite de la o generație la alta. (< fr. perpéteur, lat. perpetuare)

A PERPETUA ~ez tranz. A face să se perpetueze. [Sil. -tu-a] /<fr. perpétuer, lat. perpetuare

A SE PERPETUA pers. 3 se ~ează intranz. (despre procese, acțiuni etc.) A fi perpetuu; a dura constant (mereu sau timp îndelungat); a se menține veșnic. [Sil. -tu-a] /<fr. perpétuer, lat. perpetuare

perpetuà v. 1. a face să dureze totdeauna sau foarte mult timp: a perpetua o amintire glorioasă; 2. a dura mereu.

perpetuu, ~uă a [At: MAG. IST. I, 70/12 / P: ~tu-u / Pl: ~tui, ~tue / E: lat perpetuus] 1-2 Care durează (veșnic sau) vreme îndelungată Si: continuu, etern, permanent, veșnic, (înv) perpetuai (1-2). 3 Care nu încetează Si: continuu, etern, permanent, veșnic, (înv) perpetuai (3). 4 (Spc) Care are loc pe tot restul vieții cuiva.

PERPETUU, -Ă, perpetui, -e, adj. Care nu încetează, care nu se sfîrșește niciodată; necurmat, neîntrerupt, necontenit, etern. Această perpetuă șovăire a Chiliei. HASDEU, I. V. 9. – Pronunțat: -tu-u.

PERPETUU, -UĂ adj. Neîncetat, nesfîrșit; veșnic, etern. ◊ (Ant.) Dictator perpetuu = dictator pe viață în vechea Romă. [Pron. -tu-u. / < lat. perpetuus].

PERPETUU, -UĂ adj. care durează veșnic sau vreme îndelungată; etern. (< lat. perpetuus)

PERPETUU ~ă (~i, ~e) Care durează la nesfârșit; cu existență nesfârșită; veșnic; etern. [Sil. -tu-u-] /<lat. perpetuus

perpetuu a. 1. care nu încetează niciodată, care durează totdeauna; 2. care se reînoiește mereu: plângeri perpetue.

*perpetuéz v. tr. (lat. perpetuare). Fac perpetuŭ: piramidele perpetuĭază amintirea faraonilor.

*perpétuŭ, -ă adj. (lat. perpétuus). Continuŭ, fără întrerupere: un foc perpetuŭ ardea pe altaru Vesteĭ. Pe vĭață: exil perpetuŭ. Mișcarea perpetuă a uneĭ mașinĭ, mișcare care, odată începută, s’ar perpetua fără ajutoru aburuluĭ, electricitățiĭ, apeĭ saŭ alteĭ forțe, ceĭa ce, pînă acuma, nu s’a aflat. Adv. În mod perpetuŭ: focu Vesteĭ ardea perpetuŭ. V. etern.

perpetua (a ~) (desp. -tu-a) vb., ind. prez. 1 sg. perpetuez (desp. -tu-ez), 3 perpetuează (desp. -tu-ea-), 1 pl. perpetuăm (desp. -tu-ăm); conj. prez. 1 sg. să perpetuez, 3 să perpetueze; ger. perpetuând (desp. -tu-ând)

perpetua (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 perpetuează, 1 pl. perpetuăm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să perpetueze (-tu-e-); ger. perpetuând (-tu-ând)

perpetua vb. (sil. -tu-a), ind. prez. 1 sg. perpetuez, 3 sg. și pl. perpetuează, 1 pl. perpetuăm (sil. -tu-ăm); conj. prez. 3 sg. și pl. perpetueze (sil. -tu-e-); ger. perpetuând (sil. -tu-ând)

perpetua (ind. prez. 3 sg. și pl. perpetuează)

!perpetuu [tuu pron. tuŭ] (desp. -tuu) / perpetuu [tuu pron. tuu] (desp. -tu-u) adj. m., pl. perpetui (desp. -tui); f. perpetuă (desp. -tu-ă), pl. perpetue (desp. -tu-e)

perpetuu (-tu-u) adj. m., pl. perpetui (-tui); f. perpetuă (-tu-ă), pl. perpetue (-tu-e)

perpetuu adj. m. (sil. -tu-u), pl. perpetui; f. sg. perpetuă (sil. -tu-ă), pl. perpetue (sil. -tu-e)

perpetuu

perpetuez, -uează 3.

perpetuu, -uă; -ui, -ue.

PERPETUA vb. 1. v. dăinui. 2. v. menține. 3. v. imortaliza.

PERPETUA vb. 1. a dăinui, a dura, a exista, a fi, a se menține, a se păstra, a persista, a rămîne, a trăi, a ține, (rar) a subzista, (înv.) a locui, a petrece, a sta, a via. (Cît se va ~ lumea și pămîntul; vechi obicei care se ~ și astăzi.) 2. a dăinui, a dura, a se menține, a se păstra, a persista, a stărui. (Amintirea lui se ~ pînă azi.) 3. a eterniza, a imortaliza, (rar) a nemuri, (înv.) a înnemuri, a înveșnici. (I-a ~ memoria.)

PERPETUU adj. 1. v. continuu. 2. v. veșnic.

PERPETUU adj. 1. continuu, etern, necontenit, necurmat, neîncetat, neîntrerupt, nesfîrșit, permanent, veșnic, (înv. și reg.) mereu, (reg.) necunten, (înv.) neîncontenit, neprecurmat, nesăvîrșit, pururelnic. (O luptă ~ între contrarii.) 2. etern, nemuritor, nepieritor, nesfîrșit, neuitat, veșnic, viu, (livr.) sempitern, (înv.) neapus, pururelnic, nesăvîrșit, (fig.) nestins. (O amintire ~.)

Perpetuu ≠ încontinuu, necontinuu, temporar