parașutism sn [At: SCÎNTEIA, 1953, nr. 2761 / Pl: (nob) ~e / E: fr parachutisme] 1 Ramură sportivă care cuprinde probe de lansare cu parașuta de la diferite înălțimi. 2 Tehnică a executării unor astfel de lansări.

PARAȘUTISM s. n. Tehnica și îndeletnicirea de a se lansa cu parașuta, de a folosi parașuta. În anii puterii populare, parașutismul a devenit un adevărat sport de masă. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2761.

PARAȘUTISM s.n. Tehnica și sportul lansării cu parașuta. [< fr. parachutisme].

PARAȘUTISM s. n. tehnica și sportul lansării cu parașuta. (< fr. parachutisme)

PARAȘUTISM n. 1) Gen de sport constând din probe de salt cu parașuta. 2) Tehnica saltului cu parașuta. /<fr. parachutisme

parașutism s. n.

parașutism s. n.

parașutism s. n.

PARAȘUTISM a) tehnica lansării cu parașuta (în special în domeniul militar); b) ramură sportivă aeronautică, cuprinzând probe de lansări cu parașuta de la diferite înălțimi. Lansările se pot executa individual sau în grup cu deschidere întârziată a parașutei și aterizare la punct fix, executare de figuri acrobatice, lucru relativ în cădere liberă sau pe cupolă etc. Metodica pregătirii diferențiază parașutismul astfel: a) parașutism turn sau de stațiune (lansările se execută dintr-un turn de construcție metalică sau din beton, având o înălțime de minimum 40 m, cu parașuta deschisă, întinsă pe un inel metalic, după ce în prealabil a fost ridicată cu un troliu la înălțimea maximă, plutirea cu parașuta putând fi ghidată – fără desprindere de inel, declanșată – cu desprindere de inel comandată prin tragere de o suspantă specială de către parașutist, sau de la platformă – parașutistul aruncându-se de pe platformă, realizând o foarte scurtă cădere liberă, plutind cu parașuta deschisă, asigurată de cerc); b) parașutismul de aeronavă (lansările executându-se din diverse tipuri de aeronave); c) parașutismul de pantă (acesta s-a desprins însă ca ramură independentă sub denumirea de parapantism (v.), modelele derivate din parașuta aripă fiind special destinate plutirii la pantă și a zborului în curenți termici. O altă formă de practicare a parașutismului este base-jump – lansarea în cădere liberă (în mod special) de pe clădiri înalte, turnuri, poduri, margini ale prăpăstiilor și canioanelor, în cele mai multe țări fiind interzis.

DISPOZITIV PENTRU REZOLVAREA INCIDENTELOR ÎN PARAȘUTISM cuțit special ascuțit pe ambele părți, având vârful bont sau lamă subțire și ascuțită atașată unui mâner special, ușor de manevrat, destinat tăierii rapide a suspantelor parașutei care a funcționat incorect în caz de imposibilitate de a larga voalura parașutei, pentru a putea deschide în siguranță parașuta de rezervă.

STAGIU DE PARAȘUTISM etapă în pregătirea de luptă sau de specialitate a trupelor de comando, cercetare, diversiune etc.

PARAȘUTÍSM (< fr.) s. n. 1. Tehnica lansării din avion cu parașuta pentru scopuri militare sau sportive sau în cazuri de urgențe. Saltul cuprinde cinci faze, și anume: desprinderea de avion, căderea liberă în aer, deschiderea parașutei, căderea cu parașuta și contactul cu solul. 2. Ramură sportivă cuprinzând probe de lansare din avion cu parașuta. Probele clasice sunt aterizarea la punct fix și acrobația; probele de lucru relativ cuprind rularea pe cupolă și lucrul relativ în cădere liberă și sunt executate de grupe cu patru și opt concurenți. Sportivii români (Smaranda Brăescu, Traian Dumitrescu-Popa, Doru Negulici, Anania Moldoveanu, Gheorghe Iancu, Angela Năstase, Elena Băcăoanu ș.a.) participanți, începând din 1931, la concursurile internaționale de p. sportiv, au stabilit numeroase recorduri mondiale. Primele campionate mondiale s-au desfășurat în 1951.