PĂDURE, păduri, s. f. Întindere mare de teren acoperită de copaci; mulțime densă de copaci crescuți în stare sălbatică, în care predomină una sau mai multe specii, pe lângă care se mai află arbuști, plante erbacee, mușchi etc., precum și diferite specii de animale. ◊ Loc. adj. Din sau de (la) pădure = a) (despre plante și animale) sălbatic; b) fig. (despre oameni) fără maniere, necioplit, necivilizat. ◊ Expr. Parcă ar fi născut (sau crescut) în pădure, se spune despre o persoană cu o comportare urâtă, lipsită de educație. A căra lemne în pădure = a face un lucru inutil. ♦ Fig. (Urmat de determinări) Grămadă mare de obiecte de același fel (de obicei în poziție verticală) care acoperă o suprafață. – Lat. padule.

pădure sf [At: (a. 1560) GCR I, 4/40 / Pl: ~ri / E: ml padule cf palus, -udis] 1 Întindere mare de teren acoperită de arbori. 2 Ansamblu al arborilor care cresc într-o strânsă dependență pe această suprafață de teren. 3 Arbori care fac parte din acest ansamblu, împreună cu numeroase specii de plante, mușchi, ciuperci, ierburi, arbuști etc. și de animale care cresc aici Si: codru, (înv) pădurărie (4). 4 (Reg; îs) ~ neagră Pădure de brad. 5 (Mtp; îas) Ținut îndepărtat și pustiu. 6 (D. plante și animale; îoc „domestic”; îla) De (la) ~ Sălbatic. 7 (Îal) Care parcă a crescut în pădure (1). 8 (Îal; pex) Deprins cu pădurea (1). 9 (Îal; d. oameni) Fără maniere civilizate. 10 (Plu; îlav) La ~! La dreapta! 11 (Îe) (A fi) butuc de ~ sau parcă ar fi născut (sau crescut) în ~ Se spune despre un om a cărui comportare denotă lipsă de educație. 12 (Îe) Ciuhă, buhă, din ~ Se spune despre o femeie neîngrijită. 13 (Îe) A fura ca în (sau într-o) ~ sau a fura ca în ~a Vlăsiei A fura mult și cu îndrăzneală, fără nici o teamă Si: a fura ca în codru, a jefui, a prăda. 14 (Îe) A căra lemne în ~ A face un lucru de prisos. 15 (Fig; udp „de”) Cantitate mare sau mulțime nesfârșită de obiecte sau de ființe de același fel, aflate de obicei în poziție verticală. 16 (Fig; udp „de”) Întins și des. 18^[1] (Înv) Deal mare sau munte păduros.

PĂDURE, păduri, s. f. Întindere mare de teren acoperită de copaci; mulțime densă de copaci crescuți în stare sălbatică, în care predomină una sau mai multe specii, pe lângă care se mai află arbuști, plante erbacee, mușchi etc., precum și diferite specii de animale. ◊ Loc. adj. Din sau de (la) pădure = a) (despre plante și animale) sălbatice; b) fig. (despre oameni) fără maniere, necioplit, necivilizat. ◊ Expr. Parcă ar fi născut (sau crescut) în pădure, se spune despre o persoană cu o comportare urâtă, lipsită de educație. A căra lemne în pădure = a face un lucru inutil. ♦ Fig. (Urmat de determinări) Grămadă mare de obiecte de același fel (de obicei în poziție verticală) care acoperă o suprafață. – Lat. padule.

PĂDURE, păduri, s. f. (Uneori urmat de determinări introduse prin prep. «de» și arătînd soiul copacilor) Mulțime deasă de copaci crescuți de obicei în stare sălbatică pe o suprafață mare de teren. Pădurea de fagi se isprăvea și marginea ei cotea pe văi. SADOVEANU, O. VII 57. Frumoasă ești, pădurea mea, Cînd umbra-i încă rară Și printre crengi adie-abia Un vînt de primăvară. TOPÎRCEANU, P. 119. Pe sub marginea pădurii Boii pasc pe lîngă car; Din pădure geme rar Zgomotul săcurii. COȘBUC, P. I 262. Ei zboar-o vijelie, trec ape făr’ de vad... Naintea lor se mișcă pădurile de brad. EMINESCU, O. I 98. Nu e pădure fără uscături (= orice colectivitate are și unele elemente rele în sînul ei). ◊ Loc. adj. (Despre persoane) Din (sau de la) pădure = fără maniere, necioplit, necivilizat. Ce-are să creadă lumea?... Desigur că e vreun neam de-al nostru, pe care îl ținem ascuns. Un neam de la pădure. PETRESCU, C. V. 98. ◊ Expr. A căra lemne la pădure = a face un lucru de prisos; a căra apă la puț, v. puț. A vinde pielea ursului din pădure v. vinde. ♦ Totalitatea copacilor de pe un teren. A tăiat pădurea. ▭ Doi munți ce sînt împodobiți din fire cu felurimi de păduri. GOLESCU, Î. 144. ◊ Expr. Mama-pădurii v. mamă. ◊ Fig. Caii veneau la pas, cu părul strălucitor, piepturi lîngă piepturi și stufăriș de picioare fine, pădure de gîturi încordate. DUMITRIU, N. 113. Și Apusul își împinse toate neamurile-ncoace... Se mișcau îngrozitoare ca păduri de lănci și săbii, Tremura înspăimîntată marea de-ale lor corăbii! EMINESCU, O. I 147.

PĂDURE ~i f. 1) Mulțime de copaci care acoperă compact o întindere relativ mare de pământ. ~ de salcâmi. ~ de pini. 2) Suprafață de teren pe care crește o astfel de mulțime de copaci. ◊ ~ virgină pădure neexplorată. ~-livadă pădure de copaci și arbuști care furnizează material de construcție și materie primă pentru industria alimentară. ~-parc masiv silvic din zona verde a unui oraș destinat odihnei oamenilor. De ~ care trăiește sau crește în pădure. Din ~ a) sălbatic; b) grosolan; necioplit. A fi crescut în ~ a) a fi needucat; b) a fi înapoiat. A căra lemne în (sau la) ~ a face un lucru inutil. Nu este ~ fără uscături nu există colectivitate fără elemente criticabile în sânul ei. 2) fig. (urmat de determinări) Mulțime omogenă și compactă de obiecte în poziție verticală. O ~ de mâini s-a ridicat în clasă. [G.-D. pădurii] /<lat. padule

pădure f. 1. întindere mare de pământ plantată cu arbori: braniște, bunget, codru, dumbravă, sâlhă; 2. totalitatea arborilor ce acoper o pădure; 3. fig. reunire numeroasă de obiecte în formă verticală: se mișcau îngrozitoare ca păduri de lănci și săbii EM. [Lat. vulg. PADULEM, metateză din PALUDEM, baltă, apoi baltă cu trestii sau păduroasă, de unde sensul generalizat (v. luncă)].

Pădure f. numele regiunii păduroase la S. de Mureș.

pădúre f. (lat. padulem îld. pălúdem, ac. d. pălus, baltă, mlaștină; it. padúle, mlaștină, sard. l. paule. V. palustru). Mare întindere de pămînt acoperită de arborĭ. Fig. Mare număr de lucrurĭ verticale: o pădure de catarge, de baĭonete. A tăĭa pădurea, a tăĭa arboriĭ. A te trezi în pădure, a ataca, a fura ca cum aĭ fi în pădure, ca hoțiĭ de codru. V. codru, crîng, cuhalm, dumbravă, luncă, bunget, braniște, sihlă, zăvoĭ.

CRIN, crini, s. m. 1. Plantă erbacee ornamentală din familia liliaceelor, cu flori albe strălucitoare, în formă de pâlnie și cu miros foarte puternic (Lilium candidum). ◊ Compuse: crin-de-pădure = plantă din familia liliaceelor, cu florile aplecate în jos, de culoare roșie-violetă cu pete purpurii (Lilium martagon); crin-de-toamnă = gen de plante decorative originare din Japonia, cu flori albe, liliachii sau albastre, care atârnă în mănunchi la vârful tulpinii (Hosta); crin-galben = a) plantă erbacee decorativă cu florile galbene-deschis (Hemerocallis flava); b) plantă erbacee cu flori mari de culoare roșie-gălbuie, cultivată ca plantă ornamentală (Hemerocallis fulva). 2. Compus: crin-de-mare = (la pl.) clasă de echinoderme cu aspect de floare, care trăiesc fixate în zone abisale; (și la sg.) animal din această clasă; crinoide. – Din sl. krinŭ.

CUCUTĂ, cucute, s. f. Plantă erbacee otrăvitoare din familia umbeliferelor, cu miros caracteristic, cu frunze mari, flori albe și fructe brune-verzui, întrebuințată ca medicament; dudău, buciniș (Conium maculatum). ◊ Expr. (Fam.) Doar n-am băut cucută (ca să...) = doar n-am înnebunit (ca să...). ◊ Compuse: cucută-de-apă = plantă erbacee de apă, cu flori albe dispuse în formă de umbrelă (Cicuta virosa); cucută-de-pădure = plantă erbacee cu frunze ascuțite și flori albe (Galium schultesii). – Lat. *cucuta (= cicuta).

MAMĂ, mame, s. f. 1. Femeie considerată în raport cu copiii ei, nume pe care i-l dau copiii acestei femei când i se adresează sau când vorbesc despre dânsa; maică, muică, mamaie, mamacă, neneacă. ◊ Loc. adj. De mamă = (despre relații de rudenie) care se află în linie maternă. ◊ Expr. Vai de mama mea (sau ta, lui etc.) = vai de mine (sau de tine, de el etc.). (De) mama focului = grozav, strașnic, extraordinar. La mama dracului = foarte departe. De când mama m-a (sau te-a, l-a etc.) făcut = de când sunt (sau ești, este etc.) pe lume; de totdeauna. De (sau pe) când era mama fată (mare) = de foarte multă vreme. (Pop.) A cere cât pe mă-sa = a pretinde un preț exagerat. O mamă de bătaie = o bătaie strașnică. ♦ Femela unui animal în raport cu puii ei. 2. (La voc.) Termen (afectuos) cu care o femeie se adresează copiilor ei sau, p. ext., unei persoane mai tinere. 3. Termen de politețe folosit de cineva pentru a vorbi cu (sau despre) o femeie (în vârstă). 4. Compuse: Mamă-mare (sau, pop., bătrână, bună) = bunică. Mamă-soacră = soacră. Mama (sau muma)-pădurii (sau -pădurilor) = a) personaj din mitologia populară, închipuit de obicei ca o bătrână urâtă și rea, care umblă prin păduri ademenind copii, ucigând oameni etc.; b) plantă erbacee, parazită, cu tulpina fără frunze, acoperită cu solzi și cu flori purpurii (Latharea squamaria). 5. Fig. Izvor, cauză. [Var.: (reg.) mumă s. f.] – Lat. mamma.

ȘOARECE, șoareci, s. m. Animal mic din ordinul rozătoarelor, de culoare cenușiu-închis, cu botul ascuțit și cu coada lungă și subțire (Mus musculus). ◊ Șoarece de bibliotecă, se spune despre o persoană care își petrece cea mai mare parte a timpului prin biblioteci, citind și studiind. Șoarece de birou = birocrat. ◊ Expr. A trăi (sau a se iubi, a se avea) ca mâța (sau ca pisica) cu șoarecele, se spune despre două persoane care nu se pot suferi, care se ceartă întruna. I-au mas șoarecii în pântece (sau burtă), se spune despre un om foarte flămând. A se juca (cu cineva) ca mâța (sau ca pisica) cu șoarecele = a-și bate joc de cineva, ținându-l într-o situație incertă. În gaură (sau bortă) de șoarece = în cea mai ferită, mai dosnică ascunzătoare, în gaură de șarpe. ◊ Compus: Șoarece-de-câmp = mic rozător de câmp care face mari stricăciuni în culturi (Apodemus agrarius); șoarece-de-pădure = animal rozător care trăiește în pădure (Apodemus sylvaticus). [Var.: șoarec s. m.] – Lat. sorex, -icis.

crin sm și, rar, sn [At: DOSOFTEI, V. S. 140/1 / V: (reg) clin sm / Pl: ~i și (rar, sn) ~uri / E: vsl криноу, bg крину, srb krinu cf crâm] (Bot) 1 sm (Șîc) ~ alb (sau de grădină) Plantă erbacee ornamentală, din familia liliaceelor, cu flori, în formă de pâlnie, care cresc în vârful unui lujer, cu petale mari, albe și strălucitoare și cu miros plăcut și puternic Si: (reg) lilie, lilie-albă, liliom, liliom alb, liliu, paparoase, stânjenei albi (Lilium candidam). 2 sm (Șîc) ~ de pădure (sau pestriț, sălbatic) Plantă erbacee din familia liliaceelor, cu tulpina dreaptă și cu flori roz-violet, cu pete purpuriu închis și plecate în jos Si: (reg) aior, aișor, aișor-galben, alior, ain-de-pădure, cerluia turcească, fiere, leurdă, lilie, răsfug, usturoi, usturoiță (Lilium Martagon). 3 sm (Îc) ~-albastru Plantă erbacee din familia liliaceelor (Agapanthus umbellatus). 4 sm (Îc) ~-de-baltă Plantă erbacee din familia butomaceelor Si: (reg) fânul câinelui, garoafă de baltă, ghiocel, micșunea de baltă, micșuneaua apei, papură (de) rogojină, păpurică, pipirig înflorit, roșățea, țipirig cu flori (Butomus umbellatus). 5 sm (Șîc) ~-de-apă (sau ~-de-august, ~-de-sacsin, ~-francez, ~ul-fânului-alb, ~-grecesc) Plantă erbacee din familia liliaceelor (Hosta plantaginea). 6 sm (Îc) ~-de-toamnă (sau ~ul-fânului-albastru) Plantă erbacee din familia liliaceelor (Hosta ventricosa) Si: (reg) cală. 7 sm (Îc) ~-galben (sau ~de-toamnă, ~i-broștești, ~ul-fânului) Plantă erbacee din familia liliaceelor Si: (reg) dreț-galben, stânjeni, stânjeni galbeni (Hemerocallis lilio-asphalelus). 8 sm (Șîc) ~-galben (sau ~de-toamnă, roșu, ~ul-broaștei, ~ul-fânului, ~ul-focului) Plantă erbacee din familia liliaceelor Si: frunză lată, găitane, galbene, lalele, lilion, lilion galben, păpurică galbenă, păpușoraș, stânjen roșu, stânjenel, stânjenel galben, șuvar sălbatic, tulipan galben, tulipani (Hemerocallis fulva). 9 sm (Îc) ~-roșu Plantă erbacee din familia amarililacee (Amaryllis belladona). 10 sm (Șîc) ~-galben (sau ~-de-toamnă, ~-roșu, ~ul-fânului, ~ul-focului) Plantă erbacee din familia liliaceelor Si: (reg) casiță, căciță galbenă, cosiță galbenă, frunză lată, găitane galbene, lalele, liliom, liliom galben, păpurică galbenă, păpușoiaș, solele, stânjen roșu, stânjeni, stânjenel, stânjenei galbeni, șuvar sălbatic, tulipani, tulipan galben (Hemerocallis fulva). 11 sm (Reg; șîc) ~-albastru Stânjenei (Iris florentina). 12 sm (Reg; șîc) ~-albastru, ~-vânăt Stânjenei (Iris germanica). 13 sm (Reg; șîc) ~-galben Săbioară (Iris germanica). 14 sm (Reg; îc) ~-de-apă, ~-galben Stânjeni (Iris helophila). 15 sm (Reg; îc) ~-galben (sau ~de-apă) Stânjeni (Iris pseudacorus). 16 sm (Reg; îae) Rățișoare (Iris humila). 17 sm (Reg; șîc) ~-de-munte Larice (Larix decida). 18 sm (Reg) Coroana împăratului (Fritallaria imperialis). 19 sm (Reg; îc) ~-de-apă Obligean (Acarus calanues). 20 sm (Reg; îc) ~-de-apă (sau ~-vânăt) Săbiuță (Gladialus unbricatus). 21 sm (Reg; îc) ~-de-mare Nufăr alb (Nymphara alba). 22 sm (Reg; îc) ~-mărmurit Lalea pestriță (Fritillaria nieutalis). 23 sm (Reg; îc) ~-roșu Gladiolă. 24 sm (Reg; lpl; șîc) ~i-galbeni Crăițe (Tagetes erecta). 25 sm (Reg; lpl; îae) Crăițe (Tagetes patula). 26 sm (Reg; îc) ~ul mâței Brândușă-de-toamnă (Calchicucu autumnale). 27 sm (Reg; îc) ~ul-nevestei Cârciumărese (Ziunia elegans). 28 sn (Îc; lpl) ~i-de-mare Crinoide (1). 29 sn (Lsg; îae) Crinoid (2).

cucută sf [At: LB / V: ~cătă, ~câtă / Pl: ~te și (rar) ~uți / E: ml *cucuta] 1 (Șîc ~-mare) Plantă erbacee, otrăvitoare, din familia umbeliferelor, cu miros urât, cu frunze mari, flori albe și fructe brune-verzui, întrebuințată în medicină Si: (reg) buciniș, duduie, iarba călugărului (Conium maculatum). 2 (Pfm; îe) A fi ca o ~ A fi foarte slab. 3 (Pfm; îe) A mâncat ~ A înnebunit. 4 (Bot; reg) Crucea-pământului (Lycopodium clavatum). 5 (Bot; reg) Ciumăfaie (Datura stramonium). 6 (Reg; șîc ~-de-apă, ~-de-baltă, ~-înveninată, ~-mică) Plantă ierboasă, foarte otrăvitoare, din familia umbeliferelor, cu flori albe dispuse în umbele Si: (reg) buciniș-de-apă, buciniș-de-baltă (Cicuta virosa). 7 (Bot; reg) ~-de-baltă Mărăraș (Oenanthe aquatica). 8 (Reg; șîc ~-de-pădure) Plantă ierboasă, din familia rubiaceelor, cu frunze ascuțite și flori albe dispuse în inflorescențe Si: (Buc) sămcuță (Galium schultesii). 9 (Bot; reg; îc) ~-mică Pătrunjelul-câinelui (Aethusa cynapium). 10 (Bot; reg; îae) Pătrunjel de câmp (Peucedanum oreoselinum). 11 (Bot; reg; îc) ~-sălbatică Îngerea (Selinum carvifolia). 12 (Bot; reg) Hașmaciucă (Anthriscus silvestris). 13 (Bot; reg; îc) ~-mare Angelică (Angelica archangelica). 14 (Bot; reg; lpl) Pliscul-cucoarei (Erodium cicutarium).

AIȘOR sm. 🌿 1 = USTUROIȚĂ ¶ 2 = GHIOCEI 1 ¶ 3 = CRIN-DE-PĂDURE ¶ 4 Bucov. = DALAC 2 [aiu].

❍AIU sm.Tr.-Carp. 🌿 1 = USTUROIU ¶ 2 PUR² 1 ¶ 2 AIUL-CIOAREI Trans. = CEAPA-CIOAREI² ¶ 3 Trans. AIU-DE-PĂDURE = LEURDĂ și CRIN-DE-PĂDURE ¶ 4 AIU-DE-VARĂ = USTUROIU ¶ 5 Trans. AIU-SĂLBATIC, a) plantă ierboasă bulboasă ce crește printre stînci și pășuni (Allium ochroleucum); b) varietate de usturoiu ce crește prin grădini și locuri sterpe (Allium oleraceum) (🖼 48) ¶ 6 Trans. AIUL-ȘARPELUI, plantă ierboasă cu tulpina învîrtită în spirală ca și încolăciturile unui șarpe; crește prin livezi, fînețe, tufișuri și pe marginea pădurilor; se întrebuințează în bucătărie (Allium scorodoprasum) (🖼 49) [lat. al(l)ium].

MAMĂ, mame, s. f. 1. Femeie considerată în raport cu copiii ei, nume pe care i-l dau copiii acestei femei când i se adresează sau când vorbesc despre dânsa; maică, muică, mamaie, mamacă, neneacă. ◊ Mamă eroină = (În trecut) titlu care se acorda femeilor cu cel puțin zece copii în viață. ◊ Loc. adj. De mamă = (despre relații de rudenie) care se află în linie maternă. ◊ Expr. Vai de mama mea (sau ta, lui etc.) = vai de mine (sau de tine, de el etc.). (De) mama focului = grozav, strașnic, extraordinar. La mama dracului = foarte departe. De când mama m-a (sau te-a, l-a etc.) făcut = de când sunt (sau ești, este etc.) pe lume; de totdeauna. De (sau pe) când era mama fată (mare) = de foarte multă vreme. (Pop.) A cere cât pe mă-sa = a pretinde un preț exagerat. O mamă de bătaie = o bătaie strașnică. ♦ Femela unui animal în raport cu puii ei. 2. (La voc.) Termen (afectuos) cu care o femeie se adresează copiilor ei sau, p. ext., unei persoane mai tinere. Florico, mamă, să ne scrii!. 3. (În sintagmele) Mamă mare (sau, pop., bătrână, bună) = bunică. Mamă soacră = soacră. 4. Termen de politețe folosit de cineva pentru a vorbi cu (sau despre) o femeie (în vârstă). 5. Compus: mama (sau muma)-pădurii (sau -pădurilor) = a) personaj din mitologia populară, închipuit de obicei ca o bătrână urâtă și rea, care umblă prin păduri, cântând sau bocind, ademenind copii sau chiar mâncând oameni; b) plantă erbacee, parazită, cu tulpina fără frunze, acoperită cu solzi și cu flori purpurii (Latharea squamaria). 6. Fig. Izvor, cauză. [Var.: (reg.) mumă s. f.] – Lat. mamma.

ȘOARECE, șoareci, s. m. Animal mic din ordinul rozătoarelor, de culoare cenușiu-închis, cu botul ascuțit și cu coada lungă și subțire (Mus musculus). ◊ Șoarece de bibliotecă = se spune despre o persoană care își petrece cea mai mare parte a timpului prin biblioteci, citind și studiind. Șoarece de birou = birocrat. ◊ Expr. A trăi (sau a se iubi, a se avea) ca mâța (sau ca pisica) cu șoarecele, se spune despre două persoane care nu se pot suferi, care se ceartă întruna. I-au mas șoarecii în pântece (sau burtă), se spune despre un om foarte flămând. A se juca (cu cineva) ca mâța (sau ca pisica) cu șoarecele = a-și bate joc de cineva, ținându-l într-o situație incertă. În gaură (sau în bortă) de șoarece = în cea mai ferită, mai dosnică ascunzătoare, în gaură de șarpe. ◊ Compus: Șoarece de câmp = mic rozător de câmp care face mari stricăciuni în culturi (Apodemus agrarius); șoarece de pădure = animal rozător care trăiește în pădure (Apodemus sylvaticus). [Var.: șoarec s. m.] – Lat. sorex, -icis.

ȘOARECE, șoareci, s. m. (Și în forma șoarec) Mic animal din ordinul rozătoarelor, de culoare cenușie-închisă, cu botul ascuțit, cu coada lungă (și subțire) și cu mișcările repezi (Mus musculus). Un șoarec trece covorul. BENIUC, V. 137. Cum nu sînt un șoarec, doamne -măcar totuși are blană. EMINESCU, N. 42. Zmeul are gînd rău cu noi, ziua ne pune la muncă și noaptea ne-nchide în turnul ăsta plin de șoareci. ALECSANDRI, T. I 440. El rămîne prins Ca șoarecul de mîță. NEGRUZZI, S. II 244. Șoarece de bibliotecă, se zice (adesea depreciativ) despre o persoană care își petrece cea mai mare parte a timpului prin biblioteci, citind și studiind. Complexa personalitate a lui Helicide cuprinde, alături de oratorul public și de profet, pe un om de texte, pe un șoarece de bibliotecă, trăind cea mai mare parte a vieții lui în traducerea, compulsarea și comentarea marilor autori vechi și moderni. VIANU, A. P. 39. Șoarece de birou = birocrat. ◊ Expr. A trăi (sau a se iubi) ca mîța cu șoarecele, se spune despre cei care nu se pot suferi și se ceartă într-una. I-au mas șoarecii în pîntece, se spune despre un om foarte flămînd. Ia mai îngăduiți oleacă, măi, zise Ochilă, că doar nu v-au mas șoarecii în pîntece. Acuș s-or și aduce bucatele și vinul, și numai de-ați avea pîntece unde să le puneți. CREANGĂ, P. 259. (Nici) în gaură (sau în bortă) de șoarece = (nici) în cea mai ferită, mai dosnică ascunzătoare, (nici) în gaură de șarpe, v. șarpe. Dar nu cumva să faci de altfel, că nici în borta șoarecului nu ești scăpat de mine. CREANGĂ, P. 212. ◊ Compuse: șoarece-de-cîmp = mic rozător de cîmp, care face stricăciuni în pepiniere, culturi de cereale etc. (Microtus arvalis). [Păsărelele] furnică pe jos ca niște șoareci-de-cîmp; nu pot zbura și copiii le prind cu mîna. BART, B. 168. Șoarecii-de-cîmp și mai ales chițoranii strică îndeajuns. PAMFILE, A. R. 92; șoarece-de-pădure = animal rozător, ceva mai mare decît șoarecele-de-casă, care trăiește în pădure (Apodemus sylvaticus). – Variante: șoarec, șoaric (ȘEZ. II 107) s. m.

pădure-parc s. f. Pădure amenajată ca un parc ◊ „În orașul Iași, pe o suprafață de 20 hectare teren degradat s-a amenajat o pădure-parc.” Sc. 16 VII 61 p. 2. ◊ „În pădurea-parc «Lunca Jiului» din municipiul Craiova au înflorit câteva pâlcuri de porumbari.” R.l. 15 XI 76 p. 5 (din pădure + parc)

ȘOARECE ~i m. Mamifer rozător dăunător, de talie mică, cu blană cenușie, cu bot ascuțit și cu coadă lungă, subțire. ◊ ~ de câmp specie de șoarece care trăiește în câmp, cauzând mari daune semănăturilor. ~ de pădure specie de șoarece care trăiește în pădure. ~ de birou birocrat. A se juca (cu cineva) ca mâța (sau ca pisica) cu ~ele a se amuza pe socoteala cuiva, ținându-l într-o permanentă încordare. (A nu scăpa) nici în gaură (sau nici în bortă) de ~ (a nu se putea salva) nici în cea mai ferită ascunzătoare. [Sil. șoa-re-ce] /<lat. sorex, ~icis

mama-pădurii f. 1. zină rea de pădure, care se aține la marginea codrului și (sub forma unei babe gârbove și sgârcite) momește pe cei rătăciți să-i pearză; 2. ființă monstruoasă, urîtă și spăimântătoare: lua-l’ar mama-pădurii! 3. numele unei plante de pădure (Asperula odorata).

Pădurea-Neagră (Munții) f. sau Schwarzwald, lanț de munți, lung de 200 km., în marele ducat de Baden și în Wurtemberg.

Turingia f. o țară în Germania ce coprinde micile ducate de Saxa; 2. (Pădurea), lanț de munți în aceleași ducate (Turingian).

rîșcov m. (poate d. rus. rýžik, ryžičék, un fel de cĭupercă, d. rýžiĭ, roșcat). Mold. Trans. A cĭupercă comestibilă foarte mare roșiatică și cărămizie care crește pin făget și brădet (lactarius deliciosus saŭ agáricus deliciosus). – În Prah. pînea păduriĭ. V. hrib, opintic, și zbîrcĭeg.

pădure s. f., g.-d. art. pădurii; pl. păduri

pădure s. f., g.-d. art. pădurii; pl. păduri

pădure s. f., g.-d. art. pădurii; pl. păduri

crin-de-pădure (plantă) s. m., pl. crini-de-pădure

cucută-de-pădure (plantă) s. f., g.-d. art. cucutei-de-pădure; pl. cucute-de-pădure

gheabă-de-pădure (ciupercă) s. f., art. ghebei-de-pădure; pl. ghebe-de-pădure

!muma-pădurii (plantă; boală; femeie urâtă și rea) s. f. art., g.-d. art. mumei-pădurii

!Muma-Pădurii (personaj) s. propriu f. art., g.-d. art. Mumei-Pădurii

pâinea-pădurii (plantă) s. f. art., g.-d. art. pâinii-pădurii corectat(ă)

!crin-de-pădure (plantă) s. m., pl. crini-de-pădure

!cucută-de-pădure (plantă) s. f., g.-d. art. cucutei-de-pădure; pl. cucute-de-pădure

!gheabă-de-pădure s. f., art. ghebei-de-pădure; pl. ghebe-de-pădure

mama-pădurii v. muma-pădurii

Mama-Pădurii v. Muma-Pădurii

muma-pădurii / mama-pădurii (plantă, boală, femeie urâtă și rea) s. f. art., g.-d. art. mumei-pădurii / mamei-pădurii

Muma-Pădurii / Mama-Pădurii (personaj) s. propriu f., g.-d. Mumei-Pădurii / Mamei-Pădurii

!pâinea-pădurii (plantă) s. f. art., g.-d. art. pâinii-pădurii

râsul-pădurii s. m.^[1]

crin de pădure s. m. + prep. + s. f.

cucută-de-pădure s. f.

mama-pădurii (plantă, boală, femeie urâtă și rea) s. f.

Mama-Pădurii/Muma-Pădurii s. pr. f. art., g.-d. Mamei-Pădurii/Mumei-Pădurii

Muma-Pădurii v. Mama-Pădurii

pâinea-pădurii s. f.

râsul-pădurii (pasăre) s. m.

PĂDURE s. (SILV.) codru, (rar) silvă, (înv.) pădurărie. (Animalele din ~.)

PĂDURE s. (SILV.) codru, (rar) silvă, (înv.) pădurărie. (Animalele din ~.)

AI-DE-PĂDURE s. v. crin de pădure, rostopască.

CARUL-PĂDURILOR s. v. arnică, podbal-de-munte.

CUCURUZ-DE-PĂDURE s. v. mama-pădurii.

DEDIȚEI-DE-PĂDURE s. pl. v. oiță.

FATA-PĂDURII s. v. mama-pădurii.

LUMINĂ-DE-PĂDURE s. v. licurici.

MAMA-PĂDURII s. v. barba-popii, năprasnică, sânziene-de-pădure, vinariță.

MĂCRIȘ DE PĂDURE s. v. măcriș.

MUMA-PĂDURII s. v. caloian.

MUMA-PĂDURILOR s. v. mama-pădurii.

NAPI-PORCEȘTI-DE-PĂDURE s. pl. v. fluierătoare.

PĂSTRĂV-DE-PĂDURE s. v. râșcov.

PÂINEA-PĂDURII s. v. râșcov.

PORC DE PĂDURE s. v. mistreț, porc mistreț, porc sălbatic.

RÂNDUNICĂ-DE-PĂDURE s. v. drepnea

SĂLVIE DE PĂDURE s. v. coada-vacii, jale.

SURATA-DIN-PĂDURE s. v. mama-pădurii.

SUSAI-DE-PĂDURE s. v. tâlhărea.

ai-de-pădure s. v. CRIN DE PĂDURE. ROSTOPASCĂ.

carul-pădurilor s. v. ARNICĂ. PODBAL-DE-MUNTE.

cucuruz-de-pădure s. v. MAMA-PĂDURII.

dediței-de-pădure s. pl. v. OIȚĂ.

fata-pădurii s. v. MAMA-PĂDURII.

lumină-de-pădure s. v. LICURICI.

mama-pădurii s. v. BARBA-POPII. NĂPRASNICĂ. SÎNZIENE-DE-PĂDURE. VINARIȚĂ.

muma-pădurii s. v. CALOIAN.

murea-pădurilor s. v. MAMA-PĂDURII.

napi-porcești-de-pădure s. pl. v. FLUIERĂTOARE.

păstrăv-de-pădure s. v. RÎȘCOV.

pîinea-pădurii s. v. RÎȘCOV.

porc de pădure s. v. MISTREȚ. PORC MISTREȚ. PORC SĂLBATIC.

rîndunică-de-pădure s. v. DREPNEA.

sălvie de pădure s. v. COADA-VACII. JALE.

surata-din-pădure s. v. MAMA-PĂDURII.

susai-de-pădure s. v. TÎLHĂREA.

vîlva-pădurii s. v. MAMA-PĂDURII.

pădure (păduri), s. f. – Teren cu arbori, codru. – Mr. pădure, megl. păduri (toponim). Lat. padulem în loc de paludem (Diez, II, 51; Schuchardt, Vok., I, 29; Pușcariu 1243; Candrea-Dens., 1306; REW 6183), cf. alb. pülj (Philippide, II, 650), tosc. padule, v. sard. padule, v. sp., arag., v. port. paúl (Garcia de Diego, Bol. Acad. Esp., VII, 259; Corominas, III, 695) basc. padura „mlaștină”; cf. P. Aebischer, Homenatje Rubioy Lluch, I, 161-74. Originea anterioară indoeurop. (Lahovary 339) este fantastică. Der. pădurar, s. m. (gornic); pădurărie, s. f. (ocupația pădurarului; administrație silvică); pădurărit, s. n. (ocupația pădurarului; impozit pe păduri); păduratic, adj. (păduros, împădurit); pădurean, s. m. (locuitor al pădurii); pădureț, adj. (de pădure; sălbatic); pădurice, s. f. (pădure mică); păduros, adj. (acoperit cu pădure, împădurit), pe care REW 6183 îl duce pînă la lat. paludosus, fără să fie nevoie; împăduri, vb. (a planta o pădure); despăduri, vb. (a tăia o pădure).

PĂDURE. Subst. Pădure, silvă (rar); pădure de foioase; pădure de rășinoase. Pădure virgină, pădure seculară, codru secular. Pădure tropicală; pădure subtropicală; taiga; junglă. Pădurice (dim.), pădurea, păduriță, păduriște (rar), selbă (rar), șleau, dumbravă, dumbrăvioară (dim.), dumbrăviță, berc (reg.), crîng, crînguleț (dim.), crîngușor, zăvoi, luncă, lunculiță (dim.), luncuță; codru, codruleț (dim.), codruț. Desiș, bunget (reg.), sihlă, smidă, smidărie, hățiș, huceag (reg.), huci (reg.), tufiș, tufărie, tufăriș, hălăciugă (reg.), sturichiș (reg.). Arboret. Boschet. Braniște, opritură (reg.). Parc, parc dendrologic, plantație. Afiniș; alunet, aluniș; ariniș, ariniște; brădet, brădiș, brădiniș (rar), brădățel (rar); călinet (rar); cărpinet, cărpiniș; cetiniș; făget, făgețel (dim., pop.); frăsinet; gorunet, goruniș, goruniște; jiriște (rar); jnepeniș (rar); mestecăniș; molidiș; păltiniș; plopărie, plopiș; răchitiș; sălciniș, sălciș; stejăriș, stejăriște (pop.). Dendrologie, dendrografie; silvicultură, pădurărie (înv.). Silvicultor, silvic. Pădurar, gornic (reg.). Adj. Păduros, împădurit, silvestru. Dendrologic, dendrografic; silvic. Vb. A împăduri, a despăduri. V. arbori, arbuști.

pădure, păduri, s.f. – În expr. pădure surdă = pădure bătrână, tăcută, liniștită, unde îți țiuie urechile de liniște. „Pădure situată departe de sat, de unde nu se poate auzi cântatul cocoșului” (Bilțiu, 2001). „Știi cum îi pădurea surdă? Pădure mare. Nu auz’, ferească Dumnezo, numa-n ceri și-n pământ. Și erai cam spărietă, că umblă p-acolo lupi” (Bilțiu, 2001: 225; Oncești). – Lat. padule, metateză din paludem < palus „baltă, mlaștină” (Șăineanu, Scriban; Diez, Pușcariu, CDDE, cf. DER; DEX, MDA).

PĂDÚRE (lat. padulem) s. f. Ecosistem sau complex de ecosisteme în care predomină una sau mai multe specii lemnoase, alături de plante erbacee, mușchi etc. și în care trăiesc diferite specii de animale: p. constituie biomuri majore. Resturile organice (crengi, frunze etc.) constituie pătura moartă a p. sau litiera. După natura lor, p. pot fi naturale (apărute spontan) și cultivate (prin plantarea puieților de arbori crescuți în pepiniere). Caracteristicile p. diferă în funcție de condițiile climatice. În zona temperată, p. sunt adaptate la un regim climatic cu precipitații suficiente sau abundente și și temperaturi moderate; aici predomină foioasele cu frunze căzătoare (stejar, gorun, carpen, frasin, arțar, ulm, fag etc.), ca în regiunile temperate din Europa, Asia și America de Nord sau, alteori, predomină specii sempervirescente cu frunza lată (fagul austral sau Nothofagus din Chile). În p. din zona boreală domină coniferele sempervirescente (ex. taigaua). În zonele tropicale se întâlnesc p. tropicale umede (în ariile cu precipitații abundente) și regulate, p. musonice în SE Asiei (unde perioadele cu ploi abundente alternează cu cele secetoase), p. cu adaptări xeromorfe, ca în SV Americii de Nord, SV Africii, unele regiuni ale Americii Centrale și de Sud și în Australia (cu precipitații sporadice), unde predomină arborii scunzi, spinoși prin care, treptat, se face trecerea spre savană și semideșert. Pe glob, p. ocupă c. 30% din suprafața uscatului; în România, ele se întind pe c. 27% din suprafața totală a țării. P. este unul dintre factorii care asigură menținerea echilibrului la nivel local, regional și chiar planetar; are un rol important de protecție a solului împotriva eroziunii, de moderator climatic; contribuie la regularizarea scurgerii și la purificarea aerului. Preia mari cantități de dioxid de carbon din atmosferă, eliberând în schimb oxigen. ◊ P. tropicală umedă (sau ecuatorială) = biom terestru major alcătuit predominant din arbori din zona ecuatorială (bazinul Amazonului, V Africii, Asia de SE); aici predomină speciile sempervirescente cu frunze late, de înălțimi variate. Stratul erbaceu este slab reprezentat, abundente fiind lianele și epifitele. Exploatarea nerațională a p. ecuatoriale a dus și va duce în continuare la reducerea biodiversității și la amplificarea efectului de seră. ◊ P. parc = p. alcătuită din pâlcuri de de arbori alternând cu vegetație ierboasă bine dezvoltată; se întâlnește îndeosebi în Africa, la trecerea de la pădurea tropicală la savană. ◊ P. galerie = p. care mărginește malurile râurilor, prelungindu-se mult în zona de savană. ◊ P. de ceață = p. care se formează pe versanții munților, unde aerul este suprasaturat de vapori de apă datorită stagnării îndelungate a norilor la nivelul respectiv (ex.: pe versantul dinspre Oc. Pacific al munților din America de Nord, Centrală și partea de N a Americii de Sud).

PĂDURE subst. 1. – frecv., pren.: Pădure al Banului (17 B II 178) zis și P. Banul (ib., 436); – stolnic (ib. 428); – fam. (Sd XVI; Ard; Buc; 17 B I 66) etc.; Pădur/escu (Hur 206). 2. Păduroiu V. (Buzău); – M. (Ul 138).

FILIPEȘTII DE PĂDURE, com. în jud. Prahova; 10.577 loc. (1995). Expl. de lignit și petrol. Termocentrală. Constr. și reparații de utilaj minier. Prelucr. fructelor. Castru roman (sec. 2). Biserică (1688) pictată de Pârvu Mutu (1692).

IN SILVAM NON LIGNA FERAS (lat.) să nu duci lemne în pădure – Horațiu, „Satirae”, I, 10, 34.

MUMA-PĂDURII, personaj din basmele populare românești. Simbol al forțelor negative ale naturii, este dușmana eroilor pozitivi. Trăiește singuratică în inima pădurii, are o înfățișare grotescă, este plină de răutate și mărginită. Totdeauna este învinsă de forțele binelui.

PĂDUREA BOEMIEI (ČESKÝ LES sau BÖHMERWALD), masiv muntos situat la granița Cehiei cu Germania. Lungime: c. 200 km; alt. max.: 1.015 m (vf. Grosser Arber). Alcătuit din granite, gnaisuri și șisturi cristaline. Expl. forestiere.

PĂDUREA CRAIULUI, Munții ~, culme muntoase în NV M-ților Apuseni, orientată NV-SE, mărginită de depr. Vad-Borod (în N) și depr. Beiuș (în S), alcătuită din calcare mezozoice și roci vulcanice neogene. Alt. max.: 1.015 m (vf. Hordincușa). Nod hidrografic. Depozitele calcaroase mezozoice au dat naștere unui relief carstic (peșterile Vadu Crișului, Meziad, Vântului). Expl. de bauxită (Zece Hotare, Roșia). Turism.

PĂDUREA DE PIATRĂ (SHI LIN), formațiuni stâncoase izolate sau grupate, sub forma unor piloni înalți de c. 30 m, situate într-o regiune carstică din S Chinei (prov. Yunnan), la c. 120 km SE de orașul Kumming. Este una dintre cele mai spectaculoase „păduri de piatră”, extinsă pe c. 260 km², care a luat naștere în urma acțiunii erozive a apelor din precipitații asupra rocilor carstice, stâncile rezultate căpătând forme ciudate, cum sunt leul uriaș, bivolul, rinocerul, pasărea Phoenix ș.a. Este cea mai mare și cea mai spectaculoasă pădure de piatră de pe Glob. Turism.

PĂDUREA NEAGRĂ (SCHWARTZ WALD), munți în SV Germaniei, separați de m-ții Vosgi prin grabenul Rinului, formați din gnaisuri, granite și gresii. Alt. max.: 1.493 m (vf. Feldberg). În N au aspect de podiș, în centru sunt larg văluriți, cu vârfuri rotunjite, iar în S sunt mai înalți și fragmentați. De aici izv. Dunărea, prin pâraiele Brigach și Breg. Bine împăduriți. Păstorit. Turism. Industria sticlăriei are o veche tradiție.

PĂDUREA PIETRIFICATĂ (PETRIFIED FOREST), pădure fosilizată în timpurile geologice, cu arbori pietrificați, situată în SV S.U.A. (Arizona), în partea de SE a Deșertului Pictat (Painted Desert), la c. 320 km NE de orașul Phoenix; 381 km² (cea mai mare pădure pietrificată, declarată monument național în 1906 și parc național în 1962). În urmă cu c. 170 mil. de ani, în această zonă exista o câmpie mlăștinoasă în care torenții aduceau un număr mare de arbori prăbușiți, care în condiții normale ar fi trebuit să se transforme, de-a lungul erelor geologice, în cărbune, dar, datorită prezenței în cantități mari a oxidului de siliciu, care a impregnat lemnul, acesta s-a pietrificat.

SÂNGEORGIU DE PĂDURE, oraș în jud. Mureș, situat în pod. Târnavelor, în zona de confl. a râului Cușmed cu Târnava Mică; 6.635 loc. (2005). Stație de c. f. Expl. de gaze naturale. Expl. și prelucr. lemnului. Centru de confecționare a obiectelor împletite din paie. În arealul orașului, pe vatra fostului sat Bezidu Nou, a fost realizat (1984-1986) un lac de acumulare. Aici se află un arboret ocrotit, în care se remarcă un conifer din fam. cupresacee originar din America de N. Chamaecyparis lawsoniana. Pe terit. orașului S. de P. a fost descoperit un depozit de bronzuri datând din prima Epocă a fierului, iar în perimetrul satului Bezid, vestigiile unei așezări din sec. 4, în care s-au găsit vase din sticlă, o fructieră, un pieptene de os ș.a. S. de P. apare menționat documentar în 1333. Declarat oraș la 22 oct. 2003. Biserică din sec. 14 (azi biserică reformată), în stil gotic, renovată în 1760 și 1935, precum și un castel (1809) în stil neoclasic.

SEACA DE PĂDURE, com. îm jud. Dolj, situată în SE piem. Bălăciței, pe râul Brabova; 1.323 loc. (2005). În satul S. de P., atestat documentar în 1535 cu numele de Siliștea Seacă, se află biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena (1889-1891) și biserica de lemn Sf. Ioan Botezătorul (1854, reparată în 1890).

SEMISEMPERVIRESCÉNT, adj. Pădure s., tip de pădure din regiunile tropicale cu un sezon secetos nu prea lung și cu o cantitate anuală de precipițații destul de ridicată (de obicei în climat musonic); arborii mai înalți își pierd frunzele în sezonul uscat, în timp ce arborii mai scunzi și arbuștii sunt sempervirescenți.

Clematis vitalba L., « Curpen de pădure ». Specie care înflorește vara. Flori (cca 2 cm diametru) albe, parfumate (corola lipsește, numeroase stamine, caliciul cu 4 sepale petaloide, oblonge) în panicule terminale și axilare. Fructe formate din numeroase achene plumoase. Frunze glabre, penate, cu 5 foliole, ovat-lanceolate, mai rar ovate, cu vîrf ascuțit, margini ușor lobate sau dințate. cu pețiol care se modifică în cîrcel. Planta urcătoare (cca 9,5 m înălțime).

LATHRAEA L., MAMA PĂDURII, fam. Scrophulariaceae. Gen originar din Europa, Asia, în păduri umede, parazite pe planta lemnoase, 5 specii. Flori (caliciul 4-fidat, lobii lați, campanulat, cilindrul corolei drept cu buze erecte, buza inferioară cu 3 lobi, mai scurtă decît cea superioară, care este lată, zdrențuită sau în formă de coif, 4 stamine) albe, galbene, albăstrui, roșii, în raceme unilaterale, pendente. Tulpină scvamoasă, ramificată la bază. Rizom ramificat, învelit cu scvamele cărnoase, albe.

Codrul Vlăsiei – Pădurea, sau – mai obișnuit – codrul Vlăsiei se întindea, acum mai bine de o sută de ani, la nordul Bucureștiului, cuprinzînd de la Ciorogîrla la Cernica, partea de jos a plășii Snagov și partea de vest a plășii Mostiștea. A te avînta prin pădure era pe atunci un act de mare curaj, căci tîlhăriile la drumul mare se țineau lanț, mai ales în epoca domnilor fanarioți. Din acea vreme a rămas vorba „ca-n codrul Vlăsiei”, aplicată mai tîrziu îndeosebi politicienilor burghezi, care, jefuind bugetele intrate pe mîna lor, se comportau cu finanțele țării aidoma tîlharilor ce-și despuiau victimele în pădurea de odinioară. Prin extensiune, înseamnă un loc fără control, unde domnesc jaful și frauda. Francezii au o expresie similară: „La forêt de Bondy” (Pădurea Bondy). FOL.

Den Wald vor lauter Bäumen nicht sehen (germ. „Din cauza copacilor nu vezi pădurea”) – Expresia e cunoscută și precisă. Mai puțin precis și cunoscut este faptul dacă ea a fost premergătoare vestitului vers din Musarion (vol. 2) al poetului german Christoph Wieland (1733 – 1813): „Den Wald vor lauter Bäumen nicht sehen”, sau dacă acest vers a devenit proverb. Se aplică acelora care se pierd în detalii, uitînd din această cauză întregul, adică nu au o vedere de ansamblu asupra unei situații, asupra unei lucrări. LIT.

La forêt de Bondy (fr. „Pădurea de la Bondy”) – e o pădure din Franța, lîngă orașul cu același nume (departamentul Senei). Veacuri de-a rîndul, această pădure a păstrat trista faimă a unui cuib de tîlhari și ucigași. Acolo au fost sugrumați regele Childeric II împreună cu soția sa, seniorul Aubry de Montdidier, curtean al lui Carol V, precum și mulți alții. „La forêt de Bondy” are un echivalent românesc în expresia „codrul Vlăsiei” (vezi). FOL.

Pielea ursului din pădure – expresie (completată de obicei cu verbul „a vinde”) luată din fabula lui La Fontaine: Ursul și cei doi tovarăși. Cei doi s-au apucat să vîndă unui blănar pielea unui urs încă viu, pe care se angajau să-l ucidă pînă în două zile. Se întîlnesc într-adevăr cu ursul, dar, cuprinși de frică, unul se urcă în copac, celălalt face pe mortul. Ursul se apropie de acesta din urmă, îl miroase la urechi, îl crede mort și pleacă. Tovarășul din pom coboară și-l întreabă: „dar ce ți-a spus la ureche?” „Să nu vinzi niciodată pielea mea, mi-a zis Pînă mai întîi nu mă vei fi ucis”. Morala: nu zice hop înainte de a sări, deoarece numai ce-i în mînă nu-i minciună. LIT.

a nu vedea pădurea din cauza / din pricina copacilor expr. a da o importanță exagerată detaliilor în detrimentul ansamblului.

a vinde peștele din baltă / pielea ursului din pădure expr. 1. a promite un lucru pe care nu-l ai. 2. a face planuri în legătură cu un lucru care încă nu-ți aparține.