of [At: N. TEST. (1648), 95^v/25 / V: (asr) oh i / Pl: (13-14) ~uri / E: fo] Exclamație care exprimă: 1 i Durere. 2 i Mâhnire. 3 i Milă. 4 i Necaz. 5 i Regret. 6 i Scârbă. 7 i Admirație. 8 i Entuziasm. 9 i Dorință. 10 i Rugăminte. 11 i Mirare. 12 i (Are) Exclamație care precedă și întărește o afirmație sau o constatare. 13 sn (Arg; îe) A da pe ~ A da pe gratis. 14 sn Tristețe.

OF! l. interj. Exprimă durerea, amărăciunea sufletului, desnădejdea, etc.: of! de-ar veni iarna, să te mai dau odată la școală undeva (CRG.). II. (pl. ofuri) sn. 1 Exclamațiune de durere, etc.. oftat: un ah! sau un of! bine trăgănat... înstărea pe fericitul Țigan care poseda piept sănătos și răsuflare lungă (ALECS.); Îi răspunde tot cu ~uri și cu bocet și plîngînd (SPER.) ¶ 2 Mîhnire adîncă, amărăciune, desnădejde: îmi luai lumea’n cap cu ~ul la inimă (FLOR.).

OF interj. (Și în forma oh) Exclamație care exprimă sentimente ca: a) durere, amărăciune, mîhnire, regret; deznădejde; necaz, ciudă. Of! crăișorule! crede-mă că, să aibi tu puterea mea, ai vîntura țările și mările. CREANGĂ, P. 190. Of! of! am rămas, iar cu piatra-n casă. ALECSANDRI, T. I 49. Oh! cînd ar voi femeile să știe ce înaltă solie au primit. NEGRUZZI, S. I 56; b) scîrbă, dezgust. Oh, eu nu, nu-i mai pot suferi! DRĂGHICI, R. 73. ♦ (Substantivat, n., cu pl. of uri) Oftat, suspin; p. ext. durere, amărăciune, mîhnire, regret, suferință, deznădejde. Zi-i, mă, că mă arde la inimă!... Și în niște of uri lungi, trăgănate, cu întorsături de gîtlej, își tremurau țiganii cîntecul. SADOVEANU, O. VI 208. Își dădea seama că a pus între Manlache și Rusandra un stăvilar de neurnit, care-l răzbuna și de oful inimii lui. POPA, V. 290. Oricine are nevricale și ofuri la inimă. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 177. – Variantă: oh interj.

OF¹ interj. (se folosește pentru a exprima durere, amărăciune, neplăcere, deznădejde, necaz, scârbă, dispreț, admirație, surprindere, mirare etc.). /Onomat.

OF² ~uri n. 1) Sunet produs de o respirație adâncă și prelungită ca manifestare a unei dureri; suspin; oftat. ◊ A scoate ~uri a ofta. 2) Senzație de durere; suferință. ◊ A avea un ~ la inimă a fi amărât; a fi supărat; a suferi. /Onomat.

of! int. exprimă o durere mai ales sufletească. [Onomatopee].

of, interj. de durere orĭ de neplăcere: Of, răŭ mă doare! Of, ce plictiseală! V. ah, uf.

OFF s. n., adv. (Cin.) 1. S. n. Voce, dialog, zgomot produse în afara ecranului sau a scenei. 2. Adv. Din afara ecranului sau scenei. – Cuv. engl.

oh i vz of

OH! interj. Of!

OFF adj. inv. (cinem.; despre o voce, un zgomot sau un dialog) din afara scenei, a ecranului. (< engl., fr., it. off)

off adv., adj. inv. (cuv. engl.; spect.) (Voce) din afara scenei, a ecranului ◊ „Remarcabilă scena în care Gino apelează la foruri superioare pentru a i se face dreptate și dialoghează desperat cu voci din «off».” Săpt. 19 X 73 p. 12. ◊ „Acest rol e îmbucătățit în momente când eroul își povestește în gând tot ce vede, aude și socoate, pentru ca brusc vocea off să se oprească și personajul să vorbească normal, ca toți ceilalți.” R.lit. 20 XI 75 p. 17; v. și Cont. 14 XII 79 p. 8; v. și cine-verité (cf. fr., it. off; PR 1950, DPN 1972)

oh! int. exprimând durere. V. of!

oh, interj. de durere și plictiseală: oh și tu acuma! V. of, ah.

of² interj.

of¹ (durere) s. n., pl. ofuri

of¹ interj.

of² s. n., pl. ofuri

of s. n., pl. ofuri

of interj.

oh interj.

oh interj.

of, interj. – Ah (exprimă tristețea, durerea, dorul). – Mr. oh, uh. Creație expresivă, cf. o, uh, și tc. of, ngr., sb. oh. – Der. of, s. n. (suspin, tînguire; chin, supărare); oafă, s. f. (Arg., femeie stricată, prostituată); oft, s. n. (plîngere, suspin, vaiet); ofta, vb. (a suspina, a se jelui), mr. uhtedz, a cărui der. nu face dificultăți (după Cipariu, Elemente, 40, din lat. optare; după Cihac, II, 235, din sl. ochu); oftat, s. n. (suspin, plîngere); oftătură, s. f. (plîngere, regret).

a lua oful cuiva expr. (intl.) a ucide, a omorî.

OF interj. a!, ah!, aoleu!, au!, i!, o!, oh!, vai!, (pop.) văleu!, (Transilv. și Ban.) tulai!, (Mold.) vah! (~! ce durere simt!)

OF interj. a!, ah!, aoleu!, au!, i!, o!, oh!, vai!, (pop.) văleu!, (Transilv. și Ban.) tulai!, (Mold.) vah! (~! ce durere simt!)

OH interj. v. of.

OH interj. a!, ah!, aoleu!, au!, i!, o!, of!, vai!, (pop.) văleu!, (Transilv. și Ban.) tulai!, (Mold.) vah! (~! ce durere simt!)

OF interj., s. n. 1. interj. (Adesea repetat) Exclamație care exprimă diverse stări afective: a) durere, amărăciune, mîhnire; compătimire, milă; necaz, ciudă; regret. v. a! ah! hei! o! vai! Zicînd oh! să vai tu să te-ai vrut lua întru aminte această zi. n. test. (1648), 95^v/25. Oh! oh! oh! săracă țară a Moldovei. neculce, l. 86, cf. 294, anon. car. Oh! ce ceas și zi amară! (a. 1777). gcr ii, 114/14. Oh, cîtă greutate au simțit întru sine. beldiman, n. p. i, 28/13. Dar... of!... în loc de mîngîiere, suspinurile se aprind mai tare. marcovici, c. 20/16. Oh, cîtu-i ciudat la toate! conachi, p. 267. Dragul mamii! of, ce te așteaptă! pann, p. v. i, 56/25. Of! sînt foarte nenorocită. negruzzi, s. i, 50. Of! of! am rămas iar cu piatra-n casă. alecsandri, t. i, 49. Of! de-ar veni iarna, să te mai dau odată la școală undeva, zicea mama. creangă, a. 47. Afară, la fereastră, toamna a spus: – Of... bacovia, o. 66. Și-i drept așa. Degeaba mă vaiet și spuri: Oh! beniuc, c. p. 47. Of, tinerețe, Fără povețe. deșliu, m. 32. Of, of, of și aoleu, Arde suflețelul meu! alecsandri, p. p. 353. Of, nu zac de nici un rău, Ci, bade, de dorul tău! jarnîk-bîrseanu, d. 104. ◊ (Substantivat, n.) După patru rînduri de „oh!” pregătitori... se vorbește de prinderea iaftalelor de denunțare. iorga, l. ii, 84. Și în niște ofuri lungi, trăgănate, cu întorsături de gîtlej, își tremurau țiganii cîntecul. sadoveanu, o. ii, 418. Chiuia și ofta cînd cobzarul. lungea ofurile. CAMIL PETRESCU, O. I, 21, cf. C. PEtrescu, a. r. 57. Frunzuliță lemn uscat, Tot de of și de oftat Foarte m-am îndestulat. teodorescu, p. p. 276. ◊ expr. (Argotic) A da pe of = a da pe gratis, bul. Fil. v, 191. b) scîrbă, dezgust. v. a! o! pfui! Oh, eu nu-l mai pot suferi. drăghici, b. 73/10. Oh! ai un aer nestatornic care mă îngrozește. negruzzi, s. i, 49. ◊ (Substantivat, n.) Aceleași sentimente de triplu „oh!” le vor fi produs apucăturile lui Dumitrașco și la alți boieri moldoveni.<span style=„font-variant-caps: all-small-caps;”> </span> 256. c) admirație, entuziasm. v. a! ah! hei! o! vai! Oh! pre ce lucruri frumoase odihneaște Dumnezău (a. 1600-1625). gcr i, 66/21, cf. ii, 190/28. Of, fetica mamii! cum ești frumușică... Trăiești încai bine și cu bărbățelul? pann, p. v. i, 55/2. d) dorință, rugăminte. v. hai! o! Oh, Doamne, fă-mă iar tînăr! călinescu, e. o. ii, 146. Of, drăguța mea leliță, Dacă-ți este cu putință, Te rog fă ș-a mea voință; Nu ieși seara-n uliță! jarnîk-bîrseanu, d. 246. Ce-ai mînca, tată, spune? – Of, cum aș mînca căpșune! ZANNE, p. ii, 495. e) mirare, uimire, surprindere. v. a! ei! i! hei! o! phi! Oh! soru-mea, dară greu somn dormii. ispiRescu, l. 197, cf. 345. 2. interj. (Adesea repetat) Exclamație care precedă și întărește o afirmație sau o constatare. v. ho! o! Oh, oh, să ridică alții, nu sînt aceste pricinile lipsei noastre. gt (1839), 71²/23. Oh! cînd ar voi femeile să știe ce înaltă solie au primit. negruzzi, s. i, 56. Of! crăișorule! crede-mă că să aibi tu puterea mea, ai vîntura țările și mările. creangă, p. 190. 3. s. n. Tristețe, mîhnire, amărăciune. Oricine are nevricale și ofuri la inimă. zamfiRescu, sf. m. n. i, 177. Își dădea seama că a pus între Manlache și Rusanda un stăvilar de neurnit, care-l răzbuna și de oful inimii lui. popa, v. 290. Ce pot să priceapă niște străini ca dînșii din ofurile și amarurile mele? v. bom. februarie 1954, 7. Fără să-i pese că-și lasă noua cunoștință cu ofurile nespuse, a coborît de pe vagon. galan, z. R. 305. După ce și-a spus el tot oful, am stat de vorbă împreună. lăncRănjan, c. iii, 498. – pl.: (3) ofuri. – Și: (astăzi rar) oh interj. – Formație pe baza unui sunet reflex.