OF interj. (Și în forma oh) Exclamație care exprimă sentimente ca: a) durere, amărăciune, mîhnire, regret; deznădejde; necaz, ciudă. Of! crăișorule! crede-mă că, să aibi tu puterea mea, ai vîntura țările și mările. CREANGĂ, P. 190. Of! of! am rămas, iar cu piatra-n casă. ALECSANDRI, T. I 49. Oh! cînd ar voi femeile să știe ce înaltă solie au primit. NEGRUZZI, S. I 56; b) scîrbă, dezgust. Oh, eu nu, nu-i mai pot suferi! DRĂGHICI, R. 73. ♦ (Substantivat, n., cu pl. of uri) Oftat, suspin; p. ext. durere, amărăciune, mîhnire, regret, suferință, deznădejde. Zi-i, mă, că mă arde la inimă!... Și în niște of uri lungi, trăgănate, cu întorsături de gîtlej, își tremurau țiganii cîntecul. SADOVEANU, O. VI 208. Își dădea seama că a pus între Manlache și Rusandra un stăvilar de neurnit, care-l răzbuna și de oful inimii lui. POPA, V. 290. Oricine are nevricale și ofuri la inimă. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 177. – Variantă: oh interj.