3 intrări

57 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

OBOR1 oboare, s. n. 1. (Reg.) Loc (împrejmuit) unde se ține un târg de vite, de fân, de lemne; târg de vite; p. ext. piață. 2. (Pop.) împrejmuire pentru vite; țarc, ocol, staul. ♦ Loc îngrădit în jurul casei sau în apropierea ei, parte a curții unde se țin unelte agricole, nutreț pentru vite etc. – Din bg., sb. obor.

OBOR2, oboare, s. n. Împrejmuire de nuiele sau de stuf făcută într-o apă curgătoare pentru a prinde și a păstra peștele viu; spațiul din interiorul acestei împrejmuiri. – Din rus. obor „șnur”.

obor2 sn [At: DAMÉ, T. 123 / V: (reg) obăr, ubăr / Pl: ~oare / E: rs обор] 1 Sfoară trecută prin ochiurile de la extremitatea năvodului și de care sunt legate bile de plumb. 2 Împrejmuire de nuiele sau de stuf, făcută într-o apă curgătoare pentru a prinde și a păstra peștele viu. 3 Spațiu din interiorul acestei împrejmuiri.

obor1 [At: ANON. CAR. / Pl: ~oare / E: bg обор, srb obor)] 1 sn (Pop) Loc împrejmuit în care se țin animalele Si: ocol, staul, țarc. 2 sn (Pop) Loc îngrădit în jurul casei sau în apropierea ei, în care se țin unelte agricole, nutreț etc. 3 sn (Înv) Ocol al autorității comunale, unde se închideau vitele găsite păscând în locuri interzise. 4 sn (Reg) Strungă. 5 sn (Reg) Gard făcut în jurul unei clăi de fân. 6 sn (Reg) Grădină. 7 sn (Reg; fig) Cerc luminos în jurul lunii Si: cearcăn. 8 sn (Reg; pex) Colibă. 9 sn (Rar) Grajd. 10 sn (Mun; Mol) Loc, de obicei împrejmuit, unde se ține târgul de vite, de fân, de lemne etc. 11 sn (Mun, Mol) Târg de vite. 12 i (Reg; rep) Strigăt cu care se mână vitele spre staul.

OBOR2, oboare, s. n. Împrejmuire de nuiele sau de stuf făcută într-o apă curgătoare pentru a prinde și a păstra peștele viu; spațiul din interiorul acestei împrejmuiri. – Din rus. obor „șnur”.

OBOR1, oboare, s. n. 1. (Reg.) Loc (împrejmuit) unde se ține un târg de vite, de fân, de lemne; târg de vite; p. ext. piață. 2. (Pop.) Împrejmuire pentru vite; țarc, ocol, staul. ♦ Loc îngrădit în jurul casei sau în apropierea ei, parte a curții unde se țin unelte agricole, nutreț pentru vite etc. – Din bg., scr. obor.

OBOR, oboare, s. n. 1. (Munt., Mold.) Loc, de obicei împrejmuit, unde se ține tîrgul de vite, de fîn, de lemne; tîrg de vite. Negustori aprigi de cereale, geambași vestiți de oboare, samsari de lînă și brînzeturi. BOTEZ, ȘC. 87. Măgarul se vinde tot în oborul armăsarilor. PANN, P. V. II 117. Se mai duse stăpînul nostru La obor Și cumpără doi boi. TEODORESCU, P. P. 140. 2. Împrejmuire pentru vite în apropierea casei, la cîmp, la tîrlă etc.; țarc, ocol. Văzu la lumina lunei pe porcarul mînăstirii ducînd din urmă vreo zece-cincisprezece porci, care scăpaseră pe semne din obor. STĂNOIU, C. I. 186. 3. (Regional) Loc îngrădit în jurul unei case țărănești (v. curte) sau în apropierea ei, unde se țin unelte agricole, nutreț pentru vite etc. Iată că era-n mijlocul oborului, înaintea curții, un stîlp mare. RETEGANUL, P. III 21. Cînd treci pe lîngă obor, Mă cuprinde, bade-un dor. HODOȘ, P. P. 45. 4. Împrejmuire de nuiele, de stuf făcută într-o apă curgătoare pentru a ademeni și păstra peștele viu; spațiul din interiorul acestei împrejmuiri. Talianul îi al obștei, cu tot ce are: plase, sîrme, taraci, oboare. DAVIDOGLU, O. 51.

OBOR1 oboare n. 1) (în trecut) Loc special rezervat pentru vânzarea vitelor; târg de vite. 2) Loc împrejmuit (în apropierea casei sau în câmp) unde se țin vitele; țarc; ocol. 3) Loc împrejmuit cu stuf sau nuiele într-o apă curgătoare, pentru a prinde peștele sau pentru a păstra viu peștele prins. /<bulg., sb. obor

OBOR2 oboare n. Sfoară cu ajutorul căreia mreaja unui năvod se prinde în apă. /<rus. obor

òbor n. sfoară trecută prin ochiurile năvodului și pe care sunt înșirate mărgele de plumb. [Rus. OBORA, șnur].

obòr n. 1. împrejmuire de casă (la țară); 2. împrejmuire de vite; 3. (la orașe) târg de fân și de vite: și măgarul se vinde în oborul armăsarilor PANN. [Serb. OBOR, țarc, curte, bătătură].

1) obór n., pl. oare (bg. sîrb. obor, obor; rut. pol. obora, obor: rus. obóra, pl. obóry, nojiță, zabor, zaplaz, gard; vsl. obora, funie. V. obor 2 și Bern. 1, 176). Ocol, loc îngrădit în care se țin vitele satuluĭ saŭ ale bîlcĭuluĭ. Locu unde se vînd vite, fîn ș. a. Sfoara saŭ funia de la marginea uneĭ plase, unuĭ năvod ș. a.

2) obór, a -î v. tr. (vsl. o-boriti, a desființa, d. boron-brati, a lupta; sîrb. boriti se, a lupta. V. obor 2 și dobor). Vechĭ. Dobor, trîntesc. Răpun. Fig. Desființez: a oborî o lege.

DOBORÎ, dobor, vb. IV. Tranz. 1. A da jos, a culca, a răsturna, a dărâma (la pământ). 2. A face să se desprindă și să cadă din locul unde este fixat, atârnat, agățat. ♦ A face să cadă o ființă sau un obiect care zboară sau plutește în aer. 3. A înfrânge, a supune, a distruge, a răpune pe cineva. ♦ Fig. A nimici, a desființa, a stârpi, a lichida o stare de lucruri, o situație etc. ♦ Fig. A birui, a copleși. L-a doborât suferința. 4. (Sport) A depăși cel mai bun rezultat anterior, a bate recordul existent. – Cf. oborî.

DOBORÎ, dobor, vb. IV. Tranz. 1. A da jos, a culca, a răsturna, a dărâma (la pământ). 2. A face să se desprindă și să cadă din locul unde este fixat, atârnat, agățat. ♦ A face să cadă o ființă sau un obiect care zboară sau plutește în aer. 3. A înfrânge, a supune, a distruge, a răpune pe cineva. ♦ Fig. A nimici, a desființa, a stârpi, a lichida o stare de lucruri, o situație etc. ♦ Fig. A birui, a copleși. L-a doborât suferința. 4. (Sport) A depăși cel mai bun rezultat anterior, a bate recordul existent. – Cf. oborî.

OBORÎ, obor, vb. IV. Tranz. (Reg.) A doborî ceva sau a pune pe cineva la pământ; a omorî; fig. a scoate pe cineva dintr-un post, dintr-o demnitate prin diverse uneltiri. – Din sl. oboriti.

OBORÎ, obor, vb. IV. Tranz. (Reg.) A doborî ceva sau a pune pe cineva la pământ; a omorî; fig. a scoate pe cineva dintr-un post, dintr-o demnitate prin diverse uneltiri. – Din sl. oboriti.

doborî [At: PSALT. HUR. 47r/11 / V: (înv) obori, ob~ / Pzi: dobor / E: d- + oborî. Oborî < vsl оборити] 1-2 vt, (înv) vrp (C.i. un corp ) A culca la pământ. 3 vt (C.i. un corp) A răsturna. 4 vt (D. animale) A ucide. 5 vt (D. animale) A vâna. 6 vt (Îvr) A detrona. 7 vt A face să se desprindă și să cadă din locul unde este fixat, atârnat. 8 vt A face să cadă o ființă sau un obiect care zboară sau plutește prin aer. 9 vt (C.i. oameni) A răpune (în luptă). 10 vt (C.i. boli, suferințe, oboseală etc.) A copleși (2). 11 vt (Fig; c.i. situații, concepții, teorii etc.) A desființa. 12 vt A depăși cel mai bun rezultat (sportiv) anterior. 13 vi (Înv; Olt, Ban) A coborî (34).

obărea[1] v vz doborî

  1. Variantă nemenționată în definiția principală; posibil să fie vorba de un cuvânt greșit tipărit în original, care este greu de identificat — LauraGellner

obărî[1] v vz doborî

  1. Variantă nemenționată în definiția principală; posibil să fie vorba de un cuvânt greșit tipărit în original, care este greu de identificat — LauraGellner

obora[1] v vz doborî

  1. Variantă nemenționată în definiția principală — LauraGellner

DOBORÎ, dobor, vb. IV. Tranz. 1. A da jos (ceva sau pe cineva), a culca, a răsturna, a trînti la pămînt, a prăbuși, a dărîma. [Dihania] dobora în drumu-i copăcei de trei ani, pe care îi atingea cu colții. ISPIRESCU, U. 39. Vîntul... doboară stejari falnici și desfoaie blînde flori. ALECSANDRI, P. A. 132. Pleacă către pădure În mînă cu o săcure Ceva lemne să doboare. PANN, P. V. I 89. ◊ Fig. Ca să dobori poarta robiei, îți trebuie umeri ca ai mei. CAMIL PETRESCU, T. II 598. ◊ Refl. (Rar) Un altar ce se doboară Cînd vin trăsnete de sus! COȘBUC, P. I 213. Deodat-o bardă crudă prin aer luce, zboară, Lovește!... gios bătrînul c-un vaiet se doboară. ALECSANDRI, P. III 303. ♦ (Regional) A cosi. Scoală, dragul mamii, să te duci să dobori iarba ceea. REBREANU, I. 45. 2. A face să se desprindă și să cadă din locul unde este fixat (atîrnat, agățat). [Piatra] va lovi în pom... și va doborî mere. CAMIL PETRESCU, T. III 509. ♦ (Cu privire la ființe sau obiecte care zboară sau plutesc în aer) A face să cadă, a da jos; a prăbuși. A doborît un avion.Iacă un țînțar a ajuns tocmai la vîntul turbat și voi să-l dobor d-acolo cu săgeata mea. ISPIRESCU, L. 321. [Nobilul pleca la vînătoare] ca să doboare... cocorii, răpezind asupră-le agerii săi șoimi. ODOBESCU, S. III 54. 3. (Cu privire la persoane) A înfrînge, a birui, a supune, a distruge; a răpune. Luminatul împărat... a doborît. pe toți dușmanii. SADOVEANU, D. P. 160. Ești o neroadă dacă îți închipui că e în stare să mă doboare cineva. CAMIL PETRESCU, T. I 259. Pentru cea din urmă oară Aș voi să-l văd cum luptă și pe zmeu cum îl doboară. EFTIMIU, Î. 111. ♦ (Cu privire la stări, situații, împrejurări) A nimici, a desființa, a stîrpi. Pui în lanțuri ai tăi ani, Pe copii ți-i faci orfani, Văduvești soția, De cumva-ndrăznești să zici Că ai drept să te ridici Să dobori hoția. NECULUȚĂ, Ț. D. 42. ♦ (Subiectul e un fapt, un eveniment sau o stare psihică ori fizică) A învinge, a birui, a copleși. Boala și mizeria l-au doborît înainte de vreme [pe Eminescu]. SADOVEANU, E. 83. Ochii i se închideau, somnul îl dobora. GALACTION, O. I 41. Grelele încercări de tot soiul prin care trecuse... ar fi doborît un uriaș. M. I. CARAGIALE, C. 12. Sta s-o doboare cu totul întristarea, ISPIRESCU, L. 59. 4. (Sport; cu privire la recorduri) A depăși. Echipa națională de ștafetă a doborît recordul de 4 x 100 de metri.

OBORÎ, obor, vb. IV. Tranz. (Învechit și arhaizant) A doborî, a culca (cu o lovitură) la pămînt, a ucide; fig. a scoate prin uneltiri dintr-un post, dintr-o demnitate. Pe tatăl meu... îl oborîseră cu buzduganele vorniceii Sucevii. SADOVEANU, N. P. 33. N-apucă să sfîrșească, căci buzduganul armașului, lovindu-l drept în frunte, îl oborî la pămînt. NEGRUZZI, S. I 152. Ei știu foarte bine, că de nu mă vor oborî ei, eu îi voi oborî. KOGĂLNICEANU, S. 187.

A DOBORÎ dobor tranz. (obiecte, ființe în poziție verticală) A culca la pământ; a prăvăli. /<sl. do oboriti

doborî v. a da jos, a răsturna, a dărăma: a doborî copaci, case. [V. oborî].

oborî v. 1. Mold. a doborî: cu a lui groaznică năvală cai, călăreți oborînd NEGR. [Slav. OBORITI, a răsturna, a prăpădi].

dobór, a -î v. tr. (vsl. *do-boriti, compus ca și a oborî, a desființa. – Dobor, doboară, doborîm; doboram; să doboare). Daŭ jos răstorn, trîntesc: a doborî un copac. Fig. Răpun, înving: a doborî dușmanii, foamea mă doboară.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

obor (pop.) s. n., pl. oboare

obor (târg, ocol, împrejmuire într-o apă curgătoare) s. n., pl. oboare

obor, oboară 3 sg. și pl., -rînd ger., -rît prt., -rîtor adj. v.

doborî (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dobor, 3 doboa, imperf. 1 doboram; conj. prez. 1 sg. să dobor, 3 să doboare; imper. 2 sg. afirm. doboa

oborî (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. obor, 3 oboa, imperf. 1 oboram; conj. prez. 1 sg. să obor, 3 să oboare; imper. 2 sg. afirm. oboa

doborî (a ~) vb., ind. prez. 3 doboară, imperf. 3 sg. dobora, perf. s. 3 sg. doborî, 3 pl. doborâră; conj. prez. 3 doboare; ger. doborând; part. doborât

oborî (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 oboară, perf. s. 3 sg. oborî, 3 pl. oborâră; ger. oborând; part. oborât

doborî vb., ind. prez. 1 sg. dobor, 3 sg. și pl. doboară, imperf. 3 sg. dobora; conj. prez. 3 sg. și pl. doboare

oborî vb., ind. prez. 1 sg. obor, 3 sg. și pl. oboa

dobor, -boară 3 sg. și pl., -boare 3 conj., -boram 1 imp., -borît prt., -borînd ger., -borîre inf. s., -borîtor adj. s.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

OBOR s. v. bordei, colibă, ocol, staul, țarc.

obor s. v. BORDEI. COLIBĂ. OCOL. STAUL. ȚARC.

DOBORÎ vb. 1. a arunca, a azvârli, a culca, a dărâma, a întinde, a lungi, a prăbuși, a prăvăli, a răsturna, a trânti, (pop. și fam.) a așterne, (pop.) a păli, (înv. și reg.) a răntuna, (înv.) a oborî, a poligni, (fig.) a secera. (Cu un pumn l-a ~ la pământ.) 2. v. culca.

DOBORÎ vb. v. ajunge, birui, copleși, covârși, cuprinde, împovăra, înfrânge, învinge, năpădi, podidi, prinde, răzbi, toropi.

OBORÎ vb. v. arunca, azvârli, culca, dărâma, doborî, întinde, lungi, prăbuși, prăvăli, răsturna, trânti.

DOBORÎ vb. 1. a arunca, a azvîrli, a culca, a dărîma, a întinde, a lungi, a prăbuși, a prăvăli, a răsturna, a trînti, (pop. și fam.) a așterne, (pop.) a păli, (înv. și reg.) a răntuna, (înv.) a oborî, a poligni, (fig.) a secera. (Cu un pumn l-a ~ la pămînt.) 2. a culca, a tăvăli, (pop.) a pologi. (~ iarba în picioare.)

doborî vb. v. AJUNGE. BIRUI. COPLEȘI. COVÎRȘI. CUPRINDE. ÎMPOVĂRA. ÎNFRÎNGE. ÎNVINGE. NĂPĂDI. PODIDI. PRINDE. RĂZBI. TOROPI.

oborî vb. v. ARUNCA. AZVÎRLI. CULCA. DĂRÎMA. DOBORÎ. ÎNTINDE. LUNGI. PRĂBUȘI. PRĂVĂLI. RĂSTURNA. TRÎNTI.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

obor (oboare), s. n.1. Țarc de vite, loc îngrădit. – 2. Tîrg de vite. – Mr., megl. ubor. Bg., sb., slov. obor, din sl. obora (Miklosich, Slaw. Elem., 92; Cihac, II, 221; Conev 81), cf. pol. obora „grajd”, ngr. ỏßορός, alb. obor. E dubletul lui obor, s. n. (plumb de plasă) din rus. obora.

doborî (dobor, -it), vb. – A da jos, a dărîma, a culca la pămînt. Sl. oboriti „a doborî”, probabil în compunere cu pref. do-, care indică o acțiune exclusivă (Miklosich, Lexicon, 472; Candrea), cf. oborî.Der. doborîtor, adj. (care doboară).

oborî (obor, -ît), vb. – A prăvăli, a dărîma. Sl. (sb., cr., slov.) oboriti (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 221). Sec. XVII, înv., se folosește azi numai în forma doborî, der. doborîtor, adj. (nimicitor).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

oborî, obor, (aborî), vb. tranz. – (reg.) A doborî (Papahagi, 1925): „Apoi o zinit un vânt de-o oborât pădurea tătă gios” (Papahagi, 1925: 320; Sat Șugatag). – Din sl. oboriti „a răsturna, a prăpădi” (Scriban, Șăineanu; Miklosich, Cihac, cf. DER; DEX, MDA).

oborî, obor, vb. tranz. – A doborî (Papahagi 1925). – Din sl. oboriti.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a fi dus la obor expr. (intl.) a fi dus la deal (1., 3).

mă Bucur Obor! expr. (iron.) mă bucur!

Intrare: obor
substantiv neutru (N11)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • obor
  • oborul
  • oboru‑
plural
  • oboare
  • oboarele
genitiv-dativ singular
  • obor
  • oborului
plural
  • oboare
  • oboarelor
vocativ singular
plural
obăr
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
ubăr
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: doborî
verb (VT348)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • doborî
  • doborâre
  • doborât
  • doborâtu‑
  • doborând
  • doborându‑
singular plural
  • doboa
  • doborâți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dobor
(să)
  • dobor
  • doboram
  • doborâi
  • doborâsem
a II-a (tu)
  • dobori
(să)
  • dobori
  • doborai
  • doborâși
  • doborâseși
a III-a (el, ea)
  • doboa
(să)
  • doboare
  • dobora
  • doborî
  • doborâse
plural I (noi)
  • doborâm
(să)
  • doborâm
  • doboram
  • doborârăm
  • doborâserăm
  • doborâsem
a II-a (voi)
  • doborâți
(să)
  • doborâți
  • doborați
  • doborârăți
  • doborâserăți
  • doborâseți
a III-a (ei, ele)
  • doboa
(să)
  • doboare
  • doborau
  • doborâ
  • doborâseră
obori
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
obora
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
obărî
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
obărea
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
verb (VT348)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • oborî
  • oborâre
  • oborât
  • oborâtu‑
  • oborând
  • oborându‑
singular plural
  • oboa
  • oborâți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • obor
(să)
  • obor
  • oboram
  • oborâi
  • oborâsem
a II-a (tu)
  • obori
(să)
  • obori
  • oborai
  • oborâși
  • oborâseși
a III-a (el, ea)
  • oboa
(să)
  • oboare
  • obora
  • oborî
  • oborâse
plural I (noi)
  • oborâm
(să)
  • oborâm
  • oboram
  • oborârăm
  • oborâserăm
  • oborâsem
a II-a (voi)
  • oborâți
(să)
  • oborâți
  • oborați
  • oborârăți
  • oborâserăți
  • oborâseți
a III-a (ei, ele)
  • oboa
(să)
  • oboare
  • oborau
  • oborâ
  • oborâseră
Intrare: oborî
verb (VT348)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • oborî
  • oborâre
  • oborât
  • oborâtu‑
  • oborând
  • oborându‑
singular plural
  • oboa
  • oborâți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • obor
(să)
  • obor
  • oboram
  • oborâi
  • oborâsem
a II-a (tu)
  • obori
(să)
  • obori
  • oborai
  • oborâși
  • oborâseși
a III-a (el, ea)
  • oboa
(să)
  • oboare
  • obora
  • oborî
  • oborâse
plural I (noi)
  • oborâm
(să)
  • oborâm
  • oboram
  • oborârăm
  • oborâserăm
  • oborâsem
a II-a (voi)
  • oborâți
(să)
  • oborâți
  • oborați
  • oborârăți
  • oborâserăți
  • oborâseți
a III-a (ei, ele)
  • oboa
(să)
  • oboare
  • oborau
  • oborâ
  • oborâseră
obori
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

obor, oboaresubstantiv neutru

  • 1. regional Loc (împrejmuit) unde se ține un târg de vite, de fân, de lemne; târg de vite. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: târg
    • format_quote Negustori aprigi de cereale, geambași vestiți de oboare, samsari de lînă și brînzeturi. BOTEZ, ȘC. 87. DLRLC
    • format_quote Măgarul se vinde tot în oborul armăsarilor. PANN, P. V. II 117. DLRLC
    • format_quote Se mai duse stăpînul nostru La obor Și cumpără doi boi. TEODORESCU, P. P. 140. DLRLC
  • 2. popular Împrejmuire pentru vite. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Văzu la lumina lunei pe porcarul mînăstirii ducînd din urmă vreo zece-cincisprezece porci, care scăpaseră pe semne din obor. STĂNOIU, C. I. 186. DLRLC
    • 2.1. Loc îngrădit în jurul casei sau în apropierea ei, parte a curții unde se țin unelte agricole, nutreț pentru vite etc. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Iată că era-n mijlocul oborului, înaintea curții, un stîlp mare. RETEGANUL, P. III 21. DLRLC
      • format_quote Cînd treci pe lîngă obor, Mă cuprinde, bade-un dor. HODOȘ, P. P. 45. DLRLC
  • 3. Împrejmuire de nuiele sau de stuf făcută într-o apă curgătoare pentru a prinde și a păstra peștele viu; spațiul din interiorul acestei împrejmuiri. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Talianul îi al obștei, cu tot ce are: plase, sîrme, taraci, oboare. DAVIDOGLU, O. 51. DLRLC
  • 4. Sfoară cu ajutorul căreia mreaja unui năvod se prinde în apă. NODEX
etimologie:

doborî, doborverb

  • 1. A da jos, a culca, a răsturna, a dărâma (la pământ). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote [Dihania] dobora în drumu-i copăcei de trei ani, pe care îi atingea cu colții. ISPIRESCU, U. 39. DLRLC
    • format_quote Vîntul... doboară stejari falnici și desfoaie blînde flori. ALECSANDRI, P. A. 132. DLRLC
    • format_quote Pleacă către pădure În mînă cu o săcure Ceva lemne să doboare. PANN, P. V. I 89. DLRLC
    • format_quote figurat Ca să dobori poarta robiei, îți trebuie umeri ca ai mei. CAMIL PETRESCU, T. II 598. DLRLC
    • format_quote reflexiv rar Un altar ce se doboară Cînd vin trăsnete de sus! COȘBUC, P. I 213. DLRLC
    • format_quote reflexiv rar Deodat-o bardă crudă prin aer luce, zboară, Lovește!... gios bătrînul c-un vaiet se doboară. ALECSANDRI, P. III 303. DLRLC
    • 1.1. regional Cosi. DLRLC
      sinonime: cosi
      • format_quote Scoală, dragul mamii, să te duci să dobori iarba ceea. REBREANU, I. 45. DLRLC
  • 2. A face să se desprindă și să cadă din locul unde este fixat, atârnat, agățat. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote [Piatra] va lovi în pom... și va doborî mere. CAMIL PETRESCU, T. III 509. DLRLC
    • 2.1. A face să cadă o ființă sau un obiect care zboară sau plutește în aer. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: prăbuși
      • format_quote A doborât un avion. DLRLC
      • format_quote Iacă un țînțar a ajuns tocmai la vîntul turbat și voi să-l dobor d-acolo cu săgeata mea. ISPIRESCU, L. 321. DLRLC
      • format_quote [Nobilul pleca la vânătoare] ca să doboare... cocorii, răpezind asupră-le agerii săi șoimi. ODOBESCU, S. III 54. DLRLC
  • 3. A înfrânge, a supune, a distruge, a răpune pe cineva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Luminatul împărat... a doborît pe toți dușmanii. SADOVEANU, D. P. 160. DLRLC
    • format_quote Ești o neroadă dacă îți închipui că e în stare să mă doboare cineva. CAMIL PETRESCU, T. I 259. DLRLC
    • format_quote Pentru cea din urmă oară Aș voi să-l văd cum luptă și pe zmeu cum îl doboară. EFTIMIU, Î. 111. DLRLC
    • 3.1. figurat A nimici, a desființa, a stârpi, a lichida o stare de lucruri, o situație etc. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Pui în lanțuri ai tăi ani, Pe copii ți-i faci orfani, Văduvești soția, De cumva-ndrăznești să zici Că ai drept să te ridici Să dobori hoția. NECULUȚĂ, Ț. D. 42. DLRLC
    • 3.2. figurat Birui, copleși, învinge. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote L-a doborât suferința. DEX '09 DEX '98
      • format_quote Boala și mizeria l-au doborît înainte de vreme [pe Eminescu]. SADOVEANU, E. 83. DLRLC
      • format_quote Ochii i se închideau, somnul îl dobora. GALACTION, O. I 41. DLRLC
      • format_quote Grelele încercări de tot soiul prin care trecuse... ar fi doborît un uriaș. M. I. CARAGIALE, C. 12. DLRLC
      • format_quote Sta s-o doboare cu totul întristarea, ISPIRESCU, L. 59. DLRLC
  • 4. sport A depăși cel mai bun rezultat anterior, a bate recordul existent. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Echipa națională de ștafetă a doborât recordul de 4 x 100 de metri. DLRLC
etimologie:
  • cf. oborî DEX '98 DEX '09

oborî, oborverb

  • 1. regional A doborî ceva sau a pune pe cineva la pământ. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Pe tatăl meu... îl oborîseră cu buzduganele vorniceii Sucevii. SADOVEANU, N. P. 33. DLRLC
    • format_quote N-apucă să sfîrșească, căci buzduganul armașului, lovindu-l drept în frunte, îl oborî la pămînt. NEGRUZZI, S. I 152. DLRLC
    • format_quote Ei știu foarte bine, că de nu mă vor oborî ei, eu îi voi oborî. KOGĂLNICEANU, S. 187. DLRLC
    • 1.1. figurat A scoate pe cineva dintr-un post, dintr-o demnitate prin diverse uneltiri. DEX '09 DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.