NOSTRU, NOASTRĂ, noștri, noastre, pron. pos., adj. pron. pos. (De obicei precedat de art. „al”, „a”, „ai”, „ale”) I. Pron. pos. 1. (Înlocuiește numele obiectului posedat de vorbitor și de un grup din care vorbitorul face parte, precum și numele acestora) Are o casă ca a noastră. 2. (Pop.; mai ales la m. pl.; indică soțul, soția, familia, rudele vorbitorului și ale persoanelor din același grup cu el, înlocuind și numele acestora) Când vin ai noștri acasă? 3. (Indică lucrurile personale, proprietatea, preocupările etc. vorbitorului și ale persoanelor din același grup cu el, înlocuind și numele acestora) Mă întorc la ale noastre. II. Adj. pron. pos. 1. Care se află în posesiunea vorbitorului și a unui grup din care face parte acesta, care este legat printr-o relație de proprietate cu vorbitorul și cu grupul din care face parte acesta. Casa noastră. 2. Care este legat printr-o relație de apartenență cu vorbitorul și cu grupul din care acesta face parte. Picioarele noastre. 3. Care este legat printr-o relație de dependență cu vorbitorul și cu grupul din care acesta face parte. Gazda noastră. Strămoșii noștri. 4. Care este spus, săvârșit de vorbitor și de grupul din care acesta face parte. Acțiunea noastră. ♦ (Ca plural al modestiei) Meu. Cartea noastră. 5. (Cu valoare obiectivă) Vine în ajutorul nostru. [Var.: (reg.) nost, noastă pron. pos., adj. pron. pos.] – Lat. noster, nostra.

nostru, noastră [At: COD. VOR. 8/25 / V: (îvp) nost, noastă, nostă, (Pl: nosti, noaste, noaște), (îvr) nostruș / Pl: noștri, noastre și (pop) noaștre / E: ml noster, nostra] 1 pps (Precedat de articolul „al”, „a”, „ai”, „ale”) Înlocuiește numele obiectului posedat de vorbitor și de un grup din care acesta face parte, înlocuind, totodată, și numele acestora. Are o casă ca a noastră. 2 pps (Pop; mpl, m) Soț sau soție a vorbitorului împreună cu soții sau soțiile persoanelor dintr-un grup din care acesta face parte, înlocuind totodată și numele acestora. Când vin ai noștri acasă. 3 pps (Lpl, m) Familie, rude apropiate ale vorbitorului și ale unui grup din care acesta face parte, înlocuind totodată și numele acestora. Ai noștri n-au știut nimic. 4 pps (Lpl, m) Partizani politici. Ai noștri nu au fost votați. 5 pps (Lpl, m) Membri ai unei echipe sportive, ai unui grup, colectiv etc. Ai noștri au pierdut. 6 pps (Lsg) Lucruri personale ale vorbitorului și ale unui grup din care acesta face parte, înlocuind, totodată și numele acestora. Cheltuim dintr-al nostru. 7 pps (Lpl, f) Preocupări, păreri, obiceiuri ale vorbitorului și ale grupului din care acesta face parte, înlocuind totodată și numele acestora. Mă întorc la ale noastre. 8 aps Care este legat printr-o relație de rudenie cu vorbitorul și cu un grup din care acesta face parte. Mama noastră. 9 aps Care este legat printr-o relație de proprietate cu vorbitorul și cu grupul din care acesta face parte. Casa noastră. 10 aps Care este legat printr-o relație de apartenență cu vorbitorul și cu grupul din care acesta face parte. Picioarele noastre. 11 aps Care este legat printr-o relație de dependență cu vorbitorul și cu grupul din care acesta face parte. Strămoșii noștri. 12 aps Care este spus, săvârșit de vorbitor și de grupul din care acesta face parte. Acțiunea noastră. 13 aps Determină abstracte legate de vorbitor și de un grup din care acesta face parte Credința noastră. 14 aps (Fam; în stilul narativ; înlocuiește obiectul care stă în centrul atenției vorbitorului și a unui grup din care acesta face parte) Despre care am vorbit mai înainte. Călătorul nostru plecă mai departe. 15 aps (În legătură cu unele nume de colectivități, de ținuturi etc.) Căruia vorbitorul și grupul asociat lui îi aparține. Țara noastră. 16 aps (Ca plural al modestiei, folosit de autori, oratori etc.) Meu. Cartea noastră. 17 aps (Cu valoare obiectivă) Vine în ajutorul nostru.

NOSTRU, NOASTRĂ, noștri, noastre, pron. pos., adj. pos. (De obicei precedat de art. „al”, „a”, „ai”, „ale”) I. Pron. pos. 1. (Înlocuiește numele obiectului posedat de vorbitor și de un grup din care vorbitorul face parte, precum și numele acestora) Are o casă ca a noastră. 2. (Pop.; mai ales la m. pl.; indică soțul, soția, familia, rudele vorbitorului și ale persoanelor din același grup cu ei, înlocuind și numele acestora) Când vin ai noștri acasă? 3. (Indică lucrurile personale, proprietatea, preocupările etc. vorbitorului și ale persoanelor din același grup cu el, înlocuind și numele acestora) Mă întorc la ale noastre. II. Adj. pos. 1. Care se află în posesiunea vorbitorului și a unui grup din care face parte acesta, care este legat printr-o relație de proprietate cu vorbitorul și cu grupul din care face parte acesta. Casa noastră. 2. Care este legat printr-o relație de apartenență cu vorbitorul și cu grupul din care acesta face parte. Picioarele noastre. 3. Care este legat printr-o relație de dependență cu vorbitorul și cu grupul din care acesta face parte. Gazda noastră. Strămoșii noștri. 4. Care este spus, săvârșit de vorbitor și de grupul din care acesta face parte. Acțiunea noastră. ♦ (Ca plural al modestiei) Meu. Cartea noastră. 5. (Cu valoare obiectivă) Vine în ajutorul nostru. [Var.: (reg.) nost, noastă pron. pos., adj. pos.] – Lat. noster, nostra.

NOSTRU, NOASTRĂ, noștri, noastre, adj. pos. (Precedat de art. al, a, ai, ale cînd are valoare pronominală propriu-zisă, cînd precede substantivul sau cînd cuvîntul precedat nu are articol enclitic). 1. (Arată posesia; la singular indică posesorul multiplu și obiectul posedat unic, la plural indică atît posesorul cît și obiectul posedat multiplu) Care aparține vorbitorului și unui grup din care face parte vorbitorul, care este legat printr-o relație de proprietate cu vorbitorul și grupul din care face parte acesta. O carte a noastră. ▭ Și pe-nserat, la casa noastră... Coboară storul la fereastră. CAZIMIR, L. U. 52. ◊ (Pronominal) O casă... mult mai mare decît a noastră. DRĂGHICI, R. 8. ◊ (Ideea de proprietate este atenuată, obiectul fiind o regiune, o țară etc.) În frumoasa noastră țară, luna florilor sosește. BELDICEANU, P. 53. Dacia noastră mai mult de opt secoli îi văzu trecînd. BĂLCESCU, O. II 12. Munții noștri au fost adesea scump azil de libertate. ALEXANDRESCU, M. 21. 2. (Arată apartenența la un grup) Din care face parte vorbitorul, la care aparține vorbitorul. Hai la arie, că azi începe ceata noastră să treiere, îmi spune nevasta. PREDA, Î. 21. Stați și nu vă tulburați. Oamenii noștri nu se întorc încă. SADOVEANU, M. C. 129. Dar breasla noastră avea nevoie de vreme lină, ca să putem arunca undițile cu folos. id. N. F. 101. ◊ (Pronominal) Avem noi, la Iași, un scriitor dintre ai noștri, de locul lui din Ardeal. SADOVEANU, N. F. 109. Doamne! bine-ți mai șede, jupîneșică; parcă ești una de-ale noastre. CREANGĂ, P. 129. N-o să aflu între-ai noștri vreun falnic juvaer? EMINESCU, O. I 149. ♦ (Pronominal; familiar, în trecut, numai la pl. m.) Ai noștri = a) partizani politici. Trăiască ai noștri, d-le Iancule! CARAGIALE, O. II 76; b) persoane care împărtășesc aceleași idei sau principii. E dintre ai noștri. 3. (Arată relații în general reciproce, de rudenie, prietenie, ospitalitate etc.) Care se află cu vorbitorul și cu grupul din care acesta face parte în relații de rudenie, prietenie etc. Eu tocmai mă întorceam de la Iași, unde mă dusesem să văd pe un prietin al nostru. SADOVEANU, N. F. 107. ◊ (Pronominal) D-apoi cînd or veni ai noștri? CREANGĂ, P. 13. 4. Care ține de vorbitor și de grupul din care face parte; al vorbitorului și al grupului din care face parte. Cu străjuirea voastră, era vai de pielea noastră! CREANGĂ, P. 269. Înălțimile albastre Pleacă zarea lor pe dealuri, Arătînd privirii noastre Stele-n ceruri, stele-n valuri. EMINESCU, O. I 210. Dragostea noastră cea dragă Nu trăi nici cît o fragă! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 162. 5. (Cu valoare afectivă) Despre care este vorba; cunoscut; apropiat sufletește de vorbitor și de grupul din care face parte. Iaca și Corniță al nostru cel viteaz! s-a fudulit răzășița. Ce-i, dragul mamei? SADOVEANU, N. P. 56. Atunci lupul nostru începe a mînca hîlpov. CREANGĂ, P. 32. Împrejuru-ne s-adună Ale curții mîndre neamuri... Și pe teiul nostru-ntreabă: Cine sîntem, stau la sfaturi. EMINESCU, O. I 101. 6. (În stilul oficial și solemn, cu valoare de sg.) Meu. Ordinul nostru. Părerea noastră. 7. (După prepozițiile și locuțiunile prepoziționale care cer genitivul substantivului) Venea într-adevăr, la acel ceas, asupra noastră, nenorocirea vîntului și a nourilor. SADOVEANU, N. F. 101. A trecut drumul pe dinaintea noastră și a intrat iar în pădure. CREANGĂ, P. 120. Adormind de armonia Codrului bătut de gînduri, Flori de tei deasupra noastră Or să cadă rînduri-rînduri. EMINESCU, O. I 75. – Variantă: (Transilv.) nost, noastă, noști, noaste (GOGA, P. 11, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 55), adj. pos.

NOSTRU¹ noastră (noștri, noastre) adj. pos. 1) Care aparține grupului în care se include și vorbitorul. 2) Care se află în anumite relații (de prietenie, de înrudire etc.) cu cel căruia i se adresează vorbitorul. Mama noastră. 3) (în narațiuni) Despre care s-a mai vorbit; pomenit, amintit mai sus; cunoscut de noi. Eroul ~ a avut multe de înfruntat. 4) (se folosește ca plural al modestiei în stilul oficial, administrativ, solemn, având valoare de singular) Meu. Opinia noastră. /<lat. noster, nostra

NOSTRU² noastră (noștri, noastre) pron. pos. (precedat de art. al, a, ai, ale înlocuiește numele obiectului posedat de un grup din care face parte vorbitorul) Voi chema dintre ai noștri să mă ajute. ◊ Ai noștri membrii familiei, rudele, prietenii. /<lat. noster, nostra

nostru pr. ce ține de noi: omul nostru, despre care e vorba; ai noștri, rude, partizani. [Lat. NOSTRUM].

nóstru, noástră pron. posesiv de pers. I pl., pl. noștri, noastre (lat. nǒster, nǒstra; it. nostra, pv. vfr. nostre, nfr. notre, sp. nuestro, pg. nosso). Pe care îl posedăm saŭ care ne posedă: cărțile noastre, părințiĭ noștrĭ, țara noastră. Aĭ noștrĭ, rudele, amiciĭ noștrĭ. V. vostru.

NOST, NOASTĂ pron. pos., adj. pron. v. nostru.

noastă pps, aps vz nostru

noaste pps, aps vz nostru

noastre pps, aps vz nostru

nost, noastă pps, aps vz nostru

nostă^[1] pps, aps vz nostru corectat(ă)

nostruș pps, aps vz nostru

NOST, NOASTĂ pron. pos., adj. pos. v. nostru.

NOST, NOASTĂ adj. pos. v. nostru.

nostru¹/al nostru¹ adj. pr. m., pl. noștri/ai noștri; f. noastră/a noastră, g.-d. noastre/a noastre, pl. noastre/ale noastre (prietenul nostru/un prieten al nostru/al nostru prieten; prietenului nostru/unui prieten al nostru; prietenii noștri/niște prieteni ai noștri/ai noștri prieteni; prietenilor noștri/unor prieteni ai noștri; prietena noastră/o prietenă a noastră/a noastră prietenă; prietenei noastre/unei prietene a noastre; prietenele noastre/niște prietene ale noastre/ale noastre prietene; prietenelor noastre/unor prietene ale noastre)

nostru² (al ~) pr. m., pl. ai noștri, g.-d. alor noștri; f. a noastră, pl. ale noastre, g.-d. alor noastre (Prietenul vostru e medic, al nostru e profesor.; contra noastră)

nostru¹ / al nostru¹ adj. pr. m. (prietenul nostru / un prieten al nostru, al nostru prieten; prietenului nostru / unui prieten al nostru), pl. noștri / ai noștri; f. noastră / a noastră (prietena noastră / o prietenă a noastră, a noastră prietenă), g.-d. noastre / a noastre (prietenei noastre / unei prietene a noastre), pl. noastre / ale noastre (prietenele noastre, niște prietene ale noastre, ale noastre prietene; prietenelor noastre / unor prietene ale noastre)

nostru² (al ~) pr. m. (prietenul vostru e medic, al nostru e profesor), pl. ai noștri, g.-d. alor noștri; f. a noastră, pl. ale noastre, g.-d. alor noastre

nostru (precedat de al) pr. m., pl. ai noștri, g.-d. alor noștri; f. sg. a noastră, pl. ale noastre, g.-d. alor noastre

nostru/al nostru adj. m., pl. noștri/ai noștri; f. sg. noastră/a noastră, g.-d. noastre/a noastre, pl. noastre/ale noastre

nostru, noastră; noștri, noastre.

noastră¹ v. nostru¹

noastră² (a ~) v. nostru² (al ~)

noastre¹ v. nostru¹

noastre² (ale ~) v. nostru² (al ~) corectat(ă)

noștri² (ai ~) v. nostru² (al ~)

noștri¹ v. nostru¹

!Tatăl nostru (rugăciune) s. propriu n. art.

noastră² (a ~) v. nostru² (al ~)

noastră¹/ a noastră¹ v. nostru¹/ al nostru¹

noastre³/ a noastre v. nostru¹/ al nostru¹

noastre²/ (ale ~) v. nostru² (al ~)

noastre¹/ ale noastre¹ v. nostru¹/al nostru¹

noștri¹/ ai noștri¹ v. nostru¹/ al nostru¹

noștri² (ai ~) v. nostru² (al ~)

Tatăl nostru (rugăciune) s. propriu n.

Tatăl nostru (rugăciunea) s. pr. n.

Tatăl nostru (rugăciunea).

NOSTRU adj. v. meu.

nostru adj. v. MEU.

nostru (-oastră), adj. pos. pers. I pl. – Var. nost. Mr. nostru, nost(u), megl., istr. nostru. Lat. nostrum (Pușcariu 1191; Candrea-Dens., 1245; REW 5961), cf. it. nostro, prov. nostre, fr. notre, sp. nuestro, port. nosso.

nostruș pron. și adj. pos. (înv.) nostru.

NEL MEZZO DEL CAMMIN DI NOSTRA VITA (it.) la mijlocul drumului vieții noastre – Dante, „Infernul”, I, 1. În simbolistica dantescă, vârsta de 35 de ani, punctul cel mai înalt al arcului vieții.

NOUL TESTAMENT SAU ÎMPĂCAREA AU LEAGEA NOAO A LUI IISUS HRISTOS DOMNLUI NOSTRU, titlul primei traduceri integrale în limba română a „Noului Testament”, apărută în 1648, la Alba Iulia, sub îngrijirea mitropolitului Simion Ștefan. Cunoscută sub denumirea „Noul Testament de la Bălgrad”.

REVENONS À NOS MOUTONS (fr.) să revenim la oile noastre – „La farce du maître Pathelin”. Să revenim la subiect.

Revenons à nos moutons (tr. „Să revenim la oile noastre!”) – replică din La farce de maître Pathelin, scrisă în secolul al XV-lea, între anii 1450-1465. Pathelin, avocat, fără procese, e cicălit mereu de soția sa pentru faptul că nu-i face toalete. Într-o zi el îi ia o stofă de la postăvarul Jousseaume, pe care-l invită acasă spre a-i achita costul. Cînd negustorul vine să-și încaseze banii, îl găsește în pat pe Pathelin care simulează un acces de friguri. Între timp se prezintă la avocat și Agnelet, ciobanul postăvarului, dat în judecată de stăpînul său care-l acuză că i-a omorît mai multe oi. Pathelin promite ciobanului să-l scape, dar cu o condiție: la proces să joace rolul unui imbecil și să răspundă „bee!” la toate întrebările judecătorului. La tribunal postăvarul recunoaște cu surprindere că avocatul lui Agnelet, e Pathelin, care cu puțin mai înainte se prefăcuse că-i bolnav. Zăpăcit, negustorul se încurcă în declarații, uitînd de oi și trecînd la problema postavului. Nelămurit, judecătorul e nevoit în repetate rînduri să-l invite: „Să ne întoarcem la oile noastre!” Apoi se adresează lui Agnelet, dar acesta răspunde invariabil „bee!”, așa cum îl învățase avocatul. Pathelin susține că clientul său e iresponsabil și obține astfel achitarea. Dar cînd îi cere să-i plătească onorariul, ciobanul își joacă rolul în continuare, răspunzîndu-i cu același „bee!”. Astfel istețul elev a păcălit pe incorectul său profesor. Farsa aceasta, o autentică comedie de moravuri, în care e satirizată lumea negustorilor și justiția din acea vreme, s-a jucat timp îndelungat cu mare succes. Replica „Să ne întoarcem la oile noastre!” a devenit o expresie care înseamnă: să reluăm firul întrerupt al discuțiilor, să revenim la subiectul nostru. LIT.

a ști ca pe apă / ca pe Tatăl Nostru expr. a putea reproduce din memorie, întocmai / fără greșeală.