MODERNISM, modernisme, s. n. 1. Însușirea de a fi modern, caracterul a ceea ce este modern; atitudine modernă; preferință (exagerată) față de tot ceea ce este nou, modern. 2. Nume generic dat mișcărilor, tendințelor, experimentelor literare și artistice novatoare (manifestate începând din ultimele decenii ale sec. XIX până în cea de-a doua jumătate a sec. XX) și caracterizate prin exacerbarea modernității, respingerea tradiționalismului și academismului și prin proclamarea exclusivistă a unor noi principii de creație. – Din fr. modernisme.

modernism sn [At: LOVINESCU, C. V. 19 / Pl: (2-5) ~e / E: fr modernisme] 1Preferință pentru tot ceea ce este nou, modem. 2 Linie, notă modernă. 3 Ținută modernă. 4 (Fam, dep; ccr) Manifestare, atitudine exagerat de modernă. 5 Tendință inovatoare exagerată. 6 Nume generic pentm curentele și școlile din arta și literatura sec. XX care pun accentul pe temele intimiste și, adesea, pe formă.

MODERNISM, modernisme, s. n. 1. Însușirea de a fi modern, caracterul a ceea ce este modern; atitudine modernă; preferință (exagerată) față de tot ceea ce este nou, modern. 2. Curent sau tendință din arta și literatura sec. XX, care neagă tradiția și susține principii de creație noi. – Din fr. modernisme.

MODERNISM s. n. Curent în arta și în literatura burgheză a epocii moderne, care caută originalitatea în creații arbitrare, rupte de realitate.

MODERNISM s.n. 1. Caracterul a ceea ce este modern. ♦ Gust pentru ceea ce este modern. 2. Tendință inovatoare într-o anumită etapă a unei literaturi. ♦ Nume generic dat mișcărilor, tendințelor și experimentelor din arta și literatura sec. XX, care, în goana după originalitate, ajung la creații arbitrare, rupte de realitate. [< fr. modernisme].

MODERNISM s. n. 1. însușirea, caracterul a ceea ce este modern; preferință, gust pentru tot ceea ce este nou, modern; modernitate. 2. tendință novatoare dintr-o anumită etapă a unei literaturi. ◊ denumire generică pentru mișcările, tendințele și experimentele inovatoare din arta și literatura sec. XX, care, în goana după originalitate, ajung la creații pur experimentale, formale. (< fr. modernisme)

MODERNISM n. 1) Curent în artă și literatura modernă constând în negarea totală sau parțială a tradiției și în adoptarea unor principii noi de creație. 2) Preferință pentru tot ce este modern. /<fr. modernisme

modernism n. spirit de inovare (în limbă, în ritm, în expresiune, în artă).

*modernízm n. Ĭubirea de lucrurĭ moderne, de înoire a celor vechĭ: modernizmu catolic.

modernism s. n., (atitudini, manifestări) pl. modernisme

modernism s. n., (atitudini, manifestări) pl. modernisme

modernism s. n., (atitudini, manifestări) pl. modernisme

modernism, -me.

Modernism (derivat din cuvîntul modern ; cf. fr. moderne < lat. modernus, recent) Diversitate de tendințe literare, modernismul apare în literatura secolului al XX-lea, în opoziție cu tradiționalismul. Desprins din mișcarea simbolistă, modernismul, încercînd să pună de acord expresia artistică cu viața modernă, cn sensibilitatea epocii, a contribuit la îmbogățirea mijloacelor de creație artistică. Căutările și înnoirile formale au contribuit la îmbogățirea mijloacelor artistice. Teoretizat în special de criticul Eugen Lovinescu, în revista Sburătorul și în activitatea sa de critic și istoric literar, modernismul s-a manifestat în literatura noastră mai ales în poezie, începînd din primele decenii ale secolului al XX-lea și continuînd simbolisul, pe care-l adaptează la noile concepții estetice ale epocii.

MODERNÍSM (< fr. {i}) s. n. 1. Preferință față de tot ceea ce este nou, modern. 2. Nume generic dat mișcărilor, tendințelor, experimentelor literare și artistice novatoare, manifestate începând din ultimele decenii ale sec. 19 până în cea de-a doua jumătate a sec. 20 și caracterizate prin exacerbarea modernității, respingerea tradiționalismului și academismului și prin proclamarea exclusivistă a unor noi principii de creație. Cuprinde simbolismul, expresionismul, constructivismul și curentele de avangardă. În literatura română, m. este asociat îndeosebi ideologiei literare lovinesciene, care preconiza integrarea tradiției într-o formulă estetică sincronă cu spiritul timpului. 3. (REL.) Denumire sub care au fost condamnate, în 1907, de către Biserica romano-catolică orientările progresist-liberale care încercau să înnoiască dogmatica, știința Bibliei și eclesiologia catolică; cei mai de seamă reprezentanți: A.F. Loisy în Franța, G. Tyrell în Anglia și R. Murri în Italia.

MODERNISM s. n. 1. Preferință pentru tot ceea ce este nou, modern; linie, notă, ținută modernă. Prin modernism, prin limbă, versurile fiului desmint poetica tatălui. LONESCU, C. V, 19, cf. 20, VI, 118, SCRIBAN, D. ♦ (Familiar, depreciativ; concretizat) Manifestare, atitudine (exagerat) modernă; tendință inovatoare (exagerată). Ei, vezi, astea nu-mi plac mie, modernismele astea. ap. IORDAN, L. B. A. 181. Prea puțin ne-am preocupat să dezvăluim „la obiect” latura superficial-snoabă a unor modernisme în artă, a unor originalități căutate. SC]NTEIA, 1966, nr. 6893. 2. Nume generic pentru curentele și școlile din arta și literatura secolului al XX-lea care pun accentul pe temele intimiste (și, adesea, pe formă). Era . . . cercetat de vînturile aspre și mistice ale unui modernism corcit cu ortodoxismul de paradă al fasciștilor români. BENIUC, M. C. I, 187. O interpretare. . . critică a modernismului. SCÎNTEIA, 1967, nr. 7 302. – Pl.: (1) modernisme. – Din fr. modernisme.