MODERNISM s. n. 1. Preferință pentru tot ceea ce este nou, modern; linie, notă, ținută modernă. Prin modernism, prin limbă, versurile fiului desmint poetica tatălui. LONESCU, C. V, 19, cf. 20, VI, 118, SCRIBAN, D. ♦ (Familiar, depreciativ; concretizat) Manifestare, atitudine (exagerat) modernă; tendință inovatoare (exagerată). Ei, vezi, astea nu-mi plac mie, modernismele astea. ap. IORDAN, L. B. A. 181. Prea puțin ne-am preocupat să dezvăluim „la obiect” latura superficial-snoabă a unor modernisme în artă, a unor originalități căutate. SC]NTEIA, 1966, nr. 6893. 2. Nume generic pentru curentele și școlile din arta și literatura secolului al XX-lea care pun accentul pe temele intimiste (și, adesea, pe formă). Era . . . cercetat de vînturile aspre și mistice ale unui modernism corcit cu ortodoxismul de paradă al fasciștilor români. BENIUC, M. C. I, 187. O interpretare. . . critică a modernismului. SCÎNTEIA, 1967, nr. 7 302. – Pl.: (1) modernisme. – Din fr. modernisme.