milităros, ~oasă [At: CONTEMP. 1949, nr. 156, 6/3 / Pl: ~oși, ~oase / E: militar + -os] 1-2 a, av (Șdp) (într-un mod) specific militarilor. 3 smf Persoană milităroasă (1). 4-5 a, av (Pex) (În mod) rigid.

MILITĂROS, -OASĂ, milităroși, -oase, adj. (Despre oameni și manifestările lor) De militar, milităresc; p. ext. aspru, rigid. Maiorul, deși de felul lui foarte milităros, nu mai ține socoteală de nimic, nu mai respectă nici pe superiori. CAMIL PETRESCU, O. II 240. ◊ (Substantivat) A strigat, vrînd să facă pe militărosul. PAS, Z. III 12.

MILITĂROS ~oasă (~oși, ~oase) 1) Care are caracter de militar; ca un militar. 2) Care vădește severitate de militar. /militar + suf. ~os

*militărós, -oásă adj. (d. militar). Fam. Care are caracter de militar, care se poartă ca militariĭ: om milităros, purtare milităroasă. Adv. În mod milităros, țanțoș: a răspunde milităros.

milităros adj. m., pl. milităroși; f. milităroasă, pl. milităroase

milităros adj. m., pl. milităroși; f. milităroasă, pl. milităroase

milităros adj. m., pl. milităroși; f. sg. milităroasă, pl. milităroase

MILITĂROS adj. cazon, (rar) marțial. (Purtare ~oasă.)

MILITĂROS adj. cazon, (rar) marțial. (Purtare ~.)

MILITĂROS, -OÁSĂ adj. (De obicei peiorativ) Specific militarilor, de militar; p. e x t. rigid, aspru. Rămășițele unor ticuri milităroase. CONTEMP. 1949, nr. 156, 6/3. Milităros ca mentalitate, . . . privea cu oroare îndeosebi revoluțiile în care erau amestecați și militarii de carieră. CAMIL PETRESCU, O. II, 567. Era. . . îmbîcsit de spiritul milităros. id. ib. III, 139. Un om prezentabil ca înfățișare și milităros, dar cam sărac cu duhul. V. ROM. iulie 1961, 70. ◊ (Adverbial) Doi gardiști cu chivăre . . . salutau milităros. P. CONSTANT, R. 172. ◊ (Substantivat) A strigat, vrînd să facă pe militărosul. PAS, Z. III, 12. - Pl.: milităroși, -oase. – Militar + suf. -os.